Colții din umbră

Capitolul 9

 -Pofim? 

 -Da,Vanessa.Nu mai auzi bine?Te iubesc! 

 -Păcat. 

 -De ce? 

 -Pentru că eu nu te iubesc.Te urăsc. 

 -Minți.Mă iubești. 

 -Wow,acum citești și gânduri,nu? 

 -Da,poate. 

 -Ieși acum din casa mea!Ziua asta a fost oricum foarte ciudată.Ai început să mă sperii.Nu pot să cred ce secret ascunzi.Mă înspăimânți. 

 -Bine,voi pleca.Dar nu te gândi să te muți.Dacă va fi așa,vei avea de suferit. 

 -Tremur! 

 -Păi ar trebui. 

 Se ridică de pe pat și sări pe fereastră.Alerg repede și mă uit afară,dar nu mai văd nimic.Mă iubește?Poate că nu ar trebui să mă mut...BA DA!Este prea mult pentru mine.Mama nu vrea să vină cu mine,atunci mă voi muta singură.  

Sunt hotărâtă să îi spun totul mamei.Nu am mințit-o niciodată.Cine știe,poate mă va crede.Cobor jos și o văd pe mama stând pe canapea.Mă cheamă lângă ea. 

 -Scumpo,tot vrei să ne mutăm? 

 -Da,mamă.Dar întâi vreau să îți spun motivul real pentru care vreau să mă mut. 

 -Păi,spune. 

 -Dar promiți că nu o să ma crezi?

 -Oh,scumpo.Ești fetița mea.Normal că o să te cred. 

 -Ok.Deci...Ian este un băiat de la școală care este cam ciudat dar cu timpul am început să țin la el și el a zis că mă iubește dar el de fapt este un vampir care citește și gânduri și vreau să mă mut până nu îmi suge tot sângele din corp.Este foarte periculos,deși este foarte sexi și atât de frumos.Deci,mă crezi? 

 Mama ma privea serioasă.Wow,nu a fost așa greu.Poate chiar mă crede.Da,iau concluzii pripite.Imediat începe să râdă ținându-se cu mâna de burtă. 

 -Wow,scumpo.Ce prostii spui acolo?Ești amuzantă,dragă mea. 

 Se ridică și pleacă în camera ei râzând în continuare. 

 -Dar,mamă!Este adevărul! 

 -Bine,bine.Du-te în camera ta și fi atentă să nu îți sugă sângele prietenul tău vampir. 

 Se apucă din nou să râdă cu poftă. 

-Te urăsc,mamăă!!!

Mă ridic de pe canapea și mă duc sus în camera mea.

 Îmi scot valiza de sub pat și încep să îmi pun cât mai multe haine în ea.Îmi iau de pe birou și de la baie toate lucrurile de care am nevoie,iar apoi o închid după ce o curăț puțin de praful care s-a depus pe ea.Îmi iau pe mine geaca și îmi schimb tenesii cu niște ghete albastre și ies pe ușă. 

 Când ajung jos,o văd pe mama cum coboară,probabil că a auzit cum am târât valiza pe scări. 

 -Vanessa,ce faci? 

 -Mamă,eu nu mai pot aici.Îmi pare rău,dar plec într-un loc în care să mă liniștesc.Te rog,acceptă-mi decizia și respect-o. 

 -Te rog,Vanessa,nu face asta.Mai gândește-te.Nu lua o decizie pe care o vei regreta mai târziu. 

 -Crede-mă,m-am gândit destul.Decizia asta este cea mai corectă. 

 O iau în brațe și o sărut pe frunte. 

 -Te iubesc,mamă.Să ai grijă de tine. 

 A început să plângă și să îmi spună să nu plec,că voi regreta asta.Dar nu am ascultat-o.Am mai îmbrățișat-o odată și am ieșit pe ușă în aerul rece al nopții.Am chemat un taxi care mă va duce la aeroport.Nu știu exact unde o să plec,dar voi pleca undeva departe,ca să îmi uit trecutul.Mă urc în taxi și îi spun unde să mă ducă.Până la aeroport am făcut cam 20 de minute.I-am plătit taximetristului suma necesară,apoi am ieșit din taxi.Mi-am aranjat puțin părul și am pornit la drum.Nu știam exact unde duce acest avion care va decola. 

 -Eu în locul tău nu m-aș sui în acel avion. 

M-am întors și am dat ochii cu Ian care mă privea cu ură dar și cu tristețe.

-Ba da mă voi sui.Și voi pleca de aici.Departe de orașul ăsta. Departe de tine.

- Chiar vrei să faci asta?

Un rânjet diabolic i-a apărut pe față în timp ce își puse mâinile în sân.

-Nu m-a convins mama să nu plec,tu cu siguranță nu o vei face.Așa că încerci degeaba.

M-am întors să plec, dar m-a prins imediat de braț. Da,corect, este vampir. Îmi va lua ceva timp până o să mă obișnuiesc.

-Dă-mi drumul,Ian!Lasă-mă!

Se apropie de urechea mea îmi dă părul la o parte și îmi șoptește:

-Dacă vrei să o mai vezi pe mama ta,nu vei pleca.

M-am întors ca arsă și l-am împins cu ură. Dacă el crede că îl voi lăsa să se atingă de mama mea se înșală. Rău de tot.

- Să nu te atingi de mama!

-Atunci să vedem care va ajunge primul acasă la tine.

Înainte să apuc să spun ceva a luat-o la fugă. Când mi-am dat și eu seama ce se întâmplă am luat-o și eu la fugă spre casa mea.Fugeam cum nu am mai fugit niciodată. Nu știam ce se va întâmpla ,dar frica îmi învăluise tot corpul. Simțeam că nu mai aveam aer chiar aproape de casa mea.Când am ajuns m-am oprit două secunde ca să îmi recapăt aerul și am observat că ușa este deschisă. Am intrat repede și am văzut-o pe mama pe canapea și pe Ian care avea cuțitul la gâtul ei.Am început să plâng dar înainte să mă apropi a zis:

-Fă un pas și o omor!