Dark Love

Ăsta e doar începutul ....

      Telefonul ăla nenorocit iar mă trezește! E deja a treia oară pe săptămâna asta. Mă ridic cu greu din pat și apuc mica mașinărie de distrus vise. Pe ecran îmi apare numele lui Lyam. Ciudat,nu mă sună decât când e ceva urgent...

-Da Lyam!

-Mellisa,trebuie să vii repede la noi! TE ROG!
  Vocea lui era tremurată și începea să mă sperie.

-Ce s-a întâmplat ?

-Nu îți pot spune la telefon,te rog vin-o aici...
   De data asta i-am simțit lacrimile punând stăpânire pe el și sigur trebuia să fie ceva grav.

-Acum vin.

    M-am ridicat brusc din pat și mi-am tras niște haine pe mine,după care m-am spălat pe dinți și pe față,iar în zece minute eram la fosta mea "casă". În fața peluzei era plin de mașini de poliție și totul era înconjurat de o bandă lungă,pe care scria " Nu Treceți!" . Păi...cum niciodată nu mi-au plăcut regulile....am trecut pe sub bandă și am alergat spte casă. În living i-am văzut pe "părinți" cu Lyam,iar lângă el era....Alexa,care,dacă nu mă înșel e rănită.
   Am ajuns în dreptul ei și mă uitam spre intreg brațul ,ce îi era bandajat și plin de sânge...

-Alexa...c.ce s-a întâmplat?

-Nu știu,nu îmi prea amintesc nimc. Știu doar că am rămas cu Lyam și dintr-o dată,eram în bucătărie după un pahar cu apă,iar apoi...ceață. Dar sunt bine,nu m-a nimerit decât în braț.

-Dumnezeule,cine ar face asta?

-Nu știm încă,dar se pare că singurul lucru pe care l-au înregistrat camerele e o mașină ,care s-a oprit,chiar cu două minute înainte de întreg accidentul...
   
    Se pare că Lyam își mai revenise în fire ,dar tremura tot și se holba la Alexa de parcă ar fii ultimul și primul lucru pe care l-a văzut vreodată.

-Vreau să văd imaginile.

   Unul din polițiști m-a condus spre camera unde părinții mei aveau întreg sistemul de supraveghere. Mama mă privea amar și puteam observa în ochii ei atâta regret... Înainte de a aprinde monitoarele ,am luat-o în brațe și am strâns-o de parcă ar fi ultima dată. Timp de câteva secunde a rămas surprinsă,apoi mi-a răspuns la îmbrățișare și știu sigur că îi auzeam inima bătând peste viteza medie.

-Te iubesc scumpo!

-Și eu te iubesc....mama!

   Am ezitat ceva timp acest cuvânt,dar acum simțeam nevoia să o spun.  Chiar dacă nu îmi era mamă cu adevărat ,asta nici măcar nu conta în acest moment.

    Ne-am despărțit din îmbrățișare și mama s-a întins spre monitoare și ecranele s-au aprins. Pe ecran a apărut o mașină....

-Mașina asta...

    Corpul începuse să îmi tremure groaznic,iar lacrimile îmi curgeau pe față șiroaie. Brusc mi-a apărut în minte imaginea mașinii care m-a lovit acum câteva luni. Corpul meu a cedat și a făcut imediat contact cu podeaua.

-Mellisa...Mellisa!

-Lia,Lia ,ce e cu tine?

-Mellisa revino-ți!

   Auzeam voci în jurul meu care mă strigau,dar creierul meu nu reacționa la niciuna. Intrasem într-un fel de transă din care nu puteam ieși. Singurul lucru pe care îl vedeam și auzeam era accidentul.

    Peste două zile

    -Domnișoară Stailish,trebuie să colaborați cu noi,altfel nu vom putea prinde vinovații.

-Îmi pare rău,dar nu îmi amintesc mai mult . Tot ce mi-am amintit sunt numerele mașinii și că era neagră... Aș vrea să vă spun mai multe,dar nu pot...

    M-am ridicat de pe scaun și l-am salutat pe polițistul din fața mea ,după care am urcat în mașină și m-am îndreptat spre casa părinților.
După ce am văzut imaginea mașinii am avut un fel de cădere și mi-a luat două zile să îmi revin. Auzeam din nou voci și mă speria fiecare miscare din jurul meu. Singura persoană pe care o acceptam era mama ,care mă ținea mereu în brațe și dormea cu mine. Nu vorbeam cu nimeni,tot ce făceam era să plâng și să îmi strâng picioarele la piept cât pot de tare. Azi am fost chemată la secție pentru a le spune polițiștilor tot ce îmi amintesc,însă din păcate ,mașina pe care au înregistrat-o camerele de filmat era deja distrusă. Mai exact,aruncată în prăpastia de la marginea orașului.

   Am parcat mașina în fața casei,care acum era izolată complet.Fac pași mici și privesc doar spre ușa de la intrare. Am intrat. Casa era răvășită,iar pe podea încă se mai afla sângele Alexei. Am intrat în camera mea,totul era răvășit,oglinda spartă,hârtii pe jos geamul deschis.... M-am plimbat ceva timp,iar apoi m-am așezat pe pat... Toate accidentele astea,sunt sigură că nu sunt o coincidență,dar nu înțeleg cine și de ce . Eram epuizată,m-am așezat cu capul pe pernă și priveam spre tavan. Întâi mama,apoi eu,Alexa...ce mai urmează? Singurul lucru care îmi trecea prin cap acum era Derek. Nu îmi puteam,nici măcar imagina ca el să pățească ceva. Poate că nu îl uram penteu ce a făcut,dar asta nu însemna că îl puteam ierta. Poate nu mă puteam ierta pe mine pentru că am avut atâta încredere în el,poate că a fost vina mea... Oricum o fi fost,aș da orice să fie aici lângă mine.

   M-am ridicat de pe saltea și m-am îndreptat spre fereastră. Afară era deja întuneric,iar pe stradă nu mai era nimeni. Pe biroul meu era o poză cu mine,familia și prietenii,înramată. Îmi amintesc că am făcut-o când am absolvit clasa a 8-a. Eram așa micuți și lipsiți de griji. Oare de ce s-au complicat lucrurile așa de mult,sau mai bine zis ,când? Ciudat era că rama asta era singura ce mai rămăsese intactă,nespartă,neatinsă chiar. Am luat-o în mână și o priveam nostalgică. Am vrut să o pun înapoi ,dar prinzatorile ce țineau poza ,la spate erau slăbire. Am desfăcut-o de tot și din spatele fotografiei a căzut un bilețel. L-am ridicat speriată și nu eram sigură dacă  să îl deschid sau dacă am făcut bine că l-am atins.

     L-am privit timp de o oră întreagă,până într-un final,când m-am hotărât că trebuie să o fac. Am desfăcut micuța bucățică de hârtie și am despăturit-o ....

   " Ăsta e doar începutul Mellisa"

  

Paște fericit dragilor,îmi pare nespus de rău că am întârziat atât,dar știți cum e cu sărbătorile....Sper să vă placă noul capitol și sper că nu v-am ținut prea mult în suspans🤗😘💞 Vă rog să lăsați și un vot sau comentariu dacă v-a plăcut sau dacă ar fi trebuit să fie altfel.