Printre gânduri ca prin rânduri

Motivul

Tu ce simți când oftezi? Ce simți...Ce simți când oftezi?

Cad în genunchi pe țărâna asta de atâția ani. Sub ea zac zece mii de oase. Zece mii de suflete ieșite. Zece mii de răsuflări? Nu. Erau mai multe. Sute de dorințe, peste sute de suferințe. Eu nu îmi doresc să fiu nemuritoare fiindcă 'să fii nemuritoare' e o stare. O stare pe care eu o trăiesc prin El.

Auzi? Sigur mă auzi. Nu ai vrea să-mi torci în ureche ca un pisoi pentru a te putea porecli cumva? Eu...eu nu mai vreau să mai oftez în perna asta fără vre-un motiv. Vreau măcar ca dorul de tine să-mi fie motivul. Fii tu motivul tristeții mele atunci când pleci departe, atunci când glasul tău fals îmi sparge timpanul. Atunci o să oftez. Te rog fii motivul meu. Toarce...Toarce-mi în ureche.

Atunci când totul se decolorează și simți că ești singurul care își poate căra fericirea dând uitarii tristețea, ce simți atunci? Ce simți când oftezi? Te simți puternic? Eu mă simt puternică când brațele lui mă ating fin pe umeri și mă strâng violent.Eu mă simt ok atunci când sunt singură, dar mă simt excelent când sunt cu el. Oare-mi e el motivul supărării mele atunci când iese de sub aripile mele calde și intră sub alte aripi necunoscute, sub alte cuiburi nevăzute. Oare el e motivul...

Azi sunt singură. Sigură că și tu mi-ești singur. Sub buze-mi cos cu zahăr petale de trandafir și flori de nufăr în loc de ochi. Sunt atât de singură încât pot crea jucării și nori în nori ce-i pot fuma întraga zi. Zi tu că azi nu e o zi unde-am s-adorm printre rânduri vi. Oare o să vi? O să-mi fii? Tu de mi-ai fi o scânteie atunci când mă agit, ai putea să simți iubirea unui copil, ai putea să mă guști puțin câte puțin, să mă atingi mai mult și tot mai mult. De mi-ai fi motivul supărării și goliciunii mele de var topit, de mi-ai fi tu gândul ce mă întristează acum. Sincer? Sincer aș zâmbi.

Îmi uit calea. Singura abatere este cea de la drum. Nu-s atentă. Atentă eram doar când își trăgea tricoul pe el întorcându-se cu spatele, când își punea cureaua invers și începea să râdă. Ce prost! Ce prost gând am avut acum, că-mi zâmbesc buzele fără mine și mi-e frig și cald și simt cum mă îmbrac în dor, simt că are nevoie de mine...simt...

Știu că nu-mi simți dorul, mai știu că nu-mi porți dorul, sunt sigură că nu mă cauți prin gânduri înainte să adormi ,dar... dar eu te caut și tot oftez pe parcursul zilei de la răsărit la apus și-mi tot doresc să-ți caut trupul și să-l iubesc, și tu poate că dormi acum dar eu tot oftez...oftez...oftez ce am mai bun din mine și azi, azi sunt sigură că motivul ești tu, dragule. Motivul ești tu.

Că stau și-ndur cuvinte moarte, șoapte a căror cuvinte s-au dizolvat odată cu ele. Aud cum îmi toarce-n ureche. Aud cum îmi...îl văd cum se apropie de mine încet și-și lasă masca de om serios aruncată-n jos. Mă ia în brațe dându-mi oportunitatea de a-mi atinge buzele de pielea lui. Ciocolată albă. Era învelit în ciocolată albă. ~Ofetz~ Zâmbește larg și mă cheamă în adancul lui. Acolo unde numai eu îmi beau cafeaua și-mi fumez țigara, acolo unde numai eu îi ascult bătaia și-i mângâi delicat iubirea.

Oftez din nou. Poate că-i din fericire sau poate că-i din nemurire. Chiar nu știu ce simt când oftez, cel mai important este că el mi-e motivul. EL MI-E MOTIVUL. Și zâmbesc.