Volume de aer III

Atâția ani! atâția cai!

Atâția ani! atâția cai!
strânși toți nervoși,
la mine-n poartă.
eu însă nu mai pot pleca,
nu mai pot pleca,
cu niciunul dintre ei,
cum o făceam odată.

Și falnici în ograda mea,
își mușcă pân' la răni zăbala.
Toți tineri, toți tineri,
de Dumnezeu m-ar asculta,
în șaua lor cum aș urca
ca altădată,
ca altădată.

Acum eu însă doar privesc
amurgul cum îi călărește.
Lăsându-i morți în curtea mea,
în curtea mea,
în timp ce luna
crește,
crește.