Dark Love

Crezi că o să scap vreodată...?

   Mellisa Stailish

    Și uite-mă aici,aștept pe holul săli unde trebuie să aflu pentru cât timp trebuie să fac fizioterapie. Când am fost externată de la spital,după o lună,doctorul mi-a spus că o să fac fizioterapie și dacă vreau o să pot face asta cu un prieten. L-am ales pe Adam pentru că nu eram sigură că Liam o să poate face față,iar Alexa și Sia nici nu intră în discuție. El a acceptat repede și chiar a venit la mine la spital. Îi sunt recunoscătoare că mi-a fost alături și știu că el e singurul care mă poate ajuta. Pe Derek nu l-am mai văzut de când m-am trezit din comă și l-am dat afară. Nu suportam gândul că mă părăsise în halul ăla și nu mai voiam să îl văd. Nu spun că l-am uitat. Nu,nici pe departe. Mă gandesc la el în fiecare zi,noapte,oră, secundă și clipă. Îl iubesc atât de mult și nu pot trece peste asta,dar trebuie!

-Domnișoară Stailish!

  O asistentă se apropie de noi cu o foaie albă în mână și în momentul când mi-a strigat numele,aerul mi s-a oprit în gât.

-Da,eu sunt!

-Doctorul Tomescu a spus că terapia o să dureze trei luni. În fiecare zi ai câte două ore. Tu trebuie să fi Adam,nu-i așa? Acum vorbea cu Adam și eu o ascultam,cuvintele ei parcă rasucindu-se în rană.

-Da,eu sunt. A raspuns el și părea destul de calm și sigur pe el.

-Ăsta e programul cu exercițiile pe care trebuie să le facă în fiecare zi,mai puțin duminică și miercuri. Succes!

   Da,sigur,succes. De parcă el e cel care trebuie să le facă.Din câte am înțeles ,trebuia să începem luni,deci următoarele două zile trebuia să "mă odihnesc".

     Luni. 12 iulie. 12:45

    Ajunsesem acasă și eram în camera mea. Adam mi-a sugerat să stau la el până îmi revin și reușesc să găsesc altceva. Cu părinți nu mai vorbisem de cand am ieșit de la clinica de dezintoxicare și nici nu aveam de gând. Nici la spital nu i-am lăsat să vină. De când am aflat tot adevărul,nu pot da ochi cu ei,nu îi pot vedea fără să îmi pierd cumpătul.

-Haide,trebuie să începem!

   Adam m-a tras din gândurile mele ,dar nu m-am întors spre el. Privean spre unul din colțurile camerei și încercam să mă gândesc cum ar fi fost viața mea dacă nu m-aș fi dus în acel club cu prietenele mele și Liam.

-Crezi că o să scap vreodată de scaunul ăsta cu rotile Adam? Crezi că o să mai pot conduce sau merge vreodată pe picioarele mele?

    Doctorul îmi spusese că nu sunt probleme grave,doar că nu o să mai pot conduce o perioadă lungă de timp. Asta credea el că nu e ceva grav?! El și mașinile erau singurul lucru bun din viața mea și le-am pierdut pe ambele în aceeași noapte.

-Mellisa privește-mă! A venit lângă mine și mi-a ridicat privirea spre a lui.

-Nu te poți da bătută. Nu poți renunța! Sunt alături de tine și îți promit că o să îți revii!!! Da,ai dreptate,ai pierdut o cursă,dar lupta abia acum începe. Și ce dacă el a plecat?! Știu că îl iubești ,dar știu la fel de bine că poți trece peste. Ești cea mai puternică persoană pe care am cunoscut-o, obți mereu ceea ce vrei și nimeni și nimic nu te poate opri!

   Cuvintele lui Adam erau sincere ,dar știam că acea promisiune o să fie încălcată. Cursa a fost încheiată,iar eu am pierdut. Nu mai aveam nimic,nici părinți,nici viață,prietenii vor pleca și ei curând..el a plecat. Cu ce mai rămân. Adam e singurul care știu că îmi va fi alături orice ar fi,dar nu puteam accepta să își piardă timpul cu mine,nu îl puteam obliga să rămână. La un moment dat tot va trebuii să își vadă de viața lui.

-Haide Lia,încă un pas,poți să o faci!

   Stăteam între două bări,de care mă sprijineam și încercam să fac câțiva pași nenorociți,dar durerea era groaznică,iar mâinile îmi tremurau.

-Nu pot Adam,mă doare,nu o să reușesc niciodată! Mi-am tras mâinile și corpul meu a făcut contact cu podeaua ,făcându-mă să scrâsneşc. Adam m-a pus înapoi în scaun și a mers spre canapea. Acum stătea cu palmele pe față,sprijinit de genunchi. M-am apropiat de el și l-am luat de mână.

-Nu trebuie să faci asta,ști,nu?! Poți oricând să renunți. Nu îmi ieșit dator cu nimic.

-Nu! O să fac asta Mellisa,jur că o s-o fac chiar dacă ar fi ultimul lucru. Am făcut o promisiune și am de gând să mă țin de ea. Și oricum aș fi făcut-o! Acum haide,trebuie să terminăm.

    Următoarea oră am continuat-o în același fel. Am reușit,cu ajutorul lui Adam să fac 10 pași. Nu era mult ,dar nu era nici nimic. Am ajuns în camera mea și noaptea adusese cu ea  o răcoare ușoară. Am tras pilota peste mine și am încercat să adorm.

   Sunt din nou aici. În casa asta pe care o visam în fiecare noapte,dar nu mai era foc. Mă plimbam prin living și  priveam fiecare lucru cu mare atenție. Pe birou era un tablou. Am încercat să îl iau ,dar a apărut un bărbat în spatele meu.

-Deci ți-ai revenit prințesă!
Vocea lui era groasă și am observat un zâmbet pe față. Cunoșteam vocea aia,dar nu îmi puteam aminti.

-Cine ești?

-Nu mă recunoști Mellisa?
Atunci a scos un pistol și l-a îndreptat spre mine. Am încremenit,neștiind ce să fac. Picioarele îmi tremurau și simțeam cum podeaua începe să se crape. Atunci a tras! Am deschis ochi și am putut să o văd. Era aceeași femeie blondă cu ochii negri pe care o visam mereu. Era întinsă pe jos și îi puteam vedea sângele cum i se scurge pe față. Am început să țip și am vrut să merg spre ea,dar jos am văzut alt corp,era tata...apoi Liam,Alexa ,Derek...toți erau întinși pe podea ,plini de sânge,fără viață. Bărbatul acela plecase ,iar eu eram încă aici,vie... Am căzut la pământ,lângă corpul lui Derek și am început să țip și mai tare. Și-a deschis ochi și m-a luat de mână. Am tresărit speriată și îi priveam fața plină de sânge,iar o lacrimă și-a făcut loc în ochii săi.

-Mellisa... î-îmi pare rau...

-Nuuu,te rog nu ...