O pereche criminală

Capitolul 4

Stomacul mi se strânge la fel ca buzele și înjur printre dinți. Avionul se zdruncină puțin când atinge pământul și îmi înfig la propriu unghiile în tapițeria mânerelor. Urăsc decolările, urăsc aterizările. Oficial, asta a fost a treia oară când am călătorit cu un avion.

Prima oară am călătorit cu un avion privat, atunci când Simon m-a luat din Londra. Am putut țipa liniștită la decolare și aterizare, că în afară de personal, nu mă auzea nimeni. Acum ar fi fost ciudat să urlu când sunt înconjurată de atâta lume. În plus, rânjetul larg de pe fața lui Jace îmi este de ajuns. Nu am nevoie să râdă și altcineva de mine.

― Arăți de parcă urmează să-ți dai duhul, râde colorat.

― Nu te las eu să te bucuri de asta, mă strâmb la el. O să trăiesc numai de-a dracu', să-ți rămân în gât!

Jace râde și mai tare. Nu o să-i dau satisfacție chiar lui. Încerc să-mi liniștesc inima, ca să nu fac atac de cord și să-i dau motiv de petrecere.

Tot ce a fost mai rău, a trecut. Am aterizat în siguranță, dar tot sunt agitată și dacă stau să mă gândesc, poate că nu e din vina avionului. Care erau șansele să ne întâlnim din nou cu același obsedat care, atunci când am zburat spre Barcelona, se holba la picioarele mele? E aici, dar de data asta am fost mai inspirată și mi-am luat blugi.

Ieșim pe rând din avion, în aerul rece al orașului. Suntem în Dakota de Nord și aerul proaspăt îmi umple plămânii. Ador orașul Grand Forks și pădurile lui, ador că are doar 49,9 kilometri pătrați - adică un petec de oraș, mai exact. Ador că plouă mai tot timpul. Clima nu e foarte diferită de cea din Londra și m-am acomodat destul de ușor. Până și părul mi s-a acomodat și nu se mai ridică de fiecare dată când întâlnește umezeală.

― Haide odată, ai timp să admiri mai târziu.

Jace mă împinge de la spate. Am blocat circulația când m-am oprit în fața ușii.

Bombăn ceva, nu prea măgulitor și cobor scările care mă aduc la sol. Aproape că îmi doresc să pup asfaltul de sub picioarele mele, mulțumindu-i pentru siguranța pe care mi-o oferă. Data viitoare, aleg trenul, vaporul sau mașina. Nu mă mai urc în veci într-o pasăre din oțel.

Imediat ce îeşim din aerport, observ că un SUV negru ne așteaptă cu motorul pornit. Un bărbat îmbrăcat în costum ne bagă bagajele în portbagaj, iar noi urcăm pe bancheta din spate. Îmi trec degetele prin părul ud și Jace izbucnește iar în râs. Din Barcelona tot aşa o ține.

― Ce naiba mai ai acum, Rânjilă? Ți-e cald cu dinții în gură?

―Ți-aș da o oglindă, dacă aș avea. Așa ai ști cum arată un șobolan plouat.

― Știu cum arată, zic mândră. Exact ca tine!

Replica mea nu-l face să se oprească din hlizit. O las baltă și îmi îndrept atenția spre geam. Plouă tare și e cam răcoare. Îmi fixez ochii pe hanoracul de pe Jace de parcă aș avea vreo putere să-l scot de pe el și să-l așez pe mine. Mi-l doresc, pare gros și numai bun să-mi țină de cald.

―Auzi, mai ai nevoie de hanoracul ăla? îl întreb și fac semn spre obiectul vestimentar care îl îmbracă.

Se uită nedumerit la mine și ridic din umeri. Degeaba am brațele strânse în jurul meu, tot mi-e frig și tot vreau hanoracul lui care miroase a parfum de la o poștă. Nici nu vreau să-mi imaginez cum mă voi simți în el. Probabil ca în brațele lui Jace.

― Vrei să mă dezbraci? întreabă curios. Adică, chiar aici? Îmi face semn spre șoferul care arată ca și cum nu aude discuția noastră. Nu poți aștepta și tu până acasă? Înțeleg, ți-a plăcut sexul în public, dar nu o putem face chiar de fiecare dată.