Demonul Alb (3)

Lupul Adam

Karla: Care e poveste ta?

Sebastian: Am... avut o viața mai complicata...

Webmaster: Stăpânul meu nu dorește să vorbească despre trecutul său domnișoara. Vă invit acum în camera dvs.

Sebastian: Nu dormim împreună?

Karla observă privirea sagetatatoare a lui Webmaster și întelese raspunsul.

Karla: Nu! Cum sa dormim împreună?

Sebastian: Nu știu, ziceam și eu... acum ca te-am găsit, te vreau lângă mine, sa te știu aproape.

Karla: Asta e, trebuie să înțelegi. Acum du-te la tine în camera, aș vrea și eu sa ma odihnesc.

Sebastian: Noapte bună, Karla!

Webmaster pregăti paturile și stinse lumina, apoi, cu grija, ieși din camerele stăpânilor. Scopul lui pe azi se încheiase. Putea să se relaxeze și el puțin. Se întinse pe canapea și medita în somn, ca orice demon de altfel.

Sebastian era în camera lui, cu ochii în tavanul negru. Era rece așa ca se acoperi până la gât cu pătura lui pufoasa. Era o senzație plăcută pe pielea lui, care îl relaxa. Oare câte secrete îmi mai ascunde lumea? se întrebă micul semi-demon. Era fericit și trist în același timp, pentru că are o familie, dar nu va simți niciodată dragostea uneia reale. Poate era mai bine așa. Glumesc, nu ai cum sa fii fericit știind ca mama si tatal tău sunt demonii Iadului, și tu ești un demon ce umbla pe pământ. Nici măcar nu ai o șansă să-ți alegi tu destinul. Dacă Sebastian voia să fie un înger? Daca Raiul există? Oare Creatorul ce părere are de el?

Era lună plină, și razele ei se simțeau prin perdeaua fină. Sebastian închise ochii. O mână rece îl atinse.

Sebastian: Ce naiba?!

Karla: Taci! Să nu ne audă Webmaster! șopti sora lui. Și ce dulce era acea șoaptă că parcă îl hipnotiza pe băiat și deodată toate întrebările lui fără sens dispăruseră, iar în locul lor apăruse un sentiment ciudat de căldură.

Sebastian: Mă bucur așa mult sa te vad din nou...

Karla: E foarte frig în camera ta...

Sebastian: Ia tu pătura, daca vrei te tin în brațe.

Karla: Ăsta era și planul meu...

Și cei doi copii adormisera unul în brațele celuilalt, zâmbind totodată. Cine știe ce îi va astepta mâine, sa se bucure măcar de acest moment.

Webmaster: Știam eu ca vor face asta, demonii rămân demoni și nu se schimba!

Uneori toate sentimentele divinității absolute sunt scrise pe o pătura imensa de hartie fină. Acolo apar secretele universului, imposibilul, întrebările fără răspuns și durerile îngerilor. Apoi, această hârtie este ruptă pentru a exprima durerea divina a naturii. Miile de bucăți scrise ajung în Atmosfera pământului unde îngheață de la temperatura inimii noastre reci și devin fulgi de zăpadă. Fulgii conțin toate răspunsurile universului, dar nu pot fi topiti de inimile noastre reci. Cum e să ți peste tine cunoasterea absolută în piese sparte de vitralium și să nu înțelegi necunoscutul? Nu te doare timpul efemeritatii tale?

Așa ningea azi, cu fulgi dintre aceștia fermecati. Păcat ca nici demonii și nici îngerii nu pot intelege asta, ei văd această magie antarctica doar ca pe zăpadă, la fel ca oamenii. Deci poate și oamenii sunt îngeri și demoni?

Karla: Ce vom face Sebastian de acum?

Sebastian: La ce te referi?

Karla: Vom ține secret că noi suntem frați?

Sebastian: Pe mine nu m-ar deranja adevărul.

Karla: Nici pe mine, dar îmi e frica de ce-o să zică Melisa, profesorii... Adică eu până acum i-am zis Melisei că te plac...și

Sebastian: Da, ar fi ciudat sa te îndrăgostești de fratele tău, înteleg.

