Magie Dezlănțuită vol. II

Capitolul 10 (vol. 2)

Emily's pov
A: Am ajuns.
e: Grozav.

Am intrat în casă. Mă plimbam şi mă uitam în jur. Totul era foarte frumos.
A: Eu, trebuie să merg undeva.
e: Unde?
A: Nu contează. Mă întorc repede. Poţi să te acomodezi aici până mă întorc.
e: Da bine.

După ce Alex a plecat eu continuam să mă plimb prin casă. Am deschis o ușă şi am pășit înăuntru ei. Era bucătăria. Am auzit un sunet dare venea dintr-o altă cameră.
e: Ă, Alex? Tu eşti?

Nu am dat prea multă atenție şi am continuat să mă uit în cameră. Aud paşi în spatele meu. Mă întorc şi văd un bărbat de vreo 20 de ani care este cu un cap mai înalt decât mine. Fac un pas în spate dar mă lovesc de masă. Mă uit în jurul meu şi singurul lucru care îmi sare în faţă este un pahar de sticlă. Iau paharul, îmi pun mâna la faţă, şi cu frigă îl lovesc pe acel bărbat cu paharul. Alerg fără să mai ţin cont de faptul că probabil mă voi rătăci. Abia mai pot respira şi dintr-o dată mă lovesc de un copac. Restul ca este negru.
Mă trezesc într-o celulă legată de un scaun. Nu înțeleg ce se întâmplă. Nu înțeleg nici ce s-a întâmplat cu Alex. Totul este atât de neclar. Mi-a trebuit mie să fug de acasă. Ușile celulei se deschid şi intră un bărbat scund şi gras împreună cu cel pe care l-am lovit care avea un mic bandaj pe cap.
Ar: Bună. Eu sunt Aron.
e: Cui îi pasă cine eşti şi cum te cheamă?! Ce vrei de la mine?
Ar: Nu te speria. Nu îţi voi face nimic rău.
e: Atunci de ce m-ai răpit?
Ar: Ca părinții tăi să fie nevoiți să îmi dea puterile lor şi eu să conduc tărâmul magic.
e: Deci să înțeleg că sunt folosită?
Ar: Da. Cam aşa ceva.
e: Nu-mi place asta.
Ar: Nu prea contează ce îţi place şi ce nu. Părinții tăi vor fi distruși şi vor veni în fugă aici. Sau se vor teleporta. Pentru ultima oară.
e: Cum vor afla părinţii mei că sunt aici?
Ar: Am metodele mele. Le voi trimite un mesaj.
e: Pe telefon? Îi ai la prieteni pe Facebook?
Ar: Iah, adolescenții..
e: Ce s-a întâmplat cu Alex? I-aţi făcut ceva?

A zâmbit şi fără să mai spună ceva a plecat. Încercam să scap dar eu o mână de om ce să fac? Eram legată prea strâns.

Rachel's pov
Stând liniștită în biroul meu de conducător. Rezolvând treburi de conducător tresar când uşa este deschisă de Abel. Abel este... Ştiţi? Nici nu contează cine este.
e: Ce este Abel?
Ab: Mă scuzați, cineva v-a trimis un mesaj.
e: Pe Facebook? Sunt sigură că am verificat mai devreme
Ab: Nu. Un mesaj pe hârtie.
e: Bine. Dă-mi. Poţi pleca.

După ce am citit ceea ce scria foaia pur şi simplu a căzut din mâinile mele. Am începută să alerg spre camera lui Emily.
e: Emily? Emily? Eşti aici?
L: Rachel? Ce e? Ce se întâmplă?
e: Emily..Emily... 
L: Rachel linişteşte-te. Respiră adânc. Vrei puțină apă?
e: Nu. Nu vreau. Emily..
B: Mamă? Ce se întâmplă? Eşti bine?
e: Emily a fost răpită.
B/L: Cum?
B: Mamă, cum adică a fost răpită?
e: Pur şi simplu a fost răpită.
L: De unde ştii? Cine ţi-a spus?
e: Am primit un mesaj. Şi nu. Nu pe Facebook.
L: Trebuie s-o găsim.
e: Vrea ceva în schimb.
L: Cum? Ce?
e: Totul. Tot ce avem. Puterile noastre şi tărâmul magic.
B: Tărâmul magic? Vrea să-ţi ia locul ca conducător?
e: Da.
L: Nu putem să facem asta. Nu ne putem da puterile.
e: Ba da. Putem. Şi trebuie. Pentru Emily.
L: Da. Ai dreptate. Dar..
e: Nu Leo. Nu mai este niciun dar. O vom face. Te rog. Înțelege.
L: Înțeleg.
B: Acum ce vom face?
e: Voi trimite un alt mesaj.
L: Lasă-mă pe mine s-o fac.
e: Nu Leo. Eu o s-o fac.

Următoarea zi
Emily's pov
Stau pur şi simplu fără să fac nimic. Dintr-o dată intră un băiat. Nu îi pot vedea fața pentru că are o mască ciudată.  Pune o farfurie cu mâncare pe mica măsuță pe care eu abia acum o observ, iar după vine şi începe să-mi dezlege funia.
e: Tu cine mai eşti?
M: Ă, Marco.
e: Ok ,Marco, ştii că mă dezlegi degeaba, nu?
M: De ce?
e: Pentru că nu voi mânca. Voi sta chiar aici fără să fac nimic ca până acum.
M: De ce ești așa de încăpățânată?
e: Tu de ce ai chestia aia pe față?
M: E o mască.
e: Bine. Şi de ce ai aşa zisa ,,mască" pe faţă?
M: Nu contează asta.
e: Măcar tu îmi poţi spune despre Alex? I-aţi făcut cumva ceva rău? Te rog. Mi-ar face bine să-mi spui.

A plecat fără să-mi spună nimic. Probabil, adică sigur i-au făcut ceva. Nu cred că mai există un Alex.

____________________________

Sper că vă place capitolul de azi

Nu uitați să votați

Îmi pare rău pentru greșeli

Vă pup