O pereche criminală

Capitolul 2

Căldura e sufocantă și mă trezesc transpirată. Capul mi-e sprijinit de un braț de-al lui Jace, în timp ce brațul celălalt mă ține lipită de el, încolăcindu-mi talia în așa fel încât palma îmi strânge un sân. Respirația-i fierbinte îmi încinge ceafa și îmi dau seama că doarme. În altă circumstanță, nu m-ar fi atins.

Mă desprind cu greu de el și privesc ceasul de pe noptieră.

E șase seara, nu e de mirare că mi-e foame. Am dormit aproape toată ziua. Îmi lepăd hainele pe podeaua băii și fac un duș scurt. Când mă întorc în dormitor, ștergându-mi părul cu un prosop, Jace e deja treaz, îmbrăcat și stă așezat pe marginea patului, cu nasul în telefon.

Mă întorc la șifonier și încerc să mă hotărăsc cu ce să mă îmbrac. Îi simt privirea pe mine. Port doar un amărât de prosop, că am uitat să-mi iau haine de schimb și aştept acum să facă vreo remarcă proastă la adresa mea sau a corpului meu.

―  Poți să te îmbraci mai repede? mă întreabă și îmi strâng pleoapele. Nu e indicat să umbli aproape dezbrăcată prin fața mea.

Atât? Nici un „Îmbracă-te, că arăți ca dracu'!" sau „Îmbracă-te, până și bunică-mea arată mai bine ca tine"? Nu, el mi-a făcut un compliment indirect. Ar fi cazul să mă bucur şi să nu-mi mai pun întrebări. Asta e doar minunea de trei minute.

Îmi aleg o rochie lejeră și mă întorc în baie. După ce o îmbrac, îmi pieptăn rapid părul, îmi încalț balerinii și dau nas în nas cu Jace când ies.

―  Avem mai puțin de o oră să mâncăm ceva, să ne pregătim și să plecăm la licitație. Mai ai de făcut ceva?

Clatin din cap și clipesc surprinsă când deschide ușa și așteaptă să ies. Sunt în stare completă de șoc. Mă escortează la restaurantul hotelului, ținându-mă de mână ca pe copii mici. Nu mă uimește tăcerea lui, cât o face faptul că mă atinge de bunăvoie. Nu pot spune că felul în care mă ține are ceva romantic în el, dar gestul nu e de ignorat. Mă atinge, mă ține de mână și asta e mai mult decât ciudat.

Restaurantul e pe măsura celor cinci stele pe care hotelul le deține. Tapetul crem oferă o atmosferă caldă și fețele de masă albe completează aerul de eleganță care predomină. Miroase a trandafiri și trabuc, în niciun caz a mâncare sau a altceva.

Mesele rotunde împânzesc sala mare. Sunt ornate frumos cu o vază cu orhidee, lumânări romantice și pahare cu picior. Scaunele sunt sculptate în stilul victorian, într-un maro frumos care merge la perfecție cu restul culorilor.

Suntem conduși la masă de către un ospătar în uniformă bine pusă la punct. Îmi trage scaunul și mă așez cât de elegant pot, apoi ne pune în față câte un meniu. Îmi îndrept privirea spre Jace înainte să-mi ascund fața între paginile plasticate care prezintă felurile de mâncare.

Tăcerea lui e stranie. Au trecut ore bune și nu a comentat nimic, chiar dacă majoritatea timpului l-am dormit, dar nu pot să-mi scot din cap postura în care m-am trezit. Mă strângea în brațe, iar acum tace.

― Te simți bine? îl întreb, ținându-mi privirea încă în meniu.

Oarecum privesc prin el, pentru că mă interesează mai mult răspunsul lui decât ce aș putea mânca.

―  De ce mă întrebi?

―  Pentru că suntem amândoi aici și nu ai spus nicio replică usturătoare la adresa mea.

În sfârșit mă uit la el și îl surprind hlizindu-se. Poate lui i se pare amuzant să mă ia peste picior tot timpul, cu toate că de multe ori mă jignește într-un fel pe care nici el nu-l crede. Nu de puține ori m-a făcut „prostituată", cu toate că el a fost singurul care m-a atins vreodată.