Din întunecimi reci și sumbre
El prezența și-o arată,
Are ochi străpunși de umbre
Iar privirea sa nu iartă.
N-are lacrimi ca să plângă
Iar râsul său e doar hain,
Caută mintea să-ți străpungă
De gânduri rele și suspin.
Adoră teama să o soarbă,
Și nu se oprește la puțin
Caută suflete să ardă,
Topindu-le în veșnic chin.
Se hrănește mereu din ură
Și nu știe de iertare
Iar răutatea sa e pură,
I se reflectă-n înfățișare.
Stârnește ceartă pe unde poate
Și răstoarnă o zi senină,
Muncește mult pe timp de noapte
Căci se teme de lumină.
Nu suportă bunătatea,
Sfâșiindu-l în mare chinuri
Caută să aducă moartea,
Să-ți umple sufletul de friguri...
