Demonul Alb (3)

Tu ești un fluture

Sebastian: Dacă vrei, vino pauza următoare să cunoști niște oameni buni.

   Și așa făcu. S-a dus în foișor. Erau oameni noi pentru ea și avea emoții să nu se facă de râs. Se ținea de brațul lui Sebastian, ascuns în spatele lui. Acolo se simțea protejată și îi plăcea senzația asta.

Sebastian: Bună lume!

Ryker: Să inteleg ca ea e iubita ta?

Sebastian: Nu! Suntem doar prieteni foarte buni!

Lucia: Prietenii tăi sunt și ai mei!

Sebastian: Ea e Karla.

Karla: Multă lume...

Sebastian: Ba nu Karla. Uite, el e Ryker, prietenul meu. Și acolo e Lucia. Restul nu contează.

Wilhelm: Haide frate! Acum că o plac și eu pe Karla n-ai de gând să ma urăști, nu?

Sebastian: Nu!

Lucia: Nu vă mai certați băieți! Faceți impresia proasta noului invitat. Cum ziceai ca te cheamă?

Karla: Ce? A...Karla!

Lucia: Îmi place numele tău. E un nume de luptătoare.

Karla: Heh, mersi! Eu nu ma pricep la complimente.

Sebastian: Deci cum ți se par prietenii mei Karla?

Karla: Sunt placuti... ce tot vorbesc, simt ca avem aceiași undă. Se pare ca idiotul ăsta de frate-miu știe să-și aleagă prieteni. Eu nu am avut de ales...

Ryker: Karla ce te aduce pe aici. Nu te-am mai vazut prin liceu. Stai ascunsă?

Lucia: Lasă fata in pace! Poate tu stai ascuns șobolan ce ești!

Ryker: Poate...

Karla: Nu Lucia... e adevărat în mare parte. Dacă nu il cunoastem pe Sebi probabil eram la fel.

Wilhelm: Sunt și eu aici Karla, cred ca ne știm deja.

Karla: Da! Dar nu mă prea bucur să te văd.

Wilhelm: Știu, sunt cam sufocant uneori.

Lucia: Fiecare avem defecte și calități Karla, dar asta nu ne opreste sa fim prieteni. Uite, de exemplu Ryker e prost. Dacă așa l-a făcut natura, ce să-i faci?

Ryker: Exact, și Lucia vorbeste fără rost mai ceva ca viteza luminii!

Sebastian: Hahhaha! Vai cât vă tachinati!

Karla: Eu sunt prea drăguță, prea idioata, nu am nimic special...

Lucia: Nu știai ca fiecare om e special și unic în felul său?

Karla: Nu și eu... colegii mă urasc, și profesorii...

Lucia: Nu ești singura draga mea. Dar eu nu îmi bat capul cu asta. Peste ceva timp nu va mai conta. Așa e viața. Când întâmpini ceva rău, ia-o ca pe-o lectie de viață fetița.

Karla: Ah...

Lucia: Am o idee! Să ne întâlnim după ore să mai vorbim!

Ryker: Nu prea cred. Ideile tale nu duc spre bine.

Lucia: Taci Ryker! Tu poti sa nu vii! Chiar nu mă interesează. Dar voi ce ziceți?

Sebastian: Eu vin.

Karla: Si eu!

Wilhelm: Atunci vin si eu.

Ryker: Fie! Vin și eu numai să aflu ce pui la cale!

Lucia: Cum zici tu. Ne vedem la Sebi acasă după ore! Paaa! Ma duc ca am psiho!

Karla: Stai, cu cine faci?

Lucia: Evelyn! E cea mai cool profa din partea mea!

Karla: Da... știu...

    Evelyn e diriginta mea. Nu știu dacă poți simți o iubire așa mare pentru cineva cum simt eu pentru ea. Mereu a avut grijă de mine. Poate e din vina materiei pe care o predă, poate e din vina sufletului ei, nu știu. Cred că ea e motivul pentru care nu ma transfer încă. Nu aș putea s-o părăsesc.
Da,
Îmi urăsc colegii,
Îmi urăsc profesorii,
Îmi urăsc viața de la un capăt la celălalt.
Nu pot să mă exprim,
Nu pot să mă dezvolt,
Nu pot să fiu eu!
Dar asta e...
   Într-o zi mă vazu tristă și nu știu cum citi în privirea mea asta, că la finalul orei, dupa ce plecaseră ceilalți, m-a întrebat ce am pățit. I-am povestit de Adam și m-a îmbrățișat.
,,Tu ești un fluture'' mi-a explicat ea, deși eu mă simțeam doar o omidă consumatoare de oxigen.
,,Oferă-ți puțin timp'' mi-a spus ea.
,,Oferă-ți încredere!''