Colții din umbră

Capitolul 1

Mașina începu să scoată sunete ciudate,iar pe geamul mașinii se preling două picături de ploaie.Mă dau jos din mașină și încerc să caut cu privirea o benzinărie în apropiere.Dar degeaba.În fața ta nu puteai vedea nimic.Cerul începu să prindă o culoare de negru monoton,ceea ce anunța o vreme furtunoasă.Începu să plouă cu picături mari și reci.Când făcură contact cu pielea mea fierbinte,mă făcuseră să tresar și mă scoaseră din transă dându-mi seama că a început o furtună.Mă adopăstesc în mașină,aștepând să se oprească ploaia.Când să ațipesc,aud o bubuitură în geam.Deschid ochii și văd un băiat care bate cu disperare la mine în geam.Probabil voia să se adăpostească la mine în mașină până se oprește ploaia.Îi fac semn să intre,iar el dă din cap că a înțeles,și intră în mașină.

-Ce vreme urâtă,așa-i?Mulțumesc-punându-și mâna peste a mea-

-Cu plăcere...-dandu-mi mâna și uitându-mă pe geam-Ce faci pe aici pe o vreme așa urâtă?

-Vânam.

-Vâ..â..nai?

 Mă uitam la el mirată și în același timp confuză.Ochii lui începură să prindă o culoare de un roșu aprins.Încercam să mă dau în spate,dar mă ținea strâns de mână. 

 -Ca orice vampir normal.Vânam doar-râzând- 

 Începuse să-și arate colții și se uită la gâtul meu cu niște ochi atât de mari. 

 -Nu ne-ar deranja încă o fată în grupul nostru.Ce zici,ni te alături?Ești pregătită să faci pasul acesta?

 Deodată,mă trezesc.A fost doar...un vis. 

 Eram transpirată și respiram foarte greu. 

 Așa că,cobor jos în bucătărie ca să-mi iau un pahar cu apă.Mama era deja jos,citind o carte.Înseamnă că urma să se lumineze.Mama pleacă la serviciu la 5:30 așa că se trezește devreme. 

 -Hei mamă!-făcând încet cu mâna- 

 -Hei scumpo,s-a întâmplat ceva? 

 -Nu,nimic...Doar am coborât să-mi iau un pahar cu apă.-zâmbind ușor- 

 -Iar ai visat urât,nu?-sorbind din ceașca de cafea- 

 -Mdap,din nou.-așezându-mă lângă ea- 

 -Cred că este din cauza noului liceu.Nu te teme,o să-ți placă liceul ăsta.Și o să-ți faci prieteni foarte repede,îți promit.-pupându-mă pe frunte- 

 Nu am zis nimic,doar am oftat adânc și am luat un pahar cu apă. 

 Cerul începu să se lumineze,ceea ce înseamnă că urma să răsară și soarele. 

 -5:00!Mă duc să mă pregătesc.Bea apă și du-te înapoi în pat,te așteaptă o zi lungă-ridicându-se și plecând- 

 -Mie-mi spui.-lăsând paharul în ghiuveta și ridicându-mă să plec- 

 Am urcat încet scările și m-am dus în camera mea.Nu m-am mai culcat așa că am început să-mi caut cu ce mă îmbrac și să mă asigur că este totul pregătit pentru prima zi de liceu. 

 Trecuse timpul foarte repede,și se făcuse deja oră 6:30.Stau la distanță mare de liceu,așa că am început deja să mă pregătesc.Mi-am luat niște colanți negrii,un tricou simplu și o geacă de piele.Mi-am făcut niște bucle lejere și m-am machiat natural.Îmi iau geanta și ies pe ușă.  Afară era destul de răcoare,tipic lunii octombrie.Iau autobuzul până la școală,ca să nu iau "mașina" mea,cadoul de la tata.El o numește "mașină".Eu,nu sunt chiaaar de acord cu numele ăsta.Liceul era foarte mare,și bine aranjat.Curtea liceului era frumos amenajată și foarte curată. 

 -Bună,bună,bună,bună,bunăăăă!Mă vezi,mă vezi?Sunt aiicii.Eu sunt Luiza.Și tu? 

 Doamne,ce fată disperată. 

 -Bună,și ție.Eu sunt Vanessa.-încercând să schițez un zâmbet- 

 -Deci,ești nouă? 

 -Da,din păcate. 

   Am plecat imediat,fără să mai spună ceva.Pot să cunosc și singură liceul. 

 -Vanessa Mitchell,nu?-zâmbind-Eu sunt Ana.Ana Robinson.-strângându-mi ușor mâna-Vrei să-ți prezint liceul? 

 -Da,mai bine decât singură,corect?-zâmbind- 

 Mă ia de mână și mă trage prin absolut toate colțurile liceului.Ultima oară mi-a arătat cantina,iar acolo ne-am oprit. 

 -Vino,vreau să-ți prezint pe cineva.-trăgându-mă de mână-Ei sunt Luiza,Carol și Mike.Sunt prietenii mei.Iar eu sunt Ana.-râzând- 

 -Bună.-timidă-Mă bucur să vă cunosc. 

 -Ea e Vanessa,e nouă în liceu. 

 -Bine ai venit!-au spus toți în cor- 

 Le zâmbesc călduros și mă așez la masă lângă ei.Aud cum se deschide ușa și un aer rece îmi mângâie spatele.Întorc privirea și văd o fată și un băiat,care nu prea îmi transmiteau o stare de bine. 

 -Cine sunt ei?-urmărindu-i cu privirea- 

 -El este Victor.-arătând spre băiatul care intră primul-Iar el,este Ian.Sunt frații Clark.Sunt foarte retrași,nu te băga în seamă cu ei.Nu o să aibă vreo treabă cu tine. 

 -Ian?-stând să-l privesc- 

 Ian...privirea lui...de unde îl cunosc pe el?Stai,mi s-a aprins beculețul. 

 -El este!-entuziasmată- 

 -Cine este?-întrebă Ana- 

  Nu voiam să le spun prostiile mele,așa că am inventat ceva. 

 -Nimeni,l-am cam confundat.-lăsând capul în jos- 

 Ian!El este!Băiatul din visul meu!Dar cum am putut să-l visez,înainte să știu cine este?