Demonul Alb (3)

Wilhelm Înnebunește

Sebastian: Dar cum e posibil așa ceva... de ce nu ne-au spus părinții de el?

Karla: Nu știu...

Lucia: Știu eu cum îl puteți testa! Puneți-i întrebări!

Karla: Ce idee bună. Deși presupun ca le știe pe toate oricum.

Ryker: Lucia, se referă la întrebări legate de familia voastră.

Karla: A, da. Cum o cheamă pe mama?

Vespasian: Proxima Zentauren.

Karla: Pe mama o mai cheamă și așa?

Sebastian: Cred că da. Era numele ei pământean.

Karla: Hm... cum se rezolvă o problema cu ecuații de gradul 3?

Sebastian: Karla! Ceva mai normal! Vespasian! De ce nu mi-ai spus nimic de asta atunci când eram prieteni?

Vespasian: Păi eu de unde să știu ca tu erai demon? Abia când am cunoscut-o pe Karla mi-am dat seama că e demon și tu la fel.

Ryker: Atunci de ce te comportai urât cu noi?

Vespasian: Nu asta voiam să subliniez... Viața mea era și așa un haos complet. Trebuia să ma îndepărtez de voi pentru siguranța voastră. Sunt o hidosenie distrusă de Z... nu voiam sa va pun în pericol, așa ca am preferat să plec din grup.

Sebastian: ... îmi pare rău ca a trebuit sa suferi.

Vespasian: Mă face sa ma simt neputincios mila ta Sebastian. Offf, atâta timp am încercat sa ma ascund si tot ați aflat! Mă enervează să ma simt slab, heh.

Karla: Hei, dacă cuiva îi pasa de tine, asta nu înseamnă ca esti slab! zise Karla aplecându-se si îmbrățișandu-l pe Vespasian.

Vespasian: Nu... iar dragoste...

Lucia: Atunci stai ca vin si eu dragule!

Ryker: Daca nu îi poți opri... alătura-te lor...

   Vespasian se simțea iubit pentru prima dată. După atâta ură, dispreț si durere... se arată o raza de soare. Numai Sebastian mai părea suspicios cu el. Speranța moare ultima si se naște prima.

   Doar Wilhelm lipsea din acest decor drăguț.

  Peste noapte se adunara cu toții la Sebastian sa doarmă. Au jucat tot felul de provocări si au vorbit chestii de demoni... până somnul îi cuprinse. Cu toții au adormit în sufragerie. Unii pe canapea, alții pe jos, pe covorul moale. Era 12 spre 1 dimineața cand un scârțâit fin se auzi din hol. Apoi niște urme mute de pași... și... prezența aceea se opri lângă Vespasian. După o lamă se auzi fluturând în aer, iar apoi un țipăt.

Vespasian: Ahhhh!

Webmaster veni grăbit și aprinse luminile. Vespasian a fost înjunghiat, iar criminalul stătea lângă pat.

Wilhelm: Încă ești viu? Dar când sa se repezeasca din nou, Lucia și Ryker l-au prins de mâini pe Will si Sebastian i-a luat cuțitul.

Sebastian: Ce te-a apucat Wilhelm!? Ești nebun sau ce naiba?

Karla: Vespasian! Sângerezi! Repede. Hai la baie să te bandajez!

Webmaster: Stați domnișoara sa va ajut!

Sebastian: Ce te-a apucat!? Ce e cu tine Will!? Spune!

Wilhelm: Vrei sa îți spun?

Sebastian: Da!

Wilhelm: Esti prea prost să înțelegi oricum! Ăsta e adevărul!

Sebastian: Nesimțitule! Ieși afară din casa mea! Să nu mai pui piciorul aici!

Wilhelm: N-am să-l mai pun... și dispăru la fel de repede cum apăru.

Lucia: Ce se întâmplă Sebastian? Ce e cu toată lumea?

Ryker: Da, tare ciudat mai e....

Sebastian: Nu știu dragii mei, dar nu cred ca e de bine...

Karla: Ești mai bine?

Vespasian: Da! Nu am pățit nimic grav. E doar o tăietură mai mare. Dar nu mi-a atins niciun organ.

Karla: Cum poți vorbi de așa ceva! Mi se face greață!

Vespasian: Hehe, scuze Karla. Încerc sa privesc mereu partea bună.

   Dupa ce l-au bandajat si s-au asigurat ca usile sunt închise si se află în siguranță, s-au culcat din nou. La scurt timp Vespasian se ridică si se îndreptă spre fereastră. Era luna plina afara si deci lumina argintie îmbrăca strada. Totul era calm și placut. Parcă timpul statea în loc. Deodată la geam apare Wilhelm.

Vespasian: Uh, pentru o clipă m-ai speriat! Ai fost foarte aproape sa mă omori. Sincer nu mă așteptam! Oricum nimeni nu te crede! Iar Webmaster nu stie nimic... sau nu vrea să spună nimic... hehe... e asa de amuzant sa te văd suferind dragul meu. E rândul vostru, mizerabililor! De ați știi ce e cu adevărat durerea!

Wilhelm: ...

Vespasian: Dar de ce nu pleci? Doar nu vrei sa îți superi stăpânul ! E necesar să îl urmezi și sa i te supui! Atâta timp cât noi suntem familia și tu servitorul!

Wilhelm: Nu se termină aici totul, Vespasian...

Vespasian: Dar nici mult nu mai e... bieții de ei... nu știu ce îi așteaptă!