Totul părea bine în relația lui Lucifer cu Proxima, iar cei doi ajung să aibă și copilași. Până într-o zi când se reîntorc doi demoni puternici ce doresc să-l ucidă pe Lucifer cu orice preț.
Astfel cei doi sunt nevoiți să fugă în alte Universuri par...
Ziua următoare veni cu raze blânde de soare. Sebastian se trezi foarte târziu, cum îi era obiceiul. Lângă el nu era nimeni. Camera era goală... si el simți o neliniște în sufletul său sărman.
Sebastian: Unde mă aflu? E oare ăsta locul acela frumos numit rai? Pot oare sa fiu liniștit aici?
Se ridică singur si coborî până in sala aia mare de ieri. Avea pe el aceleași haine murdare de copil. Palatul era pustiu. La fel ca sufletul lui... îi era frică să fie singur într-un loc ca ăsta.
Yves: Căutați pe cineva?
Sebastian: Da... unde e-
Yves: Are niște treburi importante, dar sunt eu aici să am grija de dvs.
Sebastian: M...bine.
Yves: Vreti ceva de mâncare?
Sebastian: Nu știu...
Yves: Haideți în bucătărie. Ce erați obișnuit sa mâncati?
Sebastian: Nu prea mâncam acasa... orice îmi vei da voi mânca.
Yves: Cred ca îți pot prepara ceva bun.
Sebastian petrecu toată ziua cu majordomul. Nu era aceiași atmosfera ca cea a regelui... simțea ceva ciudat, ca un fel de sentiment arzător și o nevoie de a-i zice tată.
Sebastian: E seară, nu credeți că... ar trebui sa vină-
Yves: Ba da, va sosi din clipă în clipă, sunt sigur. Mă duc să pregătesc cina. Puteți face o plimbare prin gradina cu trandafiri, e foarte încântătoare noaptea.
Sebastian ieși afară... Privea pierdut aceste flori. De când nu a mai facut el asa ceva? Era ceva ciudat în locul ăsta, ca și cum... îl schimba.
Arthur: Sebastian...
Sebastian: Domnule rege! Eu...doar luam o gură de aer! Unde ați fost plecat până acum? S-a întâmplat ceva?
Arthur: Sebastian, sunt bine, multumesc de întrebare. Am fost ocupat cu niste lucruri si mi-a luat toată ziua. De ce, ti-a lipsit prezența mea?
Sebastian: Nu știu... Adica-
Arthur: Poate altcineva îți lipsește.
Sebastian: Cum ar fi?
Arthur: Vechea familie? Prietenii? Nu știu, ceva din vechea ta viața.
Sebastian: Sunt destul de sigur ca am uitat-o deja...
Arthur: Sunt destul de sigur că nu în totalitate. Îți lipsește în particular cineva?
Sebastian: NU! ... nu asta simt... e un fel de... gol interior...și...nu înteleg ce se întâmplă cu mine.
Arthur: Să nu mai fii așa. Sunt aici sa te fac fericit. Niciodată să nu te mai simți așa, bine? și îl strânse în brațe pe Sebastian. Nici nu a avut nevoie de mai mult, pentru el era suficient sa simtă ca nu numai el are impresia ca relația dintre cei doi e diferită fața de un sclav și un rege.
Și amândoi știau asta... Numai că, doar unul o recunoștea...
Sebastian: Multumesc.
Arthur: Acum ține minte îmbrățișarea asta căci va fi ultima pe o perioadă lungă. Îți voi dărui putere prin ea numai când vei avea nevoie. Înțelegi?
Sebastian: Da! deși nu știu cât înțelesese băiatul vorbele regelui. El era fericit că in sfarsit simțea iubirea unei familii, sau cel puțin o atașare fața de acest om care l-a răpit. Și în timp, a uitat complet de familia lui veche. Nici nu a simțit-o ca pe o familie... ci doar ca o rană a cărei cicatrice vag a mai rămas în urmă...
Sebastian: Gata! Pictura mea e gata. Cum ți se pare Yves?
Yves: Destul de reușită.
Sebastian: Deci să inteleg că talentul meu nu e pe de parte așa presus la cum te aștepți tu?
Yves: Nu am zis asta domnule, mereu e loc de mai bine.
Sebastian: Știu dragul meu... crezi că regele se va întoarce curând?
Yves: Da, ca de obicei.
Sebastian: E așa de ocupat! Mi-as dori sa petrec mai mult timp cu el! Să ma învețe sa pictez mai bine... sau sa fac ceva nou! Sa lupt cu săbiile!
Yves: Nu cred ca va avea timp.
Sebastian: Dar nu înțeleg de ce încearcă așa greu să-l găsească pe acel Mark din copilăria mea...
Yves: Cred că v-a mai povestit.
Sebastian: Yves, uneori ma gândesc... ca e numai vina mea pentru ce s-a întâmplat în trecut...și ca poate era mai bine sa nu fi făcut unele lucruri...
Yves: Vă învinovățiti degeaba. Aveți un destin mai mare decât vă gândiți.
Sebastian: Și dacă regele se va sătura de mine? De ce m-a ales? Sunt doar un consumator și-
În momentul acela se auzi ușa din fața a casei. Sebastian își uită gândurile furtunoase și fugi către necunoscutul care a deschis ușa. Îi sări în brațe zâmbind și toate gândurile rele se spălara...
Sebastian: TATĂ!
Arthur: Sebastian! De câte ori ți-am zis să nu-mi mai spui așa! Știi ca mă enervează!
Sebastian: Ma scuzați! Dar nu am putut sa ma abțin...
Arthur: Ce ai făcut azi, huh?
Sebastian: Am terminat un tablou nou, vrei sa îl vezi?
Arthur: Nu. Altceva?
Sebastian: Am citit, am stat prin casă. Într-o toamnă ca aceasta nu prea ai ce face pe stradă.
Arthur: Daca vei sta numai în casă te vei îmbolnăvi. Vei deveni mai slab pe zi ce trece.
Sebastian: Dar voi excela în altceva. Sunt sigur ca te pot face mândru, tat... rege...domnule rege...
Regele ofta adânc, dar ținea mult la băiat. Îl privi totusi poruncitor căci trebuia să învețe sa fie mai puternic.
Arthur: Nici nu mă îndoiesc. Ce avem de mâncare Yves?!
Yves: Este un preparat care combină mai multe bucate din diferite țări.
Arthur: Atâta timp cât e comestibil nu ma interesează!
Sebastian se simțea ciudat, de parcă presimtea o catastrofă. Voia să se simtă liniștit, voia... defapt... liniște...
După masă pleca în camera lui. Pe masă era tabloul lui terminat.
Sebastian: Oare de ce tata nu a vrut să îl vadă? E așa îngrozitor? Nu e pe gustul lui? ... cred ca îmi pun prea multe întrebări. Mă las în mâna viselor, poate acolo imi voi găsi pacea!
Și dragul de Sebastian adormi îngandurat, cu ochii strălucind, că dac-ai fi intrat în camera lui, și i-ai fi vazut ochii, ziceai ca sunt doua stele albastre tinere, al căror foc e mai puternic ca al soarelui. Și acolo... pe perete... stătea atârnat...tabloul.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
