C A P I T O L U L 12 🔞

95 2 2
                                    

Ma trezesc buimac, amețit de somn și privesc spre cealaltă parte a patului. Amora lipsește...Oare de ce nu mă miră?? Pentru că mă așteptam ca ea să plece, pentru că știam că sentimentele ei față de mine nu sunt la fel de puternice cum sunt ale mele pentru ea. O iubesc ca un nebun și abea ieri am reușit sa îmi dau seama de profunzimea sentimentelor mele pentru ea. Da! Poate ca nu e o iubire tocmai sănătoasă și poate ca e mai toxică de cât orice altceva, dar totuși o fac. O iubesc și o iubire ca asta atât de înflăcărată nu trebuie stinsă cu forța ci consumată. Deși ieri simțeam că plutesc pe un norișor și că sunt în Rai, astăzi simt că sunt în cea mai adâncă groapă a Iadului. Pieptul îmi arde iar ochii mă ustură. O vreau înapoi! Asta e tot ce îmi trece prin minte în momentul ăsta. Mi-aș fi dorit să mă trezesc cu ea lângă mine, să ne iubim, să ne giugiulim de dimineață ca mai apoi, sa ne facem un duș împreună și să ne pregătim cafeau. Și să o savurăm ca ultima dată, pe terasă în liniște și cu o țigară între degete așa cum îi place ei. Iar eu să o privesc ca un nesătul ce sunt și să mă bucur de prezența ei ce îmi oferă o stare de liniște sufletească. Nu mi-am dorit în viața mea o femeie atât de mult cum mi-o doresc pe ea. E atât de diferită de restul fetelor, pare atât de firavă și plăpândă dar e o femeie puternică, ce știe ce vrea și care deși zâmbește e nefericită. Are nevoie de cineva care sa îi ofere alinare, iubire, tandrețe, un umăr pe care sa plângă, cineva care să o asculte, cineva cu care să împartă momentele amuzante petrecute peste zi și cu cineva cu care să râdă, să o facă să râdă, să o facă cea mai fericită femeie de pe lume. Iar eu pot, pot sa îi ofer tot ceea ce își dorește, dar trebuie să vrea și ea. Deși mă doare, nu pot să intru cu forța în viața ei dacă ea nu mă vrea acolo.

Cu inima grea, ma ridic din pat luând boxeri pe mine și merg spre bucătărie vrând să îmi fac cea mai tare cafea existentă, pentru a mă trezi din acest coșmar în care ea nu este aici lângă mine. Deschid ușa dormitorului meu iar un miros de omleta și cafea îmi inudă căile respiratorii. Atunci o rază de speranță a încolțit în sufletul meu, și cu teama de a nu fi dezamăgit mă întrept spre bucătărie, traversez livingul și împing ușor ușa de la buătărie și privesc uimit dar mai ales subjugat de imaginea din fața mea. Amora era în bucătărie, având pe ea unul din tricourile mele și dansa pe o piesa de a lui LP în timp ce întorcea omleta. Părul ei frumos era prins într-un coc lejer. Era o imagine ce greu voi reuși să o uit. Dar de fapt nici nu îmi doresc sa o uit, iubesc imaginea din fața mea, e cea mai frumoasă imagine pe care am văzut-o de când mă știu. Aș vrea ca toate diminețile din viața mea sa fie cu ea așa, gătindu-mi micul dejun, dansând în bucătăria mea, cu hainele mele pe ea. Și eu care credeam că a plecat, că m-a lăsat baltă după ce i-am mărturisit toate sentimentele. Brusc zgomotul și amalgamul din mintea și sufletul meu s-a liniștit odată cu prezența ei, iar liniștea de aseară îmi invadează din nou sufletul. Inspir și expir încet făcându-mi curaj sa merg spre ea. Ușor ma apropii și îmi strecor blând mâinile pe talia ei ca mai apoi sa îmi afund nasul în scobitura gâtului ei, mirosul sau exotic alături de gelul meu de duș făcea ca miriasma pielii ei sa se simtă și mai bine. Miroase a mine! E a mea, doamne în sfarșit simt ca e a mea cu adevarat.

- Buna dimineața, îi șoptesc răgușit la ureche. Ea doar chicotește și așează omleta în farfurie ca mai apoi sa se întoarc spre mine. Doamne ce frumoasă e, ochii ei sunt acum mai mult verzi de cât căprui din cauza lumini din bucătărie.

- Buna dimineața, spune și ea ca mai apoi sa se apropie mai mult de mine și sa își izbească buzele de a le mele dandru. Gem încantat și o trag mai aproape de mine dacă e posibil ca mai apoi sa îmi strecor o mână pe sub tricou și să încep să îi pipăi fundul bombat ca un nesimțit ce sunt. Se desprinde din sărut ca mai apoi să înceapă să râdă cu poftă, făcându-mă și  pe mine sa zambesc amuzat. Se oprește din râs și ma priveste de sus în jos și îmi zâmbește obraznic. Se apropie mai mult de mine începând să îmi mângâie pieptul ca mai apoi să coboare din ce în ce mai în jos cu mângâierile, eu dându-mi capul pe spate și închizând ochii de placerea provocată. Mâinile ei pe trupul meu...Deschid brusc ochii uimit și speriat. Privesc spre mâna ei ce mi-a apucat "instrumetul" brusc ceea ce îmi provocase un mini heart attack și mă trezise din euforia momentului. Privirea ei era obraznică și rea. Masa e gata, spune și se întoarce să ia farfuriile de pe blatul bucatariie ca să le aseze pe masa unde erau și două căni de cafea pregatite. Îmi mușc buza obraznic în momentul în care se apleaca și i se vede fundul, așa că mă apropii de ea și o plesnec peste fund cu răutate. Cred că pe lângă dragoste cuvântul care ne defineste este "obraznicia". Mă privește amuzată în timp ce eu rânjesc la ea.

SUBJUGAT  ROMAN +18Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum