Emma Potter

Cap#9

Si ne aflam pe peronul 9 si 3/4.  
Expresul de Hogwarts, un tren cu aburi, de un roşu stră-
lucitor, era deja acolo. Din el se ridicau nori de abur, printre
care elevii de la Hogwarts şi părinţii lor de pe peron păreau
nişte fantome întunecată.Emma inainta usor, usor cu cufarul si bufnita după ea,Orion-bufnita familiei Johnson este al  doilea an cand o ia la ea.
-Emma!auzi un strigăt in depărtare.Emma ii vazu pe Justin si Stephanie la distanță care se apropiau de ea usor usor.
-Emma!Nu cred te-ai vopsit!
-Sa zicem ca...Emma nu acu timp sa termine propoziția caci era cuprinsa intr-o imbratisare de urs-era John, unul din cei mai buni prieteni ai ei.
-De acum pot sa iti spun morcovel?întreba John, iar Stephanie si Justin izbughira in ras, nu pentru ce a spus John ci pentru ca se gandeau la ce ar face Emma daca ar fi strigata asa.
-Uite-i pe Harry, Ron si Hermione!Hei!HEI!striga Stephanie din ce in ce mai tare.
-Daca mai stau mult langa ea o sa surzesc!se planse Justin, insa nu putu sa mai spune multe caci aparura familia Weasley
-Emma,draga mea devii mai superba pe zi ce trece, acum zici ca suntem rude.spuse doamna Weasley imbratisandu-o pe Emma.S-ar putea să ne întâlnim mai devreme decât credeţi, zise
Charlie zâmbind, când o îmbrăţişă pe Ginny.
- De ce? întrebă Fred entuziasmat.
- Lasă, că vedeţi voi, zise Charlie misterios. Dar să nu-i
spuneţi şi lui Percy... Până una alta, sunt „informaţii secrete,
până când ministerul va hotărî să le facă publice”, îl mai-
muţări el pe Percy.
- Da, într-un fel îmi pare rău că nu pot să fiu şi eu la
Hogwarts anul ăsta, zise Bill, cu mâinile în buzunare, privind
aproape cu jind la tren.
- De ce? întrebă George nerăbdător.
- O să aveţi un an interesant, răspunse Bill şi ochii îi
sclipiră. S-ar putea să-mi iau nişte timp liber şi să vin şi eu să
văd o parte...
- O parte din ce? zise Ron.
Dar chiar atunci se auzi fluierul trenului şi doamna
Weasley îi conduse către uşa compartimentului.
- Vă mulţumim că ne-aţi ţinut la dumneavoastră, doamnă
Weasley, zise Hermione, în timp ce urcau.
-Si pentru tot!spuse Emma
Închiseră uşa şi se aplecară pe geam pentru a vorbi cu ea.
- Da, mulţumim pentru tot, doamnă Weasley, zise şi Harry.
- Ah, a fost plăcerea mea, dragilor, spuse doamna Weasley.
V-aş invita de Crăciun, dar... Ei bine, presupun că o să vreţi să
rămâneţi cu toţii la Hogwarts, având în vedere... una... alta...
- Mamă! strigă Ron enervat. Ce ştiţi voi şi nu ne spuneţi şi
nouă?
- Presupun că o să aflaţi în după-amiaza asta, zise doamna
Weasley, zâmbind si făcând cu ochiul Emmei. O să fie foarte interesant, să ştiţi... Sunt
foarte fericită că au schimbat regulile...
- Ce reguli? întrebară Harry, Ron,Justin, Fred şi George într-un glas.Emma, Stephanie si John insa aprobau din cap si zambeau
- Sunt sigură că o să vă spună profesorul Dumbledore...
Acum, fiţi cuminţi, da? Ne-am înţeles, Fred? Da, George?
Se auzi un ţiuit puternic şi trenul se puse în mişcare.
- Spuneţi-ne ce se întâmplă la Hogwarts! strigă Fred pe
fereastră, în timp ce se depărtau de doamna Weasley, Bill şi
Charlie. Ce reguli au schimbat?
Dar doamna Weasley le făcu semn cu mâna şi le zâmbi.
