Evadarea

10 2 0
                                    

   După detenție nu l-am mai văzut pe Justin, dar a doua zi m-am dus la Matt. Era într-o celulă împreuna cu un mag bătrân.I-am spus lui Matt:
   -Trebuie să evadăm de aici! Vom găsi o cale! Eu... eu nu mai suport. Mi-e prea dor de tine.
   -Crede-mă și mie, a zis Matt.
   -Vă pot ajuta eu, spuse magul. Mai am putere pentru vreo 2 vrăji. Stai... tu ești fata aia la care i-au tăiat aripile în somn?
   -Da, am oftat eu.
   -Atunci sigur vă ajut! răspunse magul. Uite care-i planul: încerc să-i fac centaurului niște aripi și apoi deschid ușa de la celulă și o iei pe fată și zburați in turnul de sus. Luați și aripile ei și plecați departe, apoi va trece efectul vrăjii și centaurul nu va mai avea aripi și ușa se va închide. Depinde de voi cât de repede ajungeți dar aveți o oră.
   -Tu nu vi? am întrebat eu.
   -Eu sunt prea bătrân și ori cum voi fi înlocuit curând, zise magul.
    Bătrânul își mișcămâinile în aer și apărură niște scântei, apoi lui Matt îi crescură aripi și ușa se deschise.
   Brusc se declanșase o alarmă care țiuia într-una.
   -Mergeți! strigă magul.
   -Mulțumesc! am zis eu.
   -Nu mai e timp! strigă și mai tare magul în timp ce o echipă înarmată se apropia de noi. ACUM!
   Am urcat în spinarea lui Matt și el a țâșnit imediat spre cer. Mi-a fost atât de dor să zbor! Era minunat! Dar acum eram contra cronometru și trebuia să ajungem la turn.
   Matt m-a lăsat la o fereastră de sus și eu am fugit la etajul care semăna cu o bibliotecă. Oriunde te uitai vedeai numai cărți. De geaba îmi căutam aripile. În jur erau numai cărți.
   Am început să arunc cărțile jos de pe rafturi și când am aruncat una pe care scria „Infernus" s-a întâmplat ceva: raftul s-a despărțit și acolo a apărut o gaură neagră în care erau aripile mele. Instant am fost atrasă în gaură și mi-am luat aripile. Acestea s-au lipit din prima de spatele meu și am început să dau din aripi cu toată forța de care eram în stare.
   Gaura mă trăgea în interiorul ei din ce în ce mai mult și începeam să obosesc. Atunci am strigat:
   -Matt! Maaaatt! MAAAAAAAATT!MAAAAATT! Te rog!
    Nu am așteptat mai mult de două secunde că a venit Matt. El m-a prins de mână și împreună am reușit să ieșim.
   După ce am ieșit din turn am zburat cât de repede am putut ca să nu ne prindă vreo echipă înarmată.

Fata fără aripiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum