Îngerul Negru (2)

Yadiel și Yadiel

Proxima: Dulcele meu Yadiel... acum în mormânt...

Z: Dacă aici vrei să îți petreci zilele..., Proxima nu răspunse. Tăcerea ta spune multe... se apropie ploaia. Sigur vrei sa stai aici?, si ea tacu. Z dispăru în liniște. Norii gri acopereau cerul tot mai mult si vântul se înteţise. Era trist și monoton peisajul, mai ales cu Proxima îngenuncheata... și poate ar fi fost trist în continuare...

Yadiel: Proxima? Ce faci acolo?

Proxima: Îți stau la mormânt! Tu ce naiba cauți aici? Nu ai murit?

Yadiel: Nu Proxima! M-am trezit înainte și aici nu era nimeni... nu știam unde mă aflu, așa ca m-am gândit sa plec când am auzit o voce.

Proxima: Tu, chiar ești tu și nu altcineva?

Yadiel: Ți se pare ca sunt altcineva?

Proxima: O, nu! Doar ca nu îmi vine sa cred! Mi-ai... mi-ai...lipsit!!!

Și-i sări în brațe. El îi prinse capul ușor și-o sărută dulce și pasionat de parcă ar fi fost prima dată cand se sărutau. Era romantic, era plăcut și liniștitor. Mai ales în picaturile fine de ploaie. Buzele lor nu se dezlipeau o secundă și mâinile lui Yadiel cautau parcă pe spatele Proximei o pereche de aripi ce cu mult timp în urmă au fost rupte. Ea închise ochii, sau poate prin puterea lui Yadiel ea i-a închis, și nici nu voia să-i deschidă de frica de a nu fi totul un vis ...

Un vis dintr-o poveste veche...

O poveste pe care i-o citeau părinții..

Și care avea mereu final fericit...

Ei bine povestile nu există...

Și el stătea acolo în ploaie privind peisajul oribil.

Yadiel: Proxima?

Proxima: Da Yadiel!

Yadiel: Așa faci dacă eu mor? Găsești altul?

Proxima: Poftim?

Când deschise ochii, cel pe care îl săruta era Z, în forma lui umană.

Proxima: Z... Z??

Yadiel: Mai bine nu ma trezeam din morți!!! Adică pentru ce? Sa văd asta? Mai bine muream împăcat naibii! Și niciodată n-as fi stiut ce minciuni ascunzi!

Proxima: Yadiel! Eu nu am știut! Eu te-am văzut pe tine! Eu te-

Yadiel: Taci naibii!

Z: Dacă vezi un Yadiel în mine, înseamnă ca ai înnebunit rău de tot Proxima! Eu doar stăteam aici și deodată îmi sari așa în brațe. Eu nu te-am oprit, dar nici nu te-am pus!

Yadiel: AH!!! spuse nervos demonul îndepărtându-se.

Proxima: Nu înțeleg!!! Nu erai tu! Ce...

Z: Lasă-l să plece! Ma ai pe mine nu-i așa?

Proxima: Dar eu nu te vreau pe tine, eu am crezut ca tu esti-

Z: Proxima? am sa îți zic un secret... eu eram!

Proxima: Da! Și acum el a plecat cu impresia că-

Z: A plecat conform planului meu. Nu știu cum a reînviat, dar pe cuvântul meu că fac tot posibilul sa moară din nou. Bine Proxima, ne mai vedem noi.

Proxima: Pleci? Și mă lași și tu singură? Păi... eu acum nu mai am pe nimeni!

Z: Asta e!, și dispăru și el lăsând-o pe Proxima în ploaie, singură și din peisajul acela nu a rămas decat o inimă frântă.

Tata: Unde ai stat atât? Afară plouă de ceva timp! Du-te să te încălzești.

Proxima: Meh...

Tata: Ce e Proxy? Ești bine?

Proxima: De parcă ți-ar păsa! Si tu vrei sa scapi de mine! Cu toții vreți! Voi rămâne singură!

Tata: Scumpa-

Proxima trânti ușa de la camera ei. N-ai ce sa vorbesti cu adolescenții când sunt nostalgici, nimeni nu-i poate intelege decât ei înșiși. Mama ei murise, prietenii o lăsaseră... Yadiel... o părăsi.

Afară încă ploua și era în jur de ora 9. Nu putea dormi... se tot gândea si cand nu mai rezistă...

Vincent: Frate... hai la masă...

Yadiel: NU MI-E FOAME! LASĂ-MĂ SA MOR DE FOAME! SAU OMOARĂ-MĂ!

Vincent: Nu-i așa de grav! Sa fim serioși acum!

Yadiel: POATE PENTRU TINE CĂ DUMNEZEU TE-A FĂCUT SA NU SIMȚI CE SIMT ȘI EU!

Vincent: Nu Yadiel, de când sunt om știu ce e aia durere... știu ca suferi pentru ca doar ea e în sufletul tău demonic și te-a parasit, dar așa suntem noi creați si așa sunt ei făcuți. Doar te rog... nu mai țipa la mine... pentru ca ma doare.

Yadiel: ... Iartă-ma.

Vincent: Pot intra?

Yadiel: Nu. Vreau să...

Vincent: Ba nu e bine sa fii singur. Știi că am mai vorbit asta și cu-

Yadiel: SĂ NU ÎNDRĂZNEȘTI!... s-o strigi pe nume...

Vincent: De aia m-am și oprit... lasă-ma doar să-

Niște bătăi în ușă îi fac pe amândoi sa tacă. Doar picaturile de ploaie vorbeau de la sine.

Yadiel: Vezi ce vrea! Dar eu nu vreau s-o mai văd!

Vincent: Cine e?

Proxima: ...

Vincent: Nu vorbești, nu deschid.

Proxima: S-ar schimba ceva dacă aș vorbi?

Vincent: Da, poate ți-aș raspunde. Zi ce vrei.

Proxima: Nu mai fi asa de rece... lasă-ma să intru.

Vincent: Nu. După câte ai făcut.

Proxima: Nu e... nici nu știu dacă e vina mea sau nu. Am fost pierdută în acel moment și am greșit. Trebuia să știu ca e ceva ciudat în faptul că nu se întâmplă nimic când ne atingeam... și am uitat ca Z are puteri... dar eu l-am vazut pe Yadiel! Nu știu dacă era real sau doar iluzia tristeții mele... dar trebuia sa îți spun ce s-a întâmplat...

Vincent: Știi, dacă vorbești frumos asta nu înseamnă că totul se schimbă.

Proxima: Înțeleg... n-am vrut decât sa știi ce s-a întâmplat.

Vincent: Mă bucur, speri ca te simți mai bine!

Proxima: Să știi ca mi-e dor de voi și-aș vrea sa va mai văd.

Vincent: S-ar putea de acum sa ne vezi doar pe lumea cealaltă.

Și aici se incheie discuția. Proxima plecă la fel de tristă cum veni, poate și mai tristă pentru că de acum n-o să-l mai vadă pe Lucifer niciodată.