Piraţi în spaţiul imperial

14 2 1
                                    

   Moff Kroin privea spaţiul nemărginit prin sticla punţii navei sale amiral, un impunător distrugător clasa Harrower numit Invincibilul, când locotenentul de comunicaţii îşi scoase privirea din monitoare şi se îndreptă spre căpitanul navei.

 O notă privind situaţia actuală: Kroin este comandantul întregii flote, dar nava lui amiral are în continuare nevoie de un căpitan. Acesta se preocupă doar de nava sa, în timp ce moff-ul trebuie să gestioneze activitatea flotei pe care o are sub comandă şi să monitorizeze activitatea guvernului planetar.

  -Domnule, am interceptat o transmisiune între două nave care se apropie de o navă comercială.

-Piraţi, domnule locotenent?

-Afirmativ, domnule. Au două nave clasa corvete, model ML-39 Brute.

-Setaţi cursul pentru interceptare şi pregătiţi razele de tractare! Le ordonă moff-ul.

-Lansaţi vânătorii!

-Nu, căpitane. Lăsăm vânătorii în hangare de data asta. Îi vom aduce în unul dintre hangarele noastre, apoi îi vom aresta. Execuţia lor publică va da un exemplu pentru oricine încearcă să încalce legea în spaţiul Imperiului Sith.

-Am înţleles, domnule.

Cele două nave începuseră atacul asupra unei nave de transport incapabilă să respingă cele două nave de război. În timp ce piraţii îşi începeau escapada, Kroin se gândi că Harrowerul are nevoie de o diversiune pentru a se apropia neobservat de agresori.

-Aici Moff Kroin către transportoarele corporaţiei Aurora. Trageţi în atacatori cu tot ce aveţi! V atrebui să îi ţineţi pe loc până la sosirea noastră.

Cele cinci transportoare începură să facă manevre evazive, apoi se întorseră spre atacatori şi deschiseră focul cu armamentul lor uşor.

-Inamicul este în raza bateriilor noastre, domnule. Să tragem?

-Căpitane, spuneţi-le transportoarelor să se dea la o parte şi imobilizaţi agresorii.

-Am înţeles, domnule. Atenţie convoi, aici căpitanul Ion Dumitrescu al Marinei Imperiale, îndreptaţi-vă spre sectorul V-56! După ce transportoarele se dădură într-o parte lăsând piraţii faţă în faţă cu mastodomtul imperial de opt sute de metri, se întorse spre echipaj. Trageţi cu tunurile ionice! Aduceţi-i la bord şi trimiteţi o companie soldaţi în hangarul trei.

Înainte ca piraţii să-şi dea seama, sistemele navelor fuseseră dezactivate de bateriile ionice ale distrugătorului. Căpitanul lor crezu că urmau să fie făcuţi pulbere de către imperiali, dar o zguduitură îi schimbă gândurile. Căpitanul navei imperiale îi voia la bord. Asta însemna că urmau să fie torturaţi şi executaţi. Porni interfonul navei şi transmisia cu rază scurtă pentru a fi auzit şi de cealaltă navă:

-Băieţi, se pare că imperialii vor să ne pună pielea pe băţ. Eu zic să ne vindem scump! Să le arătăm că nimeni nu se pune cu White Maw!

Când navele atinseră podeaua hangarului, piraţii se năpustiră în hangar cu armele în mâini fiind gata de luptă. Grupul de patruzeci de nelegiuiţi rămase pe loc în faţa a peste două sute de soldaţi imperiali şi droizi de securitate. Atacul lor se terminase înainte de a începe. Căpitanul schiţă un gest de a-şi scoate pistolul şi fu imediat ciuruit.

-Aruncaţi armele şi staţi în genunchi cu mâinile pe cap! Le strigă un ofiţer imperial îmbrăcat în uniformă de căpitan de infanterie.

Piraţii se conformară cu un gust amar. După ani buni de piraterie în Spaţiul Hutt, fuseseră prinşi de imperiali în timpul unui raid asupra unui transport cu droizi de construcţie...

-Domnule, se pare că sunt recompense foarte grase puse pe capul lor de către Cartelul Hutt. Am putea lua multe credite pe ei...

-Se află în spaţiu imperial şi vor răspunde pentru infracţiunea lor conform legii imperiale, căpitane. Nu îi voi extrăda decât dacă vreun darth va vrea să îmbunătăţească relaţiile diplomatice între Imperiu şi Cartel.

-Am înţeles, domnule.

-Domnule, unul dintre piraţi doreşte să vă vorbească. Îl anunţă pe moff un ofiţer de comunicaţii.

-Va avea şansa să-şi mărturisească faptele înainte de execuţie.

-Dar, domnule, susţine că are informaţii utile despre hutt-ul care deţine sistemul de la frontieră.

-Vreau o escadrilă de comando în de interogaţii numărul doi. Voi auzi ce are de spus, dar ar fi bine să merite. Altfel în arun în spaţiu.

Moff-ul părăsi punte flancat de doi super-comando ai Marinei Imperiale.Piratul care aştepta în sala de interogatoriu era un bărbat masiv, tânăr, din specia Nikto. În momentul în care uşa se deschise şi văzu patru soldaţi imperiali care intrară, îşi dădu seama că atrăsese atenţia cuiva important, mai ales când moff-ul intră flancat de gărzile sale de corp. Piratul se ridică de pe scaun, în semn de respect în încercarea de a-l impresiona pe ofiţer.

-Am înţeles că ai informaţii utile. Vorbeşte!

-Nu merge aşa. Mai întâi, vreau o garanţie...

Moff-ul înclină din cap, semn pentru cei doi super-comando că trebuie să-l pună la punct pe pirat. Îl puseră la pământ şi îi aplicară câteva lovituri de pumni.

-Nu cred că înţelegi situaţia în care te afli. În mai puţin de o oră tu şi toată banda ta veţi fi executaţi în piaţa centrală a oraşului capitală de pe Seviris. Aşa că mai bine ai începe să vorbeşti.

-Un hutt... se pregăteşte să-ţi atace sectorul... adună o armată de mercenari... cumpără nave de război...

-Cum se numeşte?

-Gluru...

-O să-mi spui tot ce şti înainte să îţi dai seama. Din păcate, va trebui să te las în viaţă, Lordul Pervin ar fi dezamăgit să afle că am ucis un potenţial mijloc de amuzament... 

Pirat Nikto

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

Pirat Nikto

   

Povestea unui sithWhere stories live. Discover now