1001 Povesti de groaza.

Iadul e un loc friguros

E usor sa spun ca alegerile mele gresite sunt din cauza abuzului pe care l-am suferit cand am fost mic, dar adevarul este ca am fost o persoana rea.

Am trait o viata de rahat, si nu a fost nici o surpriza ca am murit dupa ce am fost impuscat in piept, afacerea cu droguri a mers prost. Cum lumea incepea a se sterge in jurul meu, am incercat sa reflect asupra acestor alegeri, si nu am simtit nimic.

M-am trezit stand pe o podea din piatra cu genunchii lipiti de barbie si mainile in jurul picioarelor. Locul in care eram, era slab luminat, si parea ca e infinit. Am incercat sa ma ridic, si atunci mi-am dat seama ca eram complet dezbracat. Podeaua era rece ca gheata, si fundul imi era lipit de ea. Plangand de durere in timp ce incercam sa ma desprind, in final eram pe picioarele mele.

Am inceput sa merg fara sa stiu in ce directie, incercand sa imi dau seama daca reusesc sa vad ceva in departare. Nu vedeam nimic, dar am continuat. Picioarele incepeau sa ma doara din cauza pietrei inghetate pe care tot calcam, si nu dupa mult timp simteam cum pielea mi se rupea, cu fiecare pas pe care il faceam. M-am asezat inapoi jos, si mi-am simtit din nou spatele lipit de podeaua inghetata. Dupa ceva timp, m-am ridicat si mi-am continuat drumul greu inainte.

Nu aveam cum sa previn durerea rupturilor, nimic sa pun intre mine si podea atunci cand ma odihneam, si cu orice parte a pielii cu care o atingeam, urma sa fie rupta daca voiam sa continui.

Timpul trecea. Nu era nici o modalitate prin care sa-mi dau seama cat a trecut de cand sunt acolo. Zile, saptamani, luni, sau ani, putea sa fie oricat. Intr-un final pielea de pe intregul meu corp devenise rupta in bucati in timp ce ma intorceam, incercand sa ma scutesc de durerea care constant trecea prin mine. In cele din urma am renuntat sa mai merg si pur si simplu am stat acolo cu picioarele lipite de piept, exact cum m-am trezit.

Apoi lumina a venit.  Un far in fata mea, care parea ca ma striga cu o caldura pe care m-am convins ca nu mai exista. M-am smuls de pe podea, plangand de durere, si am inceput sa fug spre ea.

Cu fiecare pas, simteam fiori intensi de agonie, in timp ce frigul musca din mine, bucati din pielea, deja rupta, a picioarelor mele. Lumina parea ca e din ce in ce mai aproape, si am indraznit sa vars lacrimi de speranta. Picaturile acelea au inghetat pe obrazul meu, taindu-mi mainile in timp ce am incercat sa ma sterg la ochi. Dar lumina era in fata mea deja, si am sarit in ea.

"Tine-l bine, pare ca a fost impuscat. Sa verific daca are puls... da, e acolo, are. Slab, dar inca e cu noi. Hai sa-l urcam pe targa. Si in numele lui Dumnezeu, pune o patura pe el. Tremura de frig.