Karla: Atunci, poate e mai bine așa?

Sebastian: Bine, dar voi veni sa te văd în pauze, nu te speria sau ceva.

Karla: De acum nu mai am emoții în fața ta!

Sebastian: Niciodată n-ai avut, erai puternică până la capăt.

Karla: Pa Sebi!

Sebastian: Pa...Karla.

Karla era în clasă privind în jurul ei. Era un demon, și acum avea și un frate demon. Ce putea fi mai frumos? Însă era oare ea fericita? Asta se întrebă și ea, nu numai noi când intră Adam.

Adam: Astăzi o ascultam pe Karla.

Karla: Așa direct?

Adam: Da!

Karla: Bine! Mama sper că ești aici să mă ajuți.

Adam: Caracterizarea personajului! Haide! Fără caiet!

Karla: Da! mama unde ești? Am nevoie de tine!

Adam: Mai așteptam mult?

Karla: Mama?! Unde naiba ești?! Ce să fac acum? Să fiu o lașă și să încerc sa leșin sau sa îmi înfrunt destinul? Sunt sigură ca pot să fiu puternică și acum! Doar ești fiica unor demoni! Ei bine domnule Adam, nu știu să va răspund azi! Nu mi-am făcut tema! Aveți de gând să mă urâţi pentru asta? That's it! Chiar nu mă interesează! Mereu aveți ceva cu mine! Eu sunt problema la ora dvs! M-am săturat! Deci, dacă nu îmi respectați curajul de a recunoaște asta, nu sunteti un bun profesor!

Adam: Ai dreptate Karla, 4 stai jos!

Karla: Poftim??

Adam: Te respect, dar nu ai tema. Deci 4. Cât am așteptat și ziua asta. Știam eu ca nu esti specială ești ca toți ceilalți! Vrei doar note mari, dar pe munca altora! Te ascult și mâine și daca îndrăznești să vii, iar cu o tema copiată, ai alt 4. Acum, trecem la lecție nouă!

Karlei nu-i veni să creadă. Și nu era vina mamei, ci a ei. Într-adevăr ea era problema. Era diferită doar prin faptul că nu era om, dar in rest, era ca toți ceilalți. Un nimeni... care ar face orice să arate ca e diferit. Poate Adam a avut dreptate în toți acești ani? De ce a trebuit să mai lupte pentru a demonstra ceva irelevant? Karla era un nimeni, și abia acum vede și ea asta... Niște lacrimi fine îi prelinse obrajii înfierbântati. Adam, ca un lup ce simte mirosul de sânge al prăzii sfasiate, se înfipse mai adânc în rănile ei:

Adam: De ce plângi Karla? Adevărul doare așa de tare?

Blânda făptură nu simți mai multă ură, durere și tristețe ca în momentul acela. Îi venea să-l ucidă pe Adam odată pentru totdeauna, dar în același moment ea doar stătea tăcută în bancă.

După ore se ascunse în baie. Nu voia ca Sebastian s-o vadă așa. Îi era rușine si nu își dorea ca fratele ei, cel care o credea puternică, să își schimbe și el părerea acum. Așa că planse cât planse și când ieși afară, era o altă Karla, căci dintre toate puterile ei care s-au dovedit inutile, i-a mai rămas una: prefacerea.

Sebastian: Karla pe unde umbli?! Am asteptat toată pauza să te întorci de la baie! Ai pățit ceva?

Karla: Nu, chestii de fete! N-ai cum sa înțelegi!

Sebastian: Mă bucur sa te revăd, să știi. Idioata de Melisa mi-a zis că-

Karla: Nu mă interesează, nu vreau sa aud. Nu-mi mai umple capul cu de toate!

Sebastian: Scuze Karla, doar voiam să îți zic... ai grijă ce prieteni îți faci...

Karla: Cine vorbește, tu măcar ai mulți prieteni dar când nu ai pe nimeni, e greu! Nu pot trăi fără prieteni... și cu un singur frate.