SUBJUGAT ROMAN +18

P R O L O G

-Ed, esti bine?

Vocea prietenului meu se aude ca un ecou îndepărtat, pe care îl ignor cu desăvârșire. Starea de rău pe care o simt din cauza alcoolului cosumat se intensifică. Murmur niște înjurături iar imaginea ei iar îmi apare în minte odată cu imaginea ei și o durere ce îmi ucide sufletul și inima apare, scâncesc în urma durerii și lacrimile își fac simțită prezența din nou.

- Nu, murmur aproape inconștient. Mă simt atât de trist, de pierdut, de rău că tot ce vreau e să mă scufund în întunericul ce vrea să mă înconjoare.

Ochii ei căprui și atât de intenși dar totuși reci care au ascuns atâta mister nu reușesc să mi scot din minte. Am vrut cu desăvârșire să aflu acel mister din spatele lor. Dar nu mi-am dat seama nici măcar o secundă ca acel mister m-ar putea arunca într-o mare de întuneric si suferință. Sufletul meu odată liniștit si bine acum se zvârcolește sub loviturile amintiri ei.

Oh! Ce naș da' să întorc timpul înapoi și să mă feresc de prezența ei, să îmi opresc curiozitatea, să îmi opresc inima să se îndrăgostească de ea si misterul ei nenorocit ce m-a adus aici. Dar acum nu mai am ce să fac. Timpul nu am cum să îl întorc, tot ce mai e de făcut e să îmi ling singur rănile ce vor lăsa cicatrici zdravene în sufletul meu.

Oftez trist și amărât apoi îmi deschid încet ochii, clipesc mărunt ca stratul de lacrimi ce îmi încețioșează privirea să se înlăture. După ce imaginiea e clară cât de cât întâlnesc privirea prietenului meu, o privire plină de milă și compasiune. Pufnesc iritat și mă ridic în șezut pe canapea.

- Nu am nevoie de mila ta, așa că mai bine pleacă, rostesc și aproape că nu îmi mai recunosc vocea ce este răgușită și spartă.

Ochii negrii și ageri ai prietenului meu acum sunt plini de furie.

-Milă?! Se răstește la mine. Nu e vorba de milă, e vorba că ești prietenul meu cel mai bun și nu pot să te las să te scalzi în veninul lăsat de femeia respectivă, mai ales ca acel venin de distruge. Uită-te la tine!? Ești mai mult mort de cat viu, nu ai mai ieșit din casă de aproape o lună, te-ai afundat în alcool și droguri, nu mai zic că ești numai piele și os. Când ai mâncat ultima dată ceva ? Ok, am înțeles, ai avut nevoie de timp să fi singur să suferi dar deja ai întrecut orice limită. Ăsta nu ești tu!

Termină dragul meu prieten respirând greu, fapt ce demonstrează că pe parcursul discursului său -ce nu a făcut altceva de cât să îmi accentueze mai tare starea de rău și să mă enervez și mai tare de cât eram deja- și-a ținut respirația.

Mă ridic furtunos de pe canapea și îl privesc cu furie.

- E viața mea și fac ce mi se scoală mie cu ea, da? Nu am nevoie nici de tine și nici de nenorocita aia. Ieși afară din casa mea, țip la el, acesta privindu-mă uimit și dezamăgit.

Asta îmi mai lipsea! El și ieșirile lui de muiere cu ifose. Tot ce vreau acum e să mă trântesc dracu' înapoi pe canapea și să dorm. Face câțiva pași apropiindu-se de mine și cu degetul arătător mă înțeapă în piept in timp ce mă privește în ochii.

-Ar fi bine să îți revii și să renunți la ea, asta înainte să fie prea târziu și să îți pară rau. Eu plec, dar fi sigur ca nu mă mai întorc, nu atâta timp cât ești așa. Am vrut să te ajut, spune și pleacă trântind ușa dupa el.

Fac câțiva pași până la măsuța de cafea din fața canapelei unde mi-am fost lăsat sticla de vin. Mă trântesc pe canapea și sorb o gură din el, simțind cum mă arde prin interior. Ce nu știa prietenul meu drag era că deja era prea târziu și că deja îmi pare rău, dar nu mai pot să fac nimic.

Îmi ridic posteriorul de pe canapea pentru a avea acces la buzunarul din spate. Scot bilețelul deja puțin rupt din cauza timpului si a faptului că l-am citit de atâtea ori încât îl știu pe de rost dar faptul că pe foaia asta este scrisul ei îmi aduce senzația că e lângă mine, că o pot vedea cum stă la biroul ei și îmi scrie acest bilet. Îl despăturesc și încep să citesc cu voce tare.

- "Iubirea noastră se va hrăni din greșeli și din durere, așa cum focul se hrănește din tot ce îi stă în cale... Dar dragul meu Edward iubirea noastră nu va fi păcat, cum focul însuși nu este lemnul putred pe care îl mistuie. De aceea am ales de ziua ta să îți dăruiesc jumătate din inima mea. Momentan nu pot să ți-o dau pe toată dar sper să fie suficient pentru ați readuce lumina din ochi pe care ți-am furat-o.

Cu mult drag Amora! "

Termin de citit și oftez. Îmi duc mâna la gât și ating lănțișorul cu jumătate de inima. Apoi îl smulg cu toată forța mea și îl arunc undeva prin cameră, apoi rup în bucăți biletul.

-MINCIUNI,țip la biletul făcut ferfeniță și izbucnesc din nou în plâns părându-mi rău că l-am rupt dar și simțindu-mă mai bine.

Poate așa e mai bine pentru amândoi. Dar ochii ăia căprui îmi reapar în minte. Ochii ăia au însemnat mai mult de cât niște ochii mari, căprui, goi dar totuși atât de intenși și plini de mister. Ochii ăia au însemnat cândva un paradis întreg pentru mine.