Printre gânduri ca prin rânduri

Azi doar te caut și sper să te găsesc

Pierdută pe o frunză de măr în mijlocul unui râu parcă din satin creat în valuri, în bătaia unei ușoare ploi de primăvară, ușor efemeră, ușor pe niște aripi din dantelă urcă păsări a căror cânturi îmi cos-n minte glasul Lui. Mi-aduc aminte stăteam sprijinită de un cui din lemn eu așa îi spuneam; cui fiindcă cui puteam să-i spun ce gândesc eu fără să mă întrebe: Ce?

Pe o coastă din fier ședeau speriate hainele ce mă port. Mă învelesc în finețe fiindcă sunt îmbrăcată în cămașa Lui de altă dată. Când mi-o dădea pervers în fiecare dimineață așezând-o pe umerii mei goi. Goi ca ochii unui copil ce nu poate înțelege unele lucruri, iar prin lucruri mă refer la NOI. Noi toți suntem o povară a pământului ce trăim doar prin simplul fapt că respirăm. Eu respir prin simplul fapt că trăiesc.

Mă port amnezică. Azi nu îl cunosc. Nu mă cunosc. Nici măcar nu mă interesează. Știu doar că iubesc o floare ce-mi vibrază-n palme la fiecare oftat al vântului, îmi mângâie pielea cu fiecare atingere suavă. Cum să nu mă gândesc la El, când îmi spunea povești de dragoste între flori, povești de dragoste între nori, povești de dragoste printre pături moi și doar noi doi poate pe niște foi desenați în mii de culori vi ce alergau, mii de mișcări vi ce-mi înnebuneau credința în Dumnezeu, fiindcă acum nu mai pot crede decât în El. Pentru mine El a creat Lumea (Lumea mea) , El a creat Soarele, Luna, Stelele și tot ce-i mai frumos.

Cea mai frumoasă armă ce-o port în suflet și care mă poate apăra de demoni mi-e demonul din mine ce scoate flăcări de fiecare dată când îmi spune de Alta. Altă floare ce atinge suav pielea unui muritor și-i zvârcolește sentimentele unui purtător de dragoste eterna. Dragoste infernă. Ce e dragostea? Mi-am mai pus întrebarea asta. Și El mi-a pus-o într-o zi mâncată de întuneric, mâncată puternic!

Răspunde-mi tu dacă azi te simți lipsit de orice noroc, răspunde-mi tu dacă azi te simți singur. Singur ca o pernă fără față de pernă ce stă nemișcată, paralizată. Câteodata eu așa mă simt, aștept să fiu îmbrăcată și dezbrăcată de-un suflet, aștept să fiu mângâiată și sărutată cu urlet, răsfățată și adorată. Aștept ceva ce nu mi se da fără să cer, iar mie nu-mi place să cer.

Insă cer a doua zi după aceasta să pot să mă adun și să îi spun ceva. Vreau să-i spun ceva...

Deși poate scuip sânge obosind să alerg, alerg fără a mă uita în spate. Sper într-o zi să te găsesc și să-ți arăt cât de mult te iubesc doar prin șoapte. Chiar dacă mă topesc în gânduri și îngheț în fapte, adorm în timp ce alerg din ce în ce mai departe. Urăsc să mă gândesc că nu te-aș mai putea găsii, e ultima dorință pe care mi-aș fi putut dorii: Să te am, să te-ating și-apoi să-ți pot murii în brațe. La fel ca un copil ce aleargă după vise fără speranțe. Însă eu am speranța. Am speranța.

 Am.