Fata fără aripi

Fără aripi

Mă simțeam incompletă fără aripile mele. Știți cât e de greu să mergi pe jos? Noroc că Matt mă lăsa să îl călăresc din când în când. Oricum nu prea aveam unde merge pentru că afară erau o grămadă de oameni cu tot felul de mașinării care construiau ceva.
Într-o zi Matt mi-a spus:
-Vino cu mine! Vreau să îți arăt ceva...
-Unde mergem?
-Vei vedea.
După foarte mult mers pe jos (care e chiar obositor) am ajuns într-o peșteră mai mare și mai frumoasă cu un mic lac în mijloc. Peștera era luminată de niște cristale luminoase.
-Matt, e foarte frumos aici! am spus eu.
-Știu, de asta te-am adus. Vreau să îți zic adevărul despre ea.
   -Cine e?
   -E... dar te rog să nu râzi
   -Promit!
   -Era o căprioară, prietena mea cea mai bună. Dar dacă ar fi fost să aleg între ea și tine te-aș fi ales cu siguranță pe tine.
   Mi-s-a umplut sufletul de bucurie să aud asta. În momentul ăsta ne aveam doar unul pe altul.