Capitolul 20 (vol. 2)

20 5 1
                                    

e: Mă poţi lăsa singură?
m: Da.

După ce mama pleacă merg la Emily ca să îi povestesc totul.

E: Tara? Ce e?
e: Trebuie să-ţi spun ceva.
E: Este important?
e: Nu chiar.
E: Pare important.
e: Bine, e foarte important. Este cel mai important lucru pe care îl pot spune, este.. 
E: Treci odată la subiect.
e: Bine. Trebuie să o spun calmă. Huh. Mama ştie despre tot şi nu mă întreba de unde ştie pentru că nu am nici-o idee.
E:..Ce?
e: Ok, eşti calmă. Asta înseamnă că eşti nervoasă.
E: Nu cred că are o logică ceea ce ai spus.
e: Păi, vrei să pari calmă dar în mintea ta..., păi ştim ce e în mintea ta.
E: Ok. Bine. Chiar sunt nervoasă şi îmi vine să te strâng de gât. Dar ai noroc că în regulament scrie că nu am voie să-mi omor păzitorul. Deci, cum a aflat? Cum ai reușit să îi spui?
e: Nu eu i-am spus. Nu ştiu cum a aflat. Dar trebuie să rezolvăm totul. Mie şi Larei ni se va întâmpla ce ţi s-a întâmplat şi ţie.
E: Păi, eu sunt protejată de iubire, Lara îl are şi ea pe băiatul ăla pe care nu ştiu cum îl cheamă. Deci, mai trebuie să-ţi găsim ţie un iubiţel. De care îţi place? De Rob, sau de Austin?
e: În primul rând, Între Lara şi Albert,pentru că aşa îl cheamă, nu este iubire adevărată. Iar în al doilea rând, de niciunul.
E: Bine.

Lara's pov
Sunt la un mic picnic împreună cu Albert. Dintr-o dată se apropie de mine. Simt că vrea să mă sărute dar îmi întorc capul.
A: Ce e? De ce ai făcut asta?

Nici eu nu ştiu de ce am făcut asta. Pur şi simplu nu pot. Ştiu că el defapt nu mă iubește.
e: Eu..
A: Ăsta putea fi primul nostru sărut. Credeam că vrei asta mai mult decât mine.
e: Nu pot s-o fac.
A: De ce? E doar un sărut. Nu ţi-am cerut să faci sex cu mine.
e: Albert, tu nu mă placi. Nu mă iubești.
A: Ba da. Tu nu mă placi şi nu mă iubești.  
e: Ba da. Te plac mult. Chiar foarte mult. Însă adevărul e altul. Adevărul este că ţi-am dat o poţiune magică. De aia te-ai îndrăgostit de mine. Relația noastră este o minciună. Îmi pare rău. Mai bine punem punct aici. Abigail te merită mult mai mult decât mine.
A: Lara, eu ştiam.
e: Ce? Cum adică ştiai? Te-ai prefăcut în tot timpul ăsta?
A: Aş vrea să spun că te plac cu adevărat dar nu suntem în filme. Voiam doar să văd când vei înceta să te prefaci că avem o relaţie.
e: Eu m-am prefăcut? Eu te iubesc mult. Tu ai făcut asta. Tu te-ai prefăcut. În fine, pa.
A: Stai, Lara.
e: Ce mai e?
A: Rămânem prieteni?
e: Să mă gândesc. Păi...nu!
A: Bine.

Merg la Emily.
e: Doamnă Rachel, Emily este?
d. R: Da. Du-te în camera ei. Este acolo.
e: Bine, mulțumesc.

Merg şi bat la uşă.
E: Intră.
e: Bună..
E: Lara? Credeam că eşti supărată pe mine.
e: Eram. Dar ştii? Acum că am aflat că Albert ştia totul mi-am dat seama că am făcut o greșeală.
E: Ce? Albert ştie totul?
e: Da. Tare, nu?
E: Tare?....Tare? Nu e nimic tare.
e: De ce?
E: Pentru că eu încă văd umbre uneori.
e: Ştiu ce înseamnă asta. Imbecilul ăla nu te mai iubește. Păi să vezi ce-i fac eu lui.
E: Nu. Ce? Nu e asta. Doar că am găsit un bilet. Nu am spus nimănui de asta.
e: Ok.. Şi ce scria?
E: ,,Nu vă pot distruge doar pe voi, aşa că voi distruge totul"
e: Poate cineva a făcut o glumă proastă.
E: Eu nu cred asta.
e: O haide Emily. Chiar crezi că universul magic a scris o scrisoare de mână şi a pus-o pe noptiera din camera ta cât timp tu te pupăceai cu Chris?
E: Nu prea am înțeles ultima parte.
e: Ăh.
E: Cine ar face asta?
e: Britney.
E: Poate e proastă dar nu ar glumi în legătură cu asta.
e: Bine. Atunci Tara.
E: Mi-aş dori să spun ce am spus despre Britney dar vrea să fie păzitor deci în mod sigur e aici dar noi nu ştim asta. Aşa că nu o voi face proastă. Dar nici ea nu ar face-o.
e: Ei, atunci înseamnă că umbra aia nenorocită a fost.
E: Bine. Atunci ce facem? Dacă Albert ştia, ei bine atunci.. 
e: Atunci?
E: Atunci...
e: Atunci?
E: Atunci nu ştiu!
e: Nu trebuie să te enervezi.
C: De ce? Mie îmi place când se enervează.
E: De cât timp stai acolo?
C: Da' nu contează asta. Ești foarte frumoasă.
E: Ba contează.
C: Abia am venit.
e: Serios?
C: Da.
E: Ok.. Îl credem?
e: Nu.
E: Cu siguranță nu.
C: De ce nu? Emily? Nu ai încredere în mine?
E: O să-ţi spun clar. NU!
C: De ce?
E: Pur şi simplu.

_______________________

,,Următorul capitol va apărea cât de curând"
Mai ştiţi când am spus asta?
AM MINȚIT
Deci îmi pare rău că nu am postat de mult.

Am şi o scuză
Şcoala. Scuza ideală. Păi nu chiar.
Adică, nu prea mai aveam chef să scriu şi mi-a venit inspirația pentru o nouă carte...

Dar mă rog, voi avea timp de cealaltă carte când o voi termina pe asta

P. S. Îmi pare tare rău pentru greşeli



Magie Dezlănțuită  vol. IIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum