Demonul Alb (3)

Harta

Adam: Dacă nu ieși afară chem directorul!

Karla: Poftim?

Adam: Ce ai auzit! Ieși acum și să nu ne mai prostim!

Karla: Bine...

Și așa s-a terminat ora, nu mai avea rost să ma cert cu el, dar îmi era frică. De el? Nu... de experiența din baie... aș vrea să pot explica ce am auzit și sper ca nu sunt nebună.

Întorcându-mă în trecut, îmi dau seama ca nu pot să-mi amintesc ce s-a întâmplat in Septembrie, înapoi când vorbeam cu toată lumea și acum par asa de închisă încât o forță venită din altă lume pune stăpânire pe viața mea. Brusc... o fărâmă de gând imi spune ca ce se întâmplă e mai rău decât la ce mă aștept.

Am fost crescut printre oameni normali, dar nu m-am considerat niciodată unul și nici ceilalți nu cred ca o făceau...

Sebastian: Cred ca e ceva înneregulă cu mine.

Leo: De ce zici asta?

Sebastian: Pentru ca nu am în ce sa cred cum aveți voi un ,,Dumnezeu'' pentru că sunt diferit, pentru că fac numai probleme...

Leo: Hai frate am mai avut discuția asta! Dacă ești diferit asta nu înseamnă că e ceva cu tine!

Sebastian: Da, și atunci cum e? Încerc din greu să ma potrivesc în familia asta... falsă...si tot ce reușesc sa dezvolt e ură si ceartă!

Leo: Dacă nu ai avut o familie și alta a vrut să te ia, asta nu inseamna ca e falsă, înseamnă ca te iubește!

Sebastian: Ma pedepsește! ...dar cred ca merit. Adică ultima dată când am fost la școala... era prima zi de școală in care m-ai forțat tu sa mergem, in rest nu prea dau pe la școala...

Leo: Nu inteleg de ce ești așa de nepăsător fața de cei care te-au crescut până acum. Școala nu îți face rău, te ajută în viața sa devi cineva!

Sebastian: Vezi tu, cand am înteles ca toți au o familie si eu am fost lasat pe dinafară... m-am gândit ca așa îmi e predestinat. Înțelegi? Adica... te naști orb. Cineva îți da o pereche de ochi. Tu ești învățat orb... și oricât ai încerca sa devi vazator, înăuntrul tău va rămâne rana vechilor instincte.

Leo: Ce ciudat gândesti Sebastian...

Sebastian: Da... stiu si eu asta...

Leo: Nu-ți mai face griji! Sigur viitorul are ceva predestinat pentru tine, cum ai zis si tu...poate așa ți-e dat de sus...

Sebastian si Leo se îndreptau spre casă. Soarele apunea nuclear peste ținuturile pustii ale unui sat uitat. Doar atât. Apoi se lăsă tăcere.

Leo: Sebastian trezește-te! E vineri!

Sebastian: Și ceeee? E ultima zi a săptămânii, cine mai merge la școala?

Leo: Eu! ... și tu! Haide, ca după vine mama si nu se va lasa bine!

Sebastian: Bine! Taci sa nu ne audă!

Mergând ei pe drum, deodată lumea speriată vine catre ei alergând si tipand.

Sebastian: Ce e? Ce se întâmplă Leo?

Leo: Nu stiu, hai sa ne ascundem si noi! Repede!

Călare, treceau 3 oameni mascați și cu arme. Nu pareau ca se grăbesc... dar mergeau undeva lasand spaimă in urma lor.

Sebastian: Hai sa îi urmărim!

Leo: Nu! Ce-i cu tine?

Sebastian: Haaai... ca după îi pierdem!

Leo: Nu merg! Ești nebun!

Sebastian: Nah, fă ce vrei! Eu plec!

Și Sebastian îi urmări. Cei trei calareti se opriră în fața unei case. Unul din ei coborî și încerca ușa, care era încuiată. Atunci facu un pas mai în spate si concentradu-si greutatea pe partea umărului, încerca să deschidă ușa prin lovituri repetate. Parca fiecare încercare îi accelera pulsul lui Sebastian, căci era placut si misterios domnul si voia cu nerăbdare sa vadă ce caută.
Când a deschis ușa, se auzi un țipăt de femeie.

Sebastian: Idioatele de femei... țipă din orice...

Băiatul se apropie fără frica de casă. Unul din calareti intră cu primul, iar celalalt statea afară sa păzească frumosii cai.

Arthur: Ce ascunzatoare frumoasă domnule, a durat ceva până sa va gasesc. Felicitările mele, sunteți demn de nume!

Mark: Ce doriți domnule?

Arthur: Sa știu un singur lucru: unde pot găsi cealaltă hartă?

Mark: De unde vrei să știu eu?

Arthur: Ești ultimul dintre ei...știu ca tu ești! Nu mai fă fața aia de neștiutor! Am săbii ascuțite și cuțite ce vor sa soarbă sângele tău!!!

Mark: Omoară-mă atunci! Ce am de pierdut?

Calaretul își puse harta în buzunarul hainei, lăsând un colt afară caci era preocupat sa scoata sabia cu maner negru si ascuțit de strălucitoare. Se apropie de el...și în momentul când a ridicat in aer lama...

Arthur: Haaartaaa!!! Copilul! Opriți-l!!!

Sebastian se furisa pe fereastră si din spate, strecurandu-se ușor fură harta, după care fugi. Calaretul de lângă cel cu sabie începu sa fugă după el. Cel de afară încerca sa îl prindă, dar caii s-au speriat de zarvă si s-au ridicat in doua picioare, impiedicându-l pe hoț sa prindă băiatul.

Sebastian fugi, știa ce potențial are și mai știa scurtături si cotituri. O luă pe lângă niste case si se catara pe o scara ce ducea pe acoperisul ei. De acolo sări peste altele. Cel ce se tinu dupa el făcu la fel, dar il pierdu la un moment dat printre atâtea cotituri.

Sebastian s-a ascuns după o fântâna. Se auzea tropaitul unui cal. Apoi se facu liniște. Simți băiatul ceva... așa ca a dat sa o zbugheasca, la fix căci același hoț îl găsise. A sărit cateva garduri bune, dar tot era pe urmele lui. Sebastian era speriat. Nu știa cat mai poate sa o țină așa. Nici nu știa de ce a furat harta. I s-a parut doar amuzant, nu a vrut sa facă ceva rău si acum probabil va fi omorât sau ceva. Dar nu se lăsa asa ușor, avea o fire puternică. Alerga până puterile chiar îl lăsară, și suindu-se pe un acoperiș, trase scara după el. Cei doi hoți se uitau acum de jos. Au cautat o cale de a se urca, dar era prea greu. Furioși, au dispărut.

Sebastian: Ia sa vedem ce ascunde harta asta așa de mult dorită...

   Cand a deschis-o simti o pereche de mâini puternice peste umerii lui care dădeau sa-l puna la pământ. Degeaba se zbatu, caci șeful hoților îl prinse. Curând au venit și ceilalți doi care îl ajutau. Unul l-au prins pe Sebastian, iar celălat, îi ținea mână pentru a o tăia, sa se învețe minte băiatul, sa nu mai fure.

   Sebastian începu sa țipe, să se zbată, îi era frică si tot implora: A fost doar o glumă, nu știam ce fac! Va rog nu-mi faceți rău!

   Șeful lor îl privi lung, dar tăcut. Îi plăcea privirea disperată a copilului.