Cum se planifică soarta popoarelor

18 2 0
                                    


  -Domnule, generalul Heris doreşte să vă vorbească. Îl anunţă un ofiţer de comunicaţii pe moff-ul care citea ştirile locale. Scoase nasul din datapad puţin deranjat. Lordul Pervin încă nu se întorsese, iar el trebuise să se ocupe de organizarea sistemului. Singurul ajutor de care se bucurase până acum venise din partea generalului. Se oferise singur să se ocupe de gruparea apărării planetare. Prezenţa Baronului Andrenew era un lucru care îl deranja. Chiar dacă nobilul era imperial la origine, conform dosarului întocmit de Contrainformaţiile Imperiale nu dădea deloc dovadă de spirit patriotic, iar asta îl neliniştea pe moff.

-O să aud ce are de spus domnul general. Trimite-l în cabina mea.

-Da, domnule.

Traversă puntea privind în jur. Toţi erau cu ochii în monitoare. Uşile masive se deschiseră lăsându-l să treacă spre lift. Câteva minute mai târziu, era pe puntea ofiţerilor. Generalul Heris, acompaniat cu un colonel, îl aştepta la uşă. Moff-ul schiţă un zâmbet. Heris rămăsese acelaşi om pe care îl cunoscuse înainte de expediţia pe Gerima, acelaşi om politicos şi săritor, gata să facă orice pentru Imperiu. Discuta ceva cu celălalt ofiţer. Chiar dacă el avea rangul superior, se adresa cu „dumneavoastră" din cauza vârstei înaintate a colonelului.

-Am înţeles că aveţi ceva de discutat cu mine, generale Heris.

-Domnule. Îl salutară amândoi milităreşte luând poziţia de drepţi. Am terminat analiza tactică.

-Poftiţi înăuntru.

Cei trei intrară într-o sală de consiliu cu o masă şi mai multe scaune.

-Luaţi loc. Le spuse moff-ul.

-Se pare că Gluru acţionează împotriva Cartelului. Recent, a fost implicat în susţinerea câtorva mişcări de rebeliune în sistemele altor hutti. Cartelul ar fi foarte fericit să nu-l mai vadă, dar nu sunt de acord cu o intervenţie militară din partea noastră. Se tem că am putea ocupa sistemul.

-Şi ce sugeraţi?

-Domnul colonel Pavelescu, aici de faţă, a venit cu o idee care mie mi-a plăcut. Domnule colonel?

-Infiltrăm agenţi imperiali pe planeta lui Gluru şi creăm o mişcare de rebeliune la el acasă. Diferenţa faţă de alte mişcări este că aceasta va avea ca singur scop să instaleze sentimentul proimperial.

-Şi cum speraţi să obţineţi acest sentiment?

-Le vom trimite ajutoare materiale şi medicale cu sigla Imperiului în misiuni „umanitare". Iar agenţii noştri vor avea misiunea de a le crea impresia că noi suntem singura lor speranţă de libertate de sub tirania huttului.

-Pare un plan bun, dar necesită timp şi resurse. Trebuie să-l facem pe hutt să ne atace ca să avem un motiv de invazie.

-Chiar şi cu un motiv întemeiat, Cartelul tot nu ar fi de acord cu o invazie imperială. Un atac poate deteriora relaţiile diplomatice...

-Voi contacta Comandamentul Central. Le voi expune situaţia şi vom lua o hotărâre după aceea. Mai este şi altceva?

-Aş vrea să alocăm o parte mai mare din bugetul planetar sectorului militar.

-Cum vi s-a părut până acum guvernul acestei planete?

-Slab, corupt şi foarte manevrabil. Nu-mi place deloc.

-În lipsa Lordului Pervin, vă propun, domnule general, să ne ocupăm mai serios de acest „guvern".

-La ce vă referiţi?

Povestea unui sithWhere stories live. Discover now