Volume de aer III

am îndrăznit din nou...

iarna întotdeauna am o problemă gravă,
îmi revine ca o boală în ianuarie,
mai ales după petreceri: GRIJA
(grijania ei!)
de a-mi ascunde cumva de lume
și urmele și scârba.

De sărbători, evident,
mă vizitează vecinii (nu toți), luminile-s aprinse
și cinstit, atunci, eu beau cu și mai mare poftă,
tăifăsuiesc, oameni intră, oameni pleacă,
e pace!
Numai sufletu-mi parcă-i căzut de pe altă lume
și-mi șade-n gât ca pe jăratec.
N-ascultă de mine
și doar năuc mă strigă:
''Hai să mergem în grădină!
Hai, să ne ascundem Emanuel faptele,
poemele, gândurile, tristețea
- îmi spune mincinosul
Hai, să le-ngropăm la toate urmele
și copiii ăia cărora le-am ucis amândoi, mama! '' (ticălosul!)
.
...și totul mi se trage numai de la ea,
aici m-a prins blestemăția
în dialectica ei ascunsă
și-n misticismul unei lumi
ascunsă numai și numai de cuvinte.
asta chiar că mă înnebunește de-a dreptu'
și nu mai pot vedea lucrurile cum mi-ai dorit
AȘA CUM LE-A FĂCUT MAMA LOR BUNĂ
și de aceea ucid! și de aceea tot ucid!
încă din copilărie
și-n stânga și-n dreapta
cu entuziasm și cu patimă
atâtea cuvinte cât pot
însă tot îmi mai scapă,
și cu trupurile lor de ecou și de piatră
rămân să-mi ascundă în continuare
lumea de lume.
Dar și când ucid, dar și când îmi scapă
în inimă mea tot nu se face dreptate!

.

...iarna întotdeauna am problema asta gravă,
mai ales in ianuarie îmi revine GRIJA
ca o boală
după petreceri (grijania ei!)
de a-mi ascunde cumva de lume
și numele și scârba.
Și aș vrea să arunc peste bord TOTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTT
TOTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTT, fără să mă uit
și să nu-mi mai simt disperarea asta
pe care singur nu pot să mi-o înghit: iubirea de oameni!

...................................

''Hai să ne ascundem Emanuel faptele,
poemele, gândurile, tristețea
Hai, să le-ngropăm la toate urmele
și copiii ăia cărora le-am ucis amândoi, mama! ''
.

Și în final am îndrăznit.
și din nou în pământ am îngropat
tot ce am ucis... în anul din urmă.
N-am mai așteptat aministia guvernului
și urmărindu-mi numai plăcerile și vina
ca un hoț m-am strecurat în trupul de zăpadă al grădinei mele
și sub meditația ei de iarnă cu mâini tremurânde,
atent să nu mă vadă nimeni,
ca un rinocer am săpat culcuș
pentru fiecare dintre orfanii bebeluși.
Of! cum peste trupurile lor
umflate de-acum de lapte și smirnă
cu mâinile astea cu care vă scriu
singur am tras țărână și din nou, țărână.

Somn ușor, le-am spus,
scumpele mele, iubitele mele icoane!
Vouă vă cer îndurare!
Eu sunt cel care urmărind o iluzie,
printre cuvinte...v-a ucis mama.
Să creșteți mari și să vă răzbunați
ca într-o altă viață:
....la primăvară!