- Ce-ar fi ca să te prefaci macar că ești o fetiță cuminte. Nu cred că vrei ca dragi tai frățiorii să afle de acum cu ce te ocupi , mă amenință și eu mă dau în spate cu mâinile sus rânjind .
Ca apoi pumnul meu săi ceară o întâlnire maxilarul său apoi , nasului și sfârșind cu ochiul . Niall , Louis , Harry , Liam , Zayn și Gemma scoteau sunete de durere toți punându-și pumnul la gură și făcând ochii mici . Gașca mea deja era pe jos din cauza râsului, iar Maria își ajută fratele să se culeagă de pe jos .
- Iubire cred că ai uitat cu cine te pui ! Eu nu sunt Kendall , spun și știu că am atins o coardă sensibilă când a început să se încordeze .
- Adica la fel ca Ariana , rânjește și atunci genunchiul meu îi lovește burta cu putere el începând să scuipe sânge.
Toți se ridică de la masă alarmați și când voiam să-i mai dau una cineva mă prinde de mijloc și mă trage în brațele sale . Încep să mă zbat dar în zadar . Îi simt respirația caldă acelui care mă ține izbindu-se din plin de gâtul meu . Imediat recunoscând buzele care se așezară ușor pe gâtul meu .
- Știu că ești o amazoană dar nu te mai fățăii atât că vei trezi pe cineva pe care îl vei simți cât de curând . șoptește Zayn când ceilalți nu erau atenți la noi .
Eu oftez învinsa și mă potolesc, el dându-mi drumul . Derek reușește până la urmă să se ridice și eu rajesc, el începând să respire nervos . În bucătărie își fac apariția până la urmă și cei doi amorezi . Când văd sânge pe jos și pe Derek arătând groaznic încep să se panicheze .
- Ce sa întâmplat aici? întreabă mama surprinsă și Robert începe să mârâie.
Eu mă întorc spre el și îi râd în față .
- Parcă vorbisem săi trăsmiți mesajul și acestui idiot , dar se pare că nu ai făcut-o și uite ,arătând spre fiisu , suportă consecințele .continui și el se încordează .
- Nu pot să cred că ai făcut așa ceva , îmi spune mama aproprinduse și dându-mi o palmă.
Capul meu întoarcăndu-se , îmi duc mâna tremurând pe obraz și ating locul lovit . Toți stateau stană de piatră , nimeni nu mai îndrăznea să scoată nici măcar un sunet . Mama își pune mâna la gură închițandu-și lacrimile . Și eu ca o psihopată ce sunt în loc să mă văicăresc încep să râd ca o haină în călduri . Toți fac ochii mari și inghit în sec .
- Ce mai mamă ! Acum chiar nu mă mai mir că ei trecut așa de repede de moartea tatei. Draga mea mamă , tocmai ai semnat un război pe care îl vei pierde. Tu ai îndrăznit să mă lovești când trebuia să fie invers , eu trebuia să te lovesc pentru că ai uitat de omul căruia i-ai dăruit 3 copii. Tu mai lovit pentru că am bătut un idioat. Crezi că Robert e diferit ? Oh te rog e mână în mână cu afacerile mele. Și fiisu la fel. Pentru toți e un șoc imens că ți-ai lovit propria fiuca, sânge din sângele tău pentru un străin.îi spun totul în fața și ea înghite în sec și se uită la mine dezamăgită .
Toți se uită la scena din fața lor terorizați . Eu mă așez frumos la masă parcă nimic nu s-ar fi întâmplat zâmbind inocent .
- Ok , toată lumea la masă ,sparge Lola liniștea și împreună cu Diana așează mâncarea pe masă .
- În două zile vom putea să ne mutăm în nouă casă , mă anunță Iris punându-mi spaghete în farfurie.
- Minuta ! Dar în aceste două zile dacă uni nu stau în banca lor s-ar putea să comit o crimă , continui ultima parte cu un zâmbet sadic în colțul gurii.
- Ești bipolară ? mă întreabă Harry și eu mă încrunt. Acum ești calmă , acum nervoasă , acum sadică și așa mai departe . îmi explică și eu fac botic de rață .
- Foarte ! țipă Alexia și Luck .
- Să ști că mâine sosește și Ares , mă anunță Fede și eu sar în sus bătând din palme ca un copil mic care își primește bomboana.
- Cine e Ares? întreabă irlandezul cu gura plină .
- Niall nu-i frumos să vorbești cu gura plină , îi atrage atenția Liam .
- Ares e leul meu ! răspund fericită și băieți împreună cu Gemma și mama se îneacă.
- Ai un leu? întreabă Zayn cu o sclipire în ochii .
Din greșeală îmi cobor ochii spre buzele lui și observ că are puțin sos de roșii într-o parte . Ce aș vrea să-i șterg eu acea mică pată .
- Da ,răspund sec imediat ieșind din gândurile mele până nu merg prea departe.
- Și tu vrei să spui că de mâine vom sta cu un leu în casă , întreabă speriat Louis .
- Ares nu-i chiar așa de rău ! El atacă doar la ordinul lui Rose ,răspunde Maria zâmbind aproape invizibil .
- Nu pot să cred că ai un leu ! țipă Gemma .
- Cum poți trăi cu o fiară sălbatică ! intervine mama .
- Ares nu-i o fiară sălbatică el face parte din familia noastră și el chiar are nume de familie și toate actele necesare , explică Mariano .
- Va veni și Max? .întreb și gașca dă din cap afirmativ .
- Cine e Max? întreabă Zayn cu o ușoară gelozie.
- Cineva foarte important pentru afacerile mele , răspund zâmbind satisfăcută , el doar îmi zâmbește forțat .
- Dar ce afaceri ai ? se trezește Harry dintr-o dată să întrebe.
- Bună întrebare Harold ! îl acompaniază Gemma .
Eu mă ridic de la masă și plec spre camera mea în loc să răspund la întrebare...
Zayn P.O.V
∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆∆
Sper că va plăcut și scuze pentru greșeli !
Com+Vot

CITEȘTI
Gemeni Styles
FanfictionDoi gemeni . Total opuși . Ea frumoasă , aroganta , nemiloasă , dură , puternică , deștepta și serioasă . El frumos , talentat , celebru , jucăuși , drăguț , zâmbăreț și copilăros . Total parareli . Totuși erau de nedespărțit dar din cauza că părin...