Demonul Alb (3)

O întâlnire neașteptată

Karla: Pa Sebi! Ne vedem mâine la școală!

Și Karla se despărți de Sebi, după ce îi conduse pe prietenii ei, acum îndreptându-se spre casă. Era deja noapte și străzile erau înecate într-un negru de păcat. Karla tocmai trecea pe lângă fosta ei școală când pe poarta ei iese Adam.

Karla: Poate nu e prea târziu să mă întorc...

Adam: Karla! striga el poruncitor.

Karla: Nu sunt eu! Mă confundați.

Adam: Hai fetițo că te-aș recunoaște dintr-o mie! Poate sunt eu un lup în timpul școlii, dar nu și după servici.

Karla se opri și îl examină pe Adam. Avea un palton negru, iar parul lui lung, dar alb, îl făcea cumva atrăgător. Acesta o ajunse din urmă și era acum lângă ea mergând pas la pas.

Adam: Aș întreba ce cauți pe străzi la ora asta, dar nu mai ești eleva mea și s-ar putea să ma iei și la bătaie după câte ți-am făcut.

Karla: Păi da! Mi-ați făcut viața un infern! Era să mă spânz-

Și atunci mi-am dat o palmă mintal. Nu trebuia să-i spun asta!

Adam: Îmi pare rău... zise Adam înțelegând continuarea.

A fost prima dată când am auzit cuvintele astea din gura lui și nu sunase deloc sarcastic sau ceva, mai că ma făcea sa îl cred că îi părea rău.

Adam: Poate nu crezi că ma doare, dar nu am vrut niciodată să te fac să suferi. Te țin minte din clasa a 6-a. Prima dată când te-am cunoscut îți era frică de mine de parcă eram vreun demon sau ceva. Chiar îți plăcea română, încercai sa ma impresionezi cu poezii și cred ca mi-ai căzut dragă de atunci.

Karla: Ma scuzați?

Adam: Erai un copil, nu mă înțelege greșit, nu sunt un pedofil! După... ți-ai făcut iubiți că te vedeam pauză de pauză cu băieții lângă salcia din curtea școlii.

Karla: Nu-i chiar asta povestea, știți, eu am fost crescută la orfelinat și băieții ăia se luau de mine zicându-mi ,,copil din flori". Nu am avut o copilărie prea frumoasă și nici dumneavoastră nu mi-ați făcut-o altcumva.

Adam: Dar Karla sunt de părere că ai niște părinți minunați care îți oferă tot ce ai nevoie la școală-

Karla: Mai puțin iubire și atenție. În rest da, am o casă de invidiat, cărți mai multe decât în biblioteca școlii, haine de firmă și o inimă frântă.

Adam: Nu ai găsit încă persoana potrivită.

Karla: Da... nici nu cred că există vreuna.

Adam: Viața ta pare complicată-

Și încă nu știi totul domnule profesor că dacă v-aș mai spune ca sunt și demon.

Adam: Dar cumva te înțeleg. Și eu am crescut la o casă de copii, doar că acum 25 de ani oamenii erau mai severi și eram bătut mai totdeauna. Poate asta e și sursa răutății mele în școală, dar și pentru că încercam să te salvez.

Karla: Cum să mă salvați? spune mirată.

Adam: Presupun că nu mergem înspre casa ta?

Karla: Uh, nu. Ar fi ciudat să mă vadă tata cu dumneavoastră la ora asta.

Adam: Atunci lasă-mă să îți explic dacă nu te grăbești.

Karla: Aveți tot timpul meu.

Adam: Cine crezi tu ca îți este prieten nu îți este Karla. Cine crezi tu ca te iubește de fapt nu te iubește. Ești înconjurată de oameni care îți vor doar răul. Colegii tăi de clasă te-ar fi urât și daca erai eleva mea preferată...