O pereche criminală

Capitolul 1

Jace - 80 de crime la activ.

Arthur - 26 crime la activ.

Mark - 20 de crime la activ.

Lara - 15 crime la activ.

Carolina - 1 crimă la activ.

Acestea fiind spuse, tabelul la care mă holbez e complet, iar ultima sunt eu. Doar o crimă și aceea înfăptuită din greșeală, după ce i-am dat cu sticla în cap tatălui meu vitreg, atunci când a încercat să mă abuzeze. Au trecut doi ani de atunci, abia îi mai țin minte chipul, dar spre nefericirea mea veșnică, încă îi simt mirosul de alcool ce-i ieșea din gura care voia să mă sărute și mâinile ce căutau să-mi ridice fusta. O crimă la activ de care nu-mi pare rău deloc.

Se pune des „dacă aş putea da timpul înapoi să schimb ceva, aş face-o". Ei bine, ăsta cred că e ultimul lucru din lume pe care l-aş face, dacă aş avea o putere ca asta. Am făcut greşeli minore la viaţa mea – excluzând greşeala care m-a adus aici –, dar nu e niciuna pe care să o regret atât de mult, încât să dau timpul înapoi şi să o iau de la capăt.

Sau aş face-o doar pentru un singur lucru. Aş da timpul înapoi ca să nu-l mai cunosc pe Jace.

Îmi rod interiorul obrazului, încă privind tabelul agățat pe peretele de la etaj. Numele meu arată total neînsemnat pe lângă celelalte, mai ales pe lângă numele lui Jace. El este cel mai vechi din casa lui Simon și cel mai bun dintre noi, firește. Nu degeaba e atât de arogant şi plin de sine, când se vede buricul pământului. E singura persoană din casa asta pe care nu reuşesc să o înghit, oricât de mult aş încerca. Uneori am impresia că am fost creaţi să ne urâm reciproc.

Îmi umflu obrajii cu aer și ridic din umeri. Nu sunt chiar bună la asta ca să am mai multe crime la activ și, până la urmă, de ce aș vrea mai multe persoane pe conștiință? Doar nu facem întrecere.

Mă răsucesc cu spatele la tabel, strâmbând din nas. De multe ori, eu și Lara am fost momeală pentru țintele lui Simon. Normal că numărul nu se mărește, când tot ce am făcut a fost să flutur din gene și să fac avansuri celor mai dubiosi bărbați, apoi să-i conduc spre o cameră de hotel, unde urma să se întâmple crima care umfla numărul altcuiva.

De cele mai multe ori, al lui Jace.

Cobor leneșă scările spre parter. Aud televizorul uriaș pornit – cel mai probabil, Mark și Arthur joacă iar un joc stupid pe consolă, în timp ce, cel mai probabil, Lara se holbează ca o idioată la pereți. Asta se întâmplă în fiecare dimineaţă; a devenit un fel de tradiţie. Şi sincer, nici nu prea ai ce face prin zonă, când casa în care locuieşti e la mama naibii.

Pun piciorul pe o altă treaptă, legănându-mă uşor pe călcâie. O mână îmi atinge spatele ca într-o mângâiere şi deja îmi dau seama cine e după felul în care pielea mi se înfioară. Înainte să fiu îmbrâncită cu putere, aud râsetul ce izbucnește în urma mea.

Picioarele îmi pornesc cu viteză și sar vreo trei trepte. Chiar înainte de a-mi face o cruce și de a mă ruga să nu mă lovesc prea tare, mă agăț de balustradă cu ambele mâini și mă opresc în loc, înainte să-mi iau zborul – la propriu – şi să aterizez pe burtă la capătul scărilor.

Îmi întorc capul spre Jace – care stă ca un dobitoc cu câteva trepte mai sus și se prăpădește de râs.

Are douăzeci și șase de ani degeaba, căci jur că eu sunt mult mai matură decât el, cu toate că am douăzeci și unu. Uneori e copilăros din cale afară, alteori nu-și mai încape în piele de matur ce e. Bineînţeles, teoretic vorbind, pentru că niciodată nu e matur. Am înţeles cu ceva timp în urmă că el a încetat să se maturizeze pe la... zece ani. De fapt, comportamentul lui e o jignire la adresa inteligenţei unui copil de vârsta asta. Ar putea la fel de bine să fie mai copil decât un copil în faşă.