Let's play a game: It's called seduction!

Renegociere

As vrea sa fug din nou, dar stiu ca este cineva care ma urmareste si ca nu o sa ajung prea departe. Toata fiinta mi se infioara in fata viitorului meu. Sa nu am dreptul asupra mea, sa fiu la cheremul unei alte fiinte, fie ea chiar omul pe care il iubesc cu fiecare fibra, cu fiecare celula , mi se pare inacceptabil. Iar faptul ca el are dosare despre mine, despre trecutul meu si poze intime ma infurie si in acelasi timp ma face sa ma simt fara putere, prea mica pentru jocul acesta.

Nu am ales nici in liceu, nu pot sa aleg nici acum.Viata mea a fost data peste cap complet, dupa Wes, incat dupa moarte surorii si a mamei mele nu am reusit sa ma mai apropii de nimeni. Si au trecut atatia ani. Tatal meu subtituia apropierea de cineva, iar serviciul imi da o iluzie a normalitatii si asta ma facea impacata cu mine.

Acum totul s-a naruit din nou. Maine e luni. Trebuie sa ma duc la serviciu. Sper sa reusesc si o sa reusesc. O sa ma lupt cu indarjire pentru drepturile mele si chiar daca Theo crede ca are drept total asupra mea o sa ii arat ca se inseala.

Dosarul este inca in fata mea amintindu-mi de zambetul din fotografie. Ca hipnotizata ma duc in biroul lui si deschid sertarul unde se aflau toate dosarele cu mine. Sunt multe, puse pe date. Scot la intamplare si vad instantanee cu mine in librarie, la supermarket, in parc cu tatal meu. Acestea sunt in majoritatea dosarelor. Stramb din nas la liniaritatea vietii mele. Scot primul dosar si imi tin respiratia. Acolo este relatia noastra. Poze cu noi doi zambind cu gura pana la urechi, cu noi in parcul de distractii sau pe scarile liceului. Sunt vreo 40 de poze. Imi dau lacrimile. Le-a pastrat pe toate. Acolo a fost fericirea mea. Daca te uiti cu atentie vezi o diferenta intre zambetul din acestea si cele din urmatorul dosar. Este o mare diferenta.

As vrea sa ii explic ce s-a intamplat, dar stiu ca nu voi reusi niciodata. Totusi as putea sa ii scriu. Ma asez la birou si imi incep povestea pe spatele pozelor. Explicatiile imi curg din stilou, de parca abia asteau sa iasa. Scriu in viteza, de teama ca o sa ma prinda si ca va trebui sa vorbesc. Am umplut 15 poze. A trecut timpul si nu vreau sa ma gaseasca aici asa incat pun dosarul la loc si plec in camera de oaspeti. Imi aranjez hainele in dulap. Maine la serviciu. Astept cu nerabdare aceasta gura de aer.

Theo intra in casa. Ma incordez si astept urmatoarea runda dintre noi. Usa camerei mele este deschisa si il vad cum se duce spre baie. Hainele lui sunt ude de transpiratie. Pare ca a facut sport pana la epuizare. Se uita spre mine, dar nu spune nimic si pleaca mai departe.

Aud apa curgand si imi termin de aranjat hainele. Ma uit pentru prima data la camera unde o sa locuiesc. Este moderna, cu tonuri de albastru si cenusiu. Nu are multe lucruri, desi e foarte mare. Un dresing cu oglinda ocupa intreg peretele. Patul imens cu cearceafuri albastre si pe inca un perete o masa de machiaj cu un scaun comod. Ma intreb imediat cate femei au locuit in aceasta camera si simt o impusatura de gelozie. Imi alung gandul si ma concentrez pe privelistea fantastica. Vad tot orasul de la aceasta inaltime. Deschid balconul si ma asez intr-unul scaunele imense care stau pe terasa. Aici mi-as putea bea cafeaua relaxata , sau am putea manca de pranz. E chiar mai frumos decat la un restaurant. Ma cert pentru gandurile aceasta casnice. Nu cred ca vom avea asa ceva. Inca o data trebuie sa imi reamintesc ca Theo vrea sa ma faca sa sufar.

Se deschide usa de la capatul celalalt al terasei si il vad pe Theo venind spre mine si tolanindu-se in fotoliul ramas liber. Se uita la oras si cateva minute nimeni nu zice nimic.

- Imi pare rau, il aud mormaind si eu ma uit la el clipind des. Nu stiu ce sa zic in momentele acestea si ma multumesc sa il privesc in continuare confuza. Poate ca este un nou joc asa incat devin atenta.

- Oricat as fi fost de ranit in trecut , nu am nici un drept sa fiu brutal cu tine. A fost sub orice critica ceea ce ti-am facut si intr-un fel ma simt mai vulnerabil ca oricand. Nu neg ca te-am iubit extrem de mult. Majoritatea din noi cautam iubirea aceea absoluta toata viata, iar eu am gasit-o alaturi de tine in liceu. Am crezut ca si tu ai descoperit-o langa mine atunci, dar m-am inselat. Nu mai conteaza motivele pentru care m-ai tradat si nici nu vreau sa le aud. Dar ceea ce vreau sa spun este ca am ramas cu aceeasta fantezie a relatiei noastre perfecte si am nevoie de un sfarsit. Pentru asta am nevoie de tine. Iti cer un an din viata ta pentru asta. Iar la sfarsit vei fi libera si fara datorii, deoarece le voi plati pe toate, iti vei pastra si casa si independenta.

- Theo nu e nevoie sa faci asta. Te rog. Pot sa am grija de mine si singura. Nu vreau sa ma ajuti atat de mult, nu merit.