O pereche criminală

Capitolul 3

Mă las moale pe scaun și schițez un zâmbet forțat când Maria se întoarce spre mine cu o expresie fericită.

― O să-i încânte pe copii, blufez.

Mă strâmb când îmi întoarce spatele și îmi las capul pe umărul lui Jace, smiorcăindu-mă ca un copil mic. Nu-mi pot da seama cum voi da cele trei milioane, când nu am nici măcar o mie de dolari.

― Stai liniștită. Se pare că Simon se va alege cu un nou tablou, murmură Jace la urechea mea. Va plăti el, altfel nu vom putea duce totul la capăt.

Licitația continuă și mă asigur că paleta mea rămâne culcată. Nici măcar nu o mai ating, o las în poală și urmăresc totul cu fals interes. Pe planșetă apar fel și fel de tablouri urâte sau mai puțin urâte pe care se aruncă milioane și milioane de euro.

Mă trezesc din moleșeală când Jace mă zdruncină puțin. Îl privesc și îmi face semn din bărbie spre bărbatul care se așază lângă Maria. Frederico Casas, din câte îmi dau seama. E înalt, e solid, e chelios, dar fața îi trădează cei patruzeci și cinci de ani pe care îi are. Nu-mi vine să cred că trebuie să-i fac ochi dulci tocmai lui! Nu se putea ca Frederico Casas să aibă în jur de douăzeci și cinci de ani și să arate ca un fotomodel masculin scos din revistele pentru femei? Nu putea să arate ca Jace, de exemplu?

Restul licitației trece ca prin farmec și mă trezesc doar când Jace mă conduce într-o altă sală. O ospătăriță ne iese în cale și ține în mână cu o ușurință imbatabilă, o tavă plină cu pahare elegante cu picior pe jumătate umplute cu șampanie. Jace ia două și îmi întinde mie unul. Îl prind cu mâna tremurândă și îl duc rapid la gură, sorbind prelung.

― Nora, ce ar fi să te calmezi? mă întreabă relaxat, conducându-mă cu un braț înfășurat după talia mea. Simon m-a anunțat printr-un mesaj că a trimis cele trei milioane în contul lui Casas. Nu ești datoare cu nimic.

― Nu, spun ironică, dându-mi ochii peste cap. Sunt datoare lui Simon cu, nu știu, vreo trei milioane?!

Mai sorb o dată din paharul pe care îl țin de parcă mi-e frică să nu-l scap și să mă îndatorez și mai mult. Pare făcut din cristal și probabil costă ceva.

― Am uitat că ești începătoare, murmură Jace mai mult pentru el și îl privesc confuză. Eu îi datorez lui Simon peste cincizeci de milioane de dolari. Tipul e putred de bogat și, oricum, ne aflăm aici din vina lui. Orice daună se abate asupra lui.

Simon e putred de bogat. Ne răsfață în modul lui cu cele mai ciudate, dar scumpe cadouri. Și acum țin minte că am primit de Crăciunul trecut unul dintre cele mai scumpe laptopuri, în timp ce Jace a primit o mașină sport pe care o ține doar în garaj.

Cum spuneam, Simon e bogat, ceea ce mă face să mă întreb cu ce se ocupă, de fapt. Nu pot uita de lista neagră interminabilă de care trebuie să ne ocupăm. Orice ar face, atrage dușmanii ca dulcele, furnicile.

Acum îmi dau seama de ceva. Cum de nu am căutat informații despre el pe laptopul pe care mi l-a dăruit? Răspunsul e simplu. Nu știu cum arată și nu știu nici care e numele lui.

― Tu ce știi despre Simon? îl întreb într-un final pe Jace.

El mă privește serios și mă strânge mai aproape de el. Ochii lui alunecă apoi spre mulțimea animată ce ne înconjoară, de parcă se asigură că nu m-a auzit nimeni.

― Tot ce știu e că Simon e peste tot, așa că ai grijă cum vorbești. Simon e răbdător, dar nu și cu persoanele curioase sau trădătorii. Cel mai bine e să-ți vezi de treaba ta și să mulțumești pentru viața pe care ți-a oferit-o în schimbul închisorii.