Înghețat-a țărâna de atâta frig
Iar vântul șuieră nervos, se pare
Vrând să ucidă liniștea ce-mi pare
De atâta vreme, un inamic.
Dar clipe grele îmi așterne timpul
Iar gânduri reci mă fac să tremur
Rostind șoptit, veșnic, blestemul
Ce mi-i dat să-l înfrunt singur.
Nici cerul, azi, nu-și arată fala
Ascunzând-o, acum, de ochii-mi șterși
Căci pătimind în van, pentru alții verzi
Si-au pierdut în timp splendoarea.
Din bezna deasă un vis surâde
Și scăpărând speranțe, el mi se închină.
Printre crengi de brad vântu-mi suspină
Iar ochii-mi văd năluci absurde.