Înainte ca trenul să ia curba, ea, Bill şi Charlie Dispăruseră.
-Emma?spuse Fred
-Stephanie?spuse George
-Da?spusera fetele la unison, Emma ridicând capul dintr-o carte de la doamna Johnson, iar Stephanie dintr-o revista încuiată de moda.
- Stiti ceva ce noi nu stim?spuse Ron
-Normal, noi stim tot.spuse Stephanie cu un aer solemn
-De fapt nu, adica da stim.Dar nu putem spune este strict secret.
-Off!spuse Ron dezamăgit
Emma continua sa se amuze pe aceasta tema.Despre ce era vorba?Despre Turnirul celor trei vrăjitori, organizat ultima data acum o mie de ani.Emma împreună cu Barty Crouch si Ludo Bagman erau organizatorii si parte din juriu...sa zicem ca acuzarea pe nedrept a fost răsplătită cu asta, insa Fudge a rămas impresionant văzând nivelul de vrajitorie al Emmei.
Deja Emma era cufundată intr-o lectura plictisitoare.
-Manualul Standard de vrăji treapta VII?!spuse Hermione entuziasmată.De unde?Stai ce?
-De la mama, of doamne deja stiu toate astea?
-Te putem ajuta cu ceva, Hermione?spuse Stephanie
-Nu, multumesc spuse Hermione, voiam sa va anunt sa va puneti robele aproape am ajuns.
-Ok..mulțumim!zise Emma închizând cartea.
Trăsurile se clătinară periculos printre porţile încadrate de
porci mistreţi înaripaţi, mergând pe drumul alunecos către
intrarea castelului şi înfruntând ceea ce se transforma foarte
rapid într-o furtună. Aplecându-se spre fereastră, Emma văzu
cum se apropia castelul Hogwarts, cu numeroasele sale
ferestre din care răzbătea o lumină tremurândă prin ceaţa
deasă şi prin perdeaua de ploaie. Fulgerele brăzdau tot cerul,
când trăsura lor se opri în faţa uşilor mari de stejar de la
intrare, care se aflau la capătul unui şir de trepte de piatră. Cei
din trăsurile din faţă urcau deja grăbiţi treptele, intrând în cas-
tel.Emma, Harry, Ron, Hermione, Stephanie si John săriră din trăsură şi urcară şi ei treptele în fugă, ridicându-şi privirea numai când
ajunseră în siguranţă în marele hol de la intrare, luminat de
torţe, cu scara lui splendidă de marmură.
- Să fiu al naibii, zise John, scuturându-şi capul şi împroş-
când cu apă în jur, dacă mai continuă ploaia, lacul o să dea pe- afară. Sunt ud leoarcă... AUUU!
-PEEVES! strigă o voce mânioasă. Peeves, vino aici!
IMEDIAT!
Profesoara McGonagall, directoarea adjunctă şi şefa Casei
Cercetaşilor, ieşise în grabă din Marea Sală. Alunecă pe
podeaua udă şi se prinse de gâtul lui Stephanie ca să nu cadă.
- Ah, scuză-mă, domnişoară Davies...
- Nu face nimic, doamnă profesoară! zise Stephanie, ma-
sându-şi gâtul.
- Peeves, coboară ACUM! răcni iar profesoara McGonagall, îndreptându-şi pălăria ţuguiată şi privind în sus prin
ochelarii ei cu rame pătrate.
- Dar nu fac nimic rău! chicoti Peeves, aruncând o altă
bombă cu apă în capul unor fete din anul V, care ţipară şi se
refugiară în Marea Sală. Tot sunt uzi fleaşcă, nu? Mustesc de
apă! Opaaaaa, vineeee!
Şi mai azvârli o altă bombă către un grup de copii din anul
II, care tocmai sosiseră.
- Îl chem pe director, să ştii! strigă profesoara McGonagall.
Te-am avertizat, Peeves!
Peeves scoase limba, aruncă restul bombelor cu apă prin
aer şi zbură valvârtej în sus, pierzându-se din vedere după ce
urcă scara de marmură râzând ca un nebun.
