Amintiri

23 2 0
                                    

Ziua a decurs in liniste. Dimitri a plecat la pranz si nu s-a mai intors. Am pastrat batista ca sa o inapoiez. Am servit clientii cu cea mai mare placere. Voiam sa imi rascumpar de dimineata. Simteam o apasare in mine. Am vazut clar in ochii lui Dimitri ca nu m-a crezut cand i-am spus ca nu o cunosteam pe Valerie. Inca cineva care ma considera o mincinoasa. Si asta ma durea enorm. 

S-a facut ora de inchidere. Am fost ultima, ca de obicei. Primisem adresa unde trebuia sa locuiesc, dar nu am pornit intr-acolo. M-am dus acasa. Aveam nevoie sa stau intr-un loc sigur. De asemenea, erau multe lucruri importante, care trebuiau sortate. Nu mai puteam amana la nesfarsit. 

Am ajuns acasa si am inceput sa plang. Casa mea frumoasa si linistita. Casa unde a inceput totul, casa pe care tatal meu a adorat-o. M-am dus in biroul lui ca sa incep sa fac curat. Acest era sanctuarul lui. Aici ii placea sa stea singur, sa nu fie deranjat. Mirosea a lemn, a carti si a fum de trabuc. 

M-am apucat sa fac curat si sa inspectez actele. In rafturile biroului era extrem de dezordine. Se vedea clar cum starea lui de sanatate se deteriorase si cum nu mai avea grija de hartii. Fusese un om meticulos, care avea o grija maniacala aproape fata de tot ce insemna acte si hartii. Eram totusi fascinata sa ii citesc notitele, sa il regasesc in aceasta camera. 

Am deschis toate dulapurile din birou, inclusiv pe cele de sus, de care nu aveam voie sa ma ating. Cand m-am uitat la ele am ramas cateva secunde nemiscata din cauza socului. Erau cutii si dosare cu numele nostru pe ele. Toate amintirile lui erau ordonate in acele dulapuri. Le-am dat jos plina de emotie si le-am dus in sufragerie, unde aveam mai mult spatiu. 

Erau zece cutii pline. Imi tremurau mainile si ma durea inima. Am deschis o cutie din anii copilariei noastre si am vazut desenele noastre neindemanatice, felicitari cu spaghete, poze si casete video. Am deschis cu foame cutia unde era scris numele surorii mele, Amelie. Deasupra era o scrisoare. Era de la tatal meu. Am deschis-o. 

" Iubita mea fetita,

Imi cer iertare pentru ca nu am putut sa te vindec. Am incercat tot ce se putea. Este cel mai covarsitor sentiment sa stiu ca tu nu mai esti. Ma simt mic si neajutorat. Tu ai fost asa curajoasa. Tu si sora ta. Nu stiu de unde ati luat puterea de a rezista, cand eu am fost complet doborat de plecarea mamei voastre. Eu nu mi-am putut reveni. Iar plecarea ta m-a slabit si mai mult.  Te simt de multe ori langa mine. Tare as vrea sa vin la tine. Dar, simt ca Margot are si ea nevoie de mine. Suntem singuri acum. Dar, vreau sa imi cer scuze pentru lipsa mea de la spital. Nu stiu ce demon m-a impins sa plec in cautarea mamei tale. Stiam ca vrea sa plece, ca se simte vinovata si totusi eu am plecat dupa ea, lasand-te singura. Nu reusesc sa trec peste asta. Nu vreau sa ma gandesc ca ai fost singura, ca poate ti-a fost teama si eu am fost atat de orbit de furie pe mama ta , ca am uitat de tine. Trebuia sa stau langa tine. Sa te tin de mana, sa iti spun ca sunt alaturi de tine si ca te iubesc. Ma vei ierta vreodata? 

Al tau tata ticalos!"

Nu am mai putut citi mai departe. Era prea mult. Si totul din vina mamei mele nenorocite. Am tipat de furie. Am aruncat cu un pahar aflat langa mine. L-am spart in mii de bucati. L-am aruncat cu toata ura de perete. 

- Te urasc, nenorocito. Sper sa te rasucesti in mormant. Sa arzi in iad. Din cauza ta am suferit toti. Am distrus totul. O familie intreaga distrusa din cauza ta. Nenorocito. 

Furia ma coplesea total. Simteam nevoia sa distrug asa incat am am cautat in cutia pe care tatal meu o pastrase pentru ea, am luat pozele cu ea si le-am rupt cu salbaticie. O uram. Ii uram zambetul acela idiot. Uram cat de mult semanam cu ea. Urlam de atata durere acumulata si retinuta. 

Am plecat in bucatarie si am luat toate paharele existente. Am pus pozele pe perete si am inceput sa arunc paharele in ele. Imi imaginam cum o omoram inainte sa faca tot dezastrul. Si ma simteam bine. Cioburile sareau peste tot si am simtit cum am cioburi mici mi-au intrat in piele, dar nu mi-a pasat. 

La un moment dat  l-am simtit langa mine. Eram deja obosita si aruncam cu ultimile pahare. Nu zicea nimic. Statea in spatele meu si nu spunea nimic. M-am intors catre el si atunci am tipat surprinsa.

-Dimitri!

Let's play a game: It's called seduction!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum