O pereche criminală

Capitolul 6

Dimineața vine prea devreme și într-un mod alarmant. Goarna care răsună cu ecou în camera mea, îmi face creierul terci și sar în capul oaselor, încercând disperată să-mi acopăr urechile.

Jace stă gata echipat lângă pat, cu drăcia aia în mână și cu un zâmbet larg pe față.

― O facem în stil milităresc sau te ridici de bunăvoie din pat?

Privesc spre ceasul de pe noptieră și țip frustrată.

― Dobitocule! E abia șase dimineața.

― Știu, dar la cât de amețită ești, ne va lua ceva timp până înveți cum se ține un pistol în mână. Cu puțin noroc, poate până la prânz o să știi care e trăgaciul.

Numai gânduri criminale îmi trec prin cap când smulge pilota de pe mine și mă lasă în toată splendoarea. Ridică jucăuș din sprâncene, apoi plescăie din buze.

― Îmi plăcea mai mult lenjeria roșie.

― Obsedatule! Dă-i drumul de aici!

Clatină cu vehemență din cap și mă ridică forțat de pe pat. Îmi trântește hainele în față, o pereche de pantaloni mai mult decât nasoli și un tricou lălâi. Când mă îmbrac, arăt pe deplin ca un cerșetor.

― Cred că îți bați joc de mine! mă revolt când ies din baie.

― Nu. Dacă te îmbrăcai cum o faci de obicei, nu ai face nimic altceva decât să mă distragi și nu o să mai înveți să tragi cu pistolul, ci o să înveți să tragi altceva.

Strâmb scârbită din nas. El și glumele lui perverse! Mă întreb când o să înceteze, când o să se plictisească să îmi tot facă apropouri grețoase și o să mă lase în pace.

― Tu chiar nu te saturi să încerci și să nu-ți iasă nimic, nu? îl întreb cu o aură arogantă.

― Cine zice că nu-mi iese? Ai uitat că te-ai culcat cu mine de două ori?

Îmi dau ochii peste cap. Niciodată nu ezită să îmi amintească de momentele mele slabe. Aproape smulg ușa când o deschid. Ieșim afară, în aerul răcoros al pădurii și mă întind ca o pisică. Jace mă conduce undeva mai departe de casă, acolo unde e sigur că nu sparg vreun geam sau ceva. Ne poziționăm între doi brazi. Înțeleg că Jace s-a trezit cu noaptea în cap pentru a aranja sticlele în care cândva a fost bere. Sunt așezate în rând pe o scândură proptită tot între doi brazi, la o distanță considerabilă de noi.

― Ai mai văzut vreun pistol până acum?

Mă întorc spre el. Scoate un pistol din spatele pantalonilor și mi-l arată.

― Du-te dracu'! Dă-l încoace!

I-l smulg din mână și încep să trag ca o idioată. Primul glonț nimerește în pământ, chiar aproape de picioarele mele, când nenorocitul se descarcă fără avertisment. Apoi mă poziționez imediat și încerc să țintesc sticlele, dar nu nimeresc niciuna, ci trag în copaci, crengi, frunze, pământ și aer. Asta da ţintă!

― Oh, Doamne, dă-l naibii aici! exclamă și îl ia înapoi. Tragi mai prost decât bunică-mea!

Decid să nu-l bag în seamă. Își îndreaptă brațele în față, își închide un ochi și trage, făcând bucăți prima sticlă din rând.

― Așa se face! Încearcă și nu te mai grăbi ca fata mare la măritat.

Îmi pune pistolul în mână și reiau poziția lui de adineauri. Închid un ochi, încerc să fixez ținta și apăs pe trăgaci, dar normal că nu-mi iese. Trag pe undeva pe deasupra unei sticle, suficient de aproape cât să capăt curaj. Mai încerc o dată, lăsând țeava pistolului mai jos față de data trecută și tot nu nimeresc.