Volume de aer III

Cafeaua de dimineață

Hai să mergem! îmi spune Îngerul
Hai să mergem spre Marile Ape!
sătul de-acum și el de focul discuțiilor noastre.
Hai să mergem și să nu-ți fie frică
de moarte!
cum te-am trecut prin viață
tot așa te voi trece și dincolo,
de trupul ei de ceață
numai nu te mai agăța,
numai
nu te mai agăța
de toate iluziile astea
și de întâmplările altora,
lasă dorului
iubirea semenilor
și în gura flâmândă a timpului
aruncă-ți fără să privești înapoi:
carnea cuvintelor, trupul, numele și inima ta de javră.
Căci îți spun: nimic din ce vezi nu există!
și nimic nu va reînvia din ce a fost
cum nimic din ce este nu va supraviețui.
Să mergem așadar amândoi de mână,
spre locul unde cad și se ascund Marile Ape!

Eu stam și-l ascultam cu grijă,
ca pe copilul meu îl ascultam
cu toată ființa,
El era singurul meu prieten și simțeam asta din plin
toată nefericirea lui cum mă lovea,
-ca pe o proprie nefericire pe care o ascundeam celor din jur-
numai o ancoră grea
mă mai ținea
ca pe un nor, târându-mă
la suprafața lucrurilor pe care le iubeam:
- Stai îngere bun, îi spuneam
doar un semn poate voi vedea
azi citind în zațul cafelei,
Poate astrele în cer de mâine se vor schimba
și lumea oamenilor mei -mici, duioși și din catifea-
va scăpa
de sub talpa de iad a morții neîndurătoare.

...stai Îngere de mă iubești
și nu mă grăbi!

Apold, iulie 2017