- Atunci, hai să mergem! zise profesoara McGonagall tăios
către elevii uzi leoarcă. Haideţi în Marea Sală!
Emma, John, Stephanie si Justin traversară holul de la intrare,
patinând şi alunecând, apoi trecură prin uşile duble din
dreapta, John bombănind furios şi dându-şi la o parte părul ud
de pe faţă.
Marea Sală arăta la fel de frumos ca întotdeauna, decorată
minunat pentru serbarea de început de semestru. Farfurii şi
pocale de aur, care străluceau în lumina a sute şi sute de
lumânări, pluteau deasupra meselor. În jurul celor patru mese
lungi ale Caselor stăteau elevii, care vorbeau însufleţit între ei.
La capătul sălii se afla masa profesorilor, care stăteau cu faţa
către elevi. În Marea Sală era mult mai cald. Emma, Stephanie şi John trecură pe lângă Viperini, Astropufi şi Ochi-de-Şoim şi se aşezară alături de restul Cercetaşilor, în partea cea
mai îndepărtată a sălii, chiar lângă Nick Aproape-Făr-de-Cap,
fantoma Cercetaşilor. Alb-sidefiu şi semitransparent, Nick era
îmbrăcat în seara aceea cu straiele sale obişnuite, cu un guler
neobişnuit de mare, care se potrivea cu atmosfera festivă şi
nici nu îi lăsa capul să se bâţâie prea tare pe gâtul parţial tăiat.
- Bună seara, le zâmbi el.
- O fi, pentru tine! zise Harry, scoţându-şi adidaşii şi golin-
du-i de apă. Sper să dea zor cu Sortatul, sunt mort de foame!
La aceste cuvinte Emma izbucni in ras.
Sortatul noilor elevi în Case avea loc la începutul fiecărui
an şcolar. Era chiar
nerabdatore să mai vadă o Sortare.
Chiar atunci, o voce foarte entuziasmată îl strigă pe neră-
suflate de la masa sa:
- Bună, Harry!Buna, Emma!
Era Colin Creevey, un elev din anul III, pentru care Harry
era un fel de erou, se plimba totdeauna după Harry insa Emmei i se părea adorabil asa mic ca un soricel.
- Bună, Colin, zise Harry obosit.
-Bunaaa!spuse Emma mai plină de viata ca niciodata
- Harry, să-ţi spun ceva! Ştii ce, Harry? A venit şi fratele
meu! Fratele meu, Dennis!
- Aha... Îmi pare bine, făcu Harry.
- E foarte emoţionat! zise Colin, sărind în sus şi în jos de
pe scaun. Sper să pice la Cercetaşi! Îi tineti pumnii, da, Harry, Emma?
- Păi, da, sigur, zise Harry.
Se întoarse şi îi privi pe Hermione, pe Ron şi pe Nick
Aproape-Făr-de-Cap.
-Normal facu Emma!
- Fraţii şi surorile pică de obicei în aceleaşi Case, nu-i aşa?
zise el.
Se gândea la fraţii Weasley, care picaseră - toţi şapte - la
Cercetaşi.Apoi la ea si Harry.
- O, nu, nu neapărat, zise Hermione. Sora geamănă a lui
Parvati Patil e la Ochi-de-Şoim şi sunt gemene identice!
Normal ar fi să fie împreună, nu?
Emma se uită către masa profesorilor. Păreau să fie mult
mai multe locuri libere decât de obicei. Desigur că Hagrid
încă se lupta să traverseze lacul cu cei din primul an.
Profesoara McGonagall probabil că se ocupa cu uscatul
podelei din holul de la intrare, însă mai era un loc gol şi nu
ştia cine lipsea.
- Unde este profesorul de „Apărare contra Magiei Negre”?
zise Hermione, care se uita şi ea la profesori.
Până atunci nu avuseseră un profesor de „Apărare contra
Magiei Negre” care să reziste pe post mai mult de un an
şcolar. Preferatul Emmei fusese, fără îndoială, profesorul
Lupin, care demisionase anul trecut. Cercetă masa profeso-
rilor în sus şi în jos. Nu văzu nici un chip nou.
- Poate că nu au reuşit să găsească pe nimeni! zise Stephanie neliniştită.
