Colții din umbră

Capitolul 3

 Sunt atât de confuză,în legătură cu tot ce s-a întâmplat ieri.În legătură cu Ian.Cum?Cum a putut ajunge așa de repede acolo?O secundă.O secundă mi-a trebuit ca să ajung pe partea cealaltă a liceului.Încerc să-mi scot toate astea din cap,și urc sus la mine în cameră unde mă schimb și mă bag în pat,adormind instantaneu. 

 -Ian?Ce cauți la mine acasă? 

 -Am venit să-ți spun adevărul.Vrei să știi ce s-a întâmplat ieri?De ce am ajuns așa de repede la tine? 

 -Da,vreau.Dar nu vreau să mă minți. 

 -Vanessa,eu sunt vampir!Așa este,sunt vampir și am 158 de ani.Cam bătrân,nu?Ce bine că ți-am spus adevărul.Acum nu trebuie să te sperii de mine.M-ai obigat să-ți spun adevărul,acum și eu te oblig în legătură cu ceva.Iubește-mă!Te provoc!-rajind malefic- 

 Se apropia de mine așa de repede mă prinse de talie și mă trase spre el. 

 -I-U-B-E-Ș-T-E-M-Ă! -apropiindu-se tot mai mult de mine-

 Mă trezesc instantaneu și încep să plâng.Cine este el de a devenit cel care apare mereu în visele mele?Nu pot să cred.Am început să plâng pentru un idiot. 

 Cobor jos,și mă întind pe canapea.Mama a auzit toate gălăgia și a coborât jos. 

 -Ce s-a întâmplat?De ce te-ai trezit de la ora asta?-așezându-se lângă  mine- 

 -Îl visez,mamă.Îl visez în fiecare seară,și nu știu ce să mai fac.Este în fiecare din visele mele.A apărut chiar înainte să-l cunosc,iar acum nu pot scăpa de el.În fiecare noapte,apare în visele mele și nu-mi dă pace.-plângând- 

 -Of,scumpo.-luându-mă în brațe-Pe cine?Pe cine visezi în fiecare noapte? 

 -Pe el.-privind în gol- 

 -Care el?-uitându-se în ochii mei- 

 -Cred că am început să derilez.-ridicându-mă-Uită tot ce ți-am spus,îmi pare rău. 

 -Tu ascunzi ceva?Cum adică derilezi?Vrei să-mi spui ceva? 

 -Doar uită,te rog.Uită tot ce ți-am spus.-urcând scările- 

 -Sunt aici,oricând ai nevoie.Poți vorbi cu mine scumpo.Te ascult,te înțeleg.Te iubesc,dragă mea!Mai mult decât orice.-șoptind- 

 Nu am mai spus nimic,doar am urcat scările la mine în cameră.Știu că pot vorbi cu mama despre orice,și știu că mă va asculta mereu.Dar despre asta chiar nu pot să-i spun.Chiar nu am ce,nu știu ce simt,nu am nici o idee.Sunt complet dusă,și nu îmi gasesc cuvintele ca să îi explic. 

 Dimineață mă trezesc obosită,probabil din cauză că nu am dormit toată noaptea.Îmi fac rapid un dus,mă îmbrac cu niște pantaloni până la genunchi,o bluză cu niște chestii pe el și nelipsita mea geacă de piele.Merg la baie,mă dau cu puțin rimel,tuș și puțin luciu de buze,îmi fac niște bucle,și cobor jos unde îmi fac rapid o cafea,și ies afară.Aerul rece îmi trece prin păr,iar apoi atingându-mi ușor pielea.Îmi trag mai bine geacă pe mine,începându-mi să-mi fie deja frig. 

 Când ajung la liceu,întru în clasă și mă așez în prima bancă lângă Ian. 

 -Nu am avut ocazia să mă prezint ieri.-privindu-mă fix în ochi-Eu sunt Ian! 

 -Eu sunt Vanessa. 

 -Îți place la liceul meu? 

 -Liceul tău? 

 -Ce,nu învăț aici?Învăț aici,asta înseamnă că e liceul meu. 

 -Cum zici tu și da,îmi place.Am început să mă acomodez aici.Mi-am făcut prieteni,care sunt drăguți cu mine...Dar tu?Mi s-a spus că ești mai retras...-evitând să-l privesc în ochi- 

 -Și cine ți-a spus ție asta? 

 -Te interesează? 

 -Atâta timp cât e despre mine,mă interesează.Și apropo,ce-ți păsa ție?Nici măcar nu mă cunoști. 

 -Și crede-mă,n-aș dori să te cunosc.Ești cel mai inganfat și enervant băiat cu care am vorbit vreodată. 

 -Eu sunt enervant?Spune cea care deja s-a mutat și deja îi pasă de problemele mele personale!Ce sâcâitoare ești! 

 -Aargh!Ești imposibil!-țipând la el- 

 Mă abțineam să nu sar pe el și să-l las chel.Ce enervant!Ce sâcâitor!Ce băiat imposibil!Doamne!Nu poți purta o discuție normală cu el,că sare cu gura pe tine. 

 S-a sunat așa că alerg spre ieșire,ca să scap prima din clasa asta.Mă plimbam pe holurile liceului,când intru în cineva,și îmi cad toate cărțile. 

 -Idiotule!-aplecându-le să le strâng- 

 -Eu sunt idiot?Nu eu sunt cel care intră în oameni pe holuri!Ești retardată?De ce nu te uiți pe unde mergi? 

 -Retardată?Ce inteligent! 

 După ce strâng cărțile,mă ridic și dau nas în nas cu el. 

 -Ian?! 

 Normal,putea fi altcineva?Doar eu am norocul ăsta. 

 -Singurul băiat care este destul de inteligent să mă faca pe mine RETARDATĂ!Ian!Aplauze,toată lumea.-începând să aplaud sarcastic- 

 -Mă simt flatat,dragă!Mulțumesc pentru aplauze,este destul de vizibil că încep deja să roșesc.-punându-și mâna pe față și făcu o expresie speriată- 

 -Dragă?Parcă eram retardată! 

 -Păi ești,dragă retardată!Uite,mai am alte chestii de făcut decât să stau de vorba cu tine!Eu plec,iubire.Pa-pa!-bătându-mă pe umăr și plecând- 

 -Pa!-îndepărtându-mă-Idiotule! 

 Ies din liceu,următoarea oprire:ACASĂ!Sunt frântă așa că trebuie neapărat să mă trântesc în pat și să adorm imediat.Toată vorba cu inteligentul de Ian mi-a provocat oboseală și în același timp furie!Așa că,ajungând acasă îmi las geanta și mă trântesc în pat,și crede-mă că,nu mai aveam de gând să mă trezesc până dimineața următoare.