Dark Love

Pentru că nu aș putea să nu o fac vreodată.

Derek Collins

    De ce doare?! De ce încă doare atât de tare? Am crezut că va fi mai ușor,până la urmă eu am vrut asta. Eu am părăsit-o. Eu am fost acel imbecil nemernic ,care i-a spus că nu o iubește,dar care totodată se gândește la ea mereu. Iar sunt aici,pe undeva prin cartierul ei,pruvindu-i fereastra camerei și așteptând. Ce? Nu știu. Poate că încă aștept să îi văd chipul,ochi,zâmbetul,părul...Dar știu că o să mă doară. Știu că o să mă doară când o să văd că acel zâmbet minunat a fost transformat într-o figură tristă,iar ochii ei închiși nu vor mai fi fericiți niciodată. O văd chiar acum. A tras draperia de la fereastră și privește în gol. Obișnuiește să facă asta în fiecare duminică și miercuri. Sunt zilele ei libere și probabil cele mai grele din viața ei. Am ajuns să gândesc și să simt ca ea. Știu că se întristează când se gândește la lucruri fericite pentru că știe că ea nu o să le aibă niciodată,știu că se luptă cu vocile din capul ei ,care îi amintesc mereu de faptul că nici măcar nu știe cine e sau dacă a știut vreodată,știu că plânge mereu când mă vede,uneori,noaptea pe fereastră și știu că se întreabă ce caut aici ,dar ea nu o să înțeleagă niciodată de ce am făcut-o,nu o să știe niciodată cât am iubit-o ,dar e mai bine așa.... Prefer să rămân în continuare un om gol și rece decât să o distrug și pe ea. Pentru că da,sunt un om gol,fără ea. Ea era singurul lucru care îmi umplea viața și încă e. O voi iubi până când unul din noi va înceta să respire și după aceea. Acum mă privește și ea. Are sute de întrebări, pe care știu că ar vrea să mi le pună,dar știe că dacă ar deschide în momentul ăsta geamul,eu aș pleca. Și ea nu vrea asta. Nici eu nu vreau asta. Poate într-o zi,când voi fi sigur că nu mai am nicio șansă la normalitate sau la o viață,îi voi spune. Nu pentru mine,ci pentru că merită să știe. Dar dacă i-aș spune acum cine sunt,probabil ar încerca să mă ajute sau m-ar urâ toată viața,iar eu nu aș putea suporta niciuna din variante. Încă mă privește și eu încă o mai privesc. Nu voi înceta niciodată să o fac și ea știe asta.... Și-a luat telefonul în mână acum. Își dă o șuviță de păr după ureche. Respiră greu. Acum își mușcă buza. Își ridică privirea spre mine. O coboară înapoi. E unul din momentele alea când urmează să facă  ceva, ce știe că sigur va regreta.

Ea:De ce o faci?

Știam despre ce vorbește și că asta se va întâmpla. Mă gândesc dacă să îi răspund sau să plec. Am luat o decizie.

Eu: Pentru că nu aș putea să nu o fac vreodată.

    Apoi am pleca. Înainte de asta i-am putut vedea lacrimile cum i se scurg pe obrajii ,ce cândva aveau o culoare roșie,dar acum sunt lipsiți de viață.

Trei luni mai târziu.

    Mă uitam în jurul meu și chiar și locul ăsta îmi amintea de ea. Îmi aminteam prima cursă,pe care am câștigat-o aici,cu ea. -râd amar- Nu a știut niciodată că am trişat,dar cumva ,știa că nu am câștigat cu adevărat. Poate ar fi trebuit să o las să câștige. Poate nu ar mai fi fugit atunci,iar eu nu m-aș fi dus după ea și nimic din toate asta poate nu ar fi fost așa. Dar nu pot minți. Am recunoscut-o de prima dată,în club. Nu aveam cum să nu mă îndrăgostesc de ea și știam asta. Am fost prea egoist ca să o fac să mă urască.

    Pe pistă nu sunt multe persoane. De când Adam stă cu ea și o ajută,locul ăsta e din ce în ce mai gol. Nu îl urăsc. Dacă ar fi să accept pe cineva în jurul ei,el ar fi. O cunoaște de mult și știu că o iubește. Poate ea nu și-a dat seama ,dar am văzut. Felul în care își freacă palmele de genunchi când vorbește despre ea sau cum își mută privirea în fiecare colț al încăperi,felul în care o privește,faptul că ar face orice doar ca ea să fie fericită.... Nu pot spune că o iubește mai mult decât mine,dar e mai potrivit decât mine. Știam că și-a terminat terapia acum o lună,dar nu îndrăznește să iasă din casă. Știu că îi lipsesc toate astea,știu că nu poate trăi fără ele,dar îi e frică... Adam spunea că ar trebuii să meargă la un psiholog pentru că vrea să își amintească de accident,dar nu e încă pregătită. M-a rugat să vorbesc cu ea,să o conving,dar nu pot... sunt împărțit în două tabere opuse și am de ales între două persoane,fără care știu că aș inta mai mult în întuneric,dar diferența e că una mă face să iubesc ,iar alta să urăsc. Și totuși... Aș alege-o pe ea în orice moment,dar i-aș face mult mai mult rău. Nu poate ști adevărul și cu atât mai puțin să își amintească accidentul. Dacă aș fi fost acolo. Dacă nu aș fi trimis acel mesaj poate aș fi putut să o apăr,să o scutesc de toate astea. Știu că nu e vina mea în totalitate ,dar știu că eu sunt cel mai vinovat pentru toate. Dacă nu m-aș fi îndrăgostit de ea...