Emma se uită din nou la masa profesorilor, cu şi mai mare
atenţie. Micuţul profesor Flitwick, profesorul de „Farmece”,
stătea pe mai multe perne lângă profesoara Lăstar, care preda
„Ierbologia” şi care avea pălăria pusă strâmb pe părul ei sur şi
ciufulit. Ea discuta cu doamna Sinistra, profesoara de „Astro-
nomie”. De partea cealaltă a profesoarei Sinistra stătea profe-
sorul de „Poţiuni”, Plesneală, cu pielea lui pământie, nasul
coroiat şi părul slinos, persoana de la Hogwarts pe care Emma
nu o putea suferi cu nici un chip. Dispreţul Emmei pentru
Plesneală nu era depăşit decât de ura profesorului pentru ea, o
ură care, oricât era de greu de crezut, se intensificase anul
trecut, când Emma îl ajutase pe Sirius Black să scape chiar de
sub nasul supradimensionat al lui Plesneală. Plesneală şi Sirius si tatăl Emmei, James Potter fuseseră duşmani încă de pe când erau elevi.
În partea cealaltă a lui Plesneală era un loc gol, despre care
Emma bănuia că era al profesoarei McGonagall. Lângă ea şi
chiar în centrul mesei stătea profesorul Dumbledore,
directorul, cu barba şi părul său lung şi argintiu, strălucind în
lumina lumânărilor, cu roba sa magnifică, verde-închis şi
brodată cu puzderie de stele şi luni. Dumbledore îşi sprijinise
bărbia pe vârfurile împreunate ale degetelor lungi şi subţiri şi
se uita la tavan, dus pe gânduri, prin ochelarii cu lentile în
formă de semilună.
Emma se uită şi ea la tavan. Ştia că era vrăjit ca să oglindească cerul de afară. Până atunci, nu îl mai văzuse niciodată
atât de întunecat şi furtunos. Nori negri şi mov se învolburau
pe el şi, în momentul în care se auzi un trăsnet de afară,
tavanul fu străbătut de un fulger ramificat.
- Ah, grăbiţi-vă, se plânse Justin, lângă Stephanie. Aş putea
mânca şi un Hipogrif!
Abia îi ieşiră cuvintele pe gură că se şi deschiseră uşile
Marii Săli şi se lăsă tăcerea. Profesoara McGonagall conducea
un şir lung de elevi din primul an. Îi aduse până la capătul
sălii. Dacă se putea spune că Emma, John, Stephanie si Justin erau uzi, asta nu era nimic în comparaţie cu felul în care arătau
„bobocii”. Păreau să fi trecut lacul înot, nu cu barca. Toţi
tremurau de frig şi de emoţie, când se aliniară în faţa mesei
profesorilor şi se întoarseră cu faţa către restul şcolii. Toţi, în
afară de cel mai mic dintre ei, un băiat cu părul deschis la
culoare, care era înfofolit în haina din blană de cârtiţă a lui
Hagrid. Haina îi era aţâţ de mare, încât arăta de parcă ar fi fost
învelit într-un cort mare, negru şi pufos. Avea o faţă micuţă,
care ieşea pe deasupra gulerului, şi era grozav de emoţionat.
Când se alinie alături de colegii lui, privirile furişe îi căzură pe
Colin Creevey. Ridică ambele degete mari şi îi spuse, mai
mult mimând cuvintele:
-Am căzut în lac!
Părea de-a dreptul încântat de isprava lui.
Profesoara McGonagall puse un taburet cu trei picioare în
faţa elevilor din anul întâi, iar pe el aşeză o pălărie de vrăjitor
extrem de veche, ponosită şi peticită. Pentru câteva momente,
nu se auzi nimic. Apoi o cusătură din apropierea borului se
deschise ca o gură şi începu să cânte.De aici imaginatia Emmei zbura gandindu-se la fel si fel de lucruri.De la ce va face anul acesta, la Turnir,  la orele cu Snivellus, la Semnul Întunecat, la balul de Crăciun...
-Emma!Emma!EMMA!
Emma auzi un sunet ce se amplifica si simti cum este zguduita: