Your little sister?

Capitolul 38

Ashley p.o.v
Stăteam întinsă pe patul pe care-l adusese Chris. Eram singură. Nu eram legată, dar nu avea rost să încerc să plec. Erau oamenii de-ai lui peste tot,inclusiv la ușa mea.
Mă holbam la tava de mâncare de pe jos. Am refuzat să mănânc în primă fază, crezând că el sigur a pus ceva în mâncare. Oarecum, Chris mi-a citi gândurile și a gustat pentru a-mi arăta că nu am de ce să-mi fac griji. Totuși eram încă sceptică. În același timp însă, eram lihnita. Nu mâncasem nimic, și mă simțeam destul de rău.
Am ridicat tava și m-am așezat la loc, pe pat, cu ea în brațele mele. Am mai privit puțin mâncare, apoi am început să iau îmbucături mici.
Deși mâncarea era făcută de Chris,care întotdeauna a fost un dezastru la gătit era chiar bună. Ori asta ori îmi era mie prea foame.

Chris p.o.v

Eu:-Keyla cand ai de gând să începi?

K:-Cat de curând. Sunt pregătită,dar el trebuie să vină la mine, nu invers.

Eu:-Si cât ai de gând să aștepți?

K:-Cât e nevoie.

Eu:-Nu mă interesează cum faci dar trebuie să se întâmple repede. Foloseșteţi farmecele, cum ai făcut și până acum, și nu uita să filmezi totul

Închid telefonul, și mă rog în sinea mea ca asta să funcționeze. Planul ăsta o s-o aducă pe Ashley în brațele mele, pentru totdeauna.

Beau și ultimul strop de vodcă din pahar, îmi i-au geaca și cheile și ies din casă.
Mă urc la volan și pornesc motorul. Cred ca e timpul să-i mai fac o vizită îngerului meu.

Gerald p.o.v
Stăteam aici de ore bune. Doar stăteam, pentru că nu eram în stare să facem nimic.Deja era noapte, iar noi nu aveam nici cea mai mica idee despre locul în care era. Eram siguri ca e cu Chris, care nu era de găsit. Probabil o dusese în afara orașului. Asta putea fi oriunde.
Jay era concentrat pe laptop. Nu scosese nici un cuvânt de când Tayler se dusese la somn, și asta însemna de mai bine de două ore.

Eu:-Ști că nu e momentul potrivit să te uiți la seriale, nu?

Jay își ridică capul spre mine. Mă privește nervos.

J:-Nu mă uit la seriale. Incerc s-o găsesc.

Eu:-Ești vrăjitor și nu stiu eu?

J:-Nu idiotule. M-am gândit la o soluție.

Eu:-Și aia e?

J:-Lănţișorul ei. A fost al Mirandei. Cum Zach era paranoic, a pus un cip în pandantiv. Un cip care se poate localiza.

Bine, asta e deștept. Recunosc, poate chiar funcționează. Cel puțin asta sper.

Eu:-Și ai ceva?

J:-Nu încă. Încerc să-l localizez dar nu merge.

Brusc pași grăbiți se aud coborând pe scări. Era Tayler,cu Sky în urma lui.
Cei doi vin mai aproape de noi. Tayler încă pare obosit, iar Skyler nervoasă.

T:-Nu-l mai poartă.

J:-Ce?

T:-V-am auzit vorbind despre lanțul mamei. Ashley nu-l mai poartă pentru ca e stricat. I-am promis că-l voi duce la reparat dar........ Nu am făcut-o.

Privesc cum blondul masiv cade în genunchi în fața noastră. Începe să plângă asemenea unui copil mic. Sky cade odată cu el, și începe să-l consoleze.

T:-E numai vina mea! Nu ar fi trebui să vin să vorbesc cu tine în seara aia! Trebuia să rămân aici.... Nu as fi lăsat-o să plece.... Nu.......

S:-Tayler, iubitule, nu e vina ta. Nu te mai învinovăți. Nu mai plânge te rog. Haide ridică-te!

Nu as fi crezut să-l văd vreodată pe Tay așa. Sky la cărat pe brațe până la canapea.

Și am început de unde am plecat. Ne holbam toti unii la alții. Nervii mei erau la pânănt.Eram sătul de stat.
M-am ridicat de lângă Tayler și am ieșit din casă. M-am urcat la volan și am început să conduc pana la Pandemonium. Simțeam că numai alcolul mă poate calma acum.

Chris p.o.v
Ajunsesem la depozitul de arme. Acolo am închis-o pe Ashley. E cel mai păzit loc pe care-l dețin, deci nu ar trebuii să existe probleme.

Am început să merg spre camera ei. Mi-am salutat oamenii pe măsură ce-i vedeam. Trebuie să recunosc, își fac treaba foarte bine.
Ușa mare de oțel armat drona în fața mea. Nu se auzea nimic de partea cealaltă, și nu știam dacă ar trebuii să-mi fac griji s-au nu. Era miezul nopții, probabil dormea. Totuși voiam s-o văd.......... Am stat departe de ea un an, într-o închisoare mizerabilă, era logic sa nu-mi pot stăpânii dorința.
Am descuiat ușa și am pășit înăuntru.
Am zarit-o, cu greu, prin întuneric. Dormea buștean. Era pierdută prin pătură neagră care-i învelea corpul micuț.
Am observat imediat tava care era goală. Faptul că mâncase m-a bucurat enorm.
Poate începuse să prindă încredere în mine, și asta era tot ce îmi doream în acel moment. Am luat tava și am ieșit din cameră. Am încuiat ușa și am pornit spre Trent. Un vechi prieten, care a fost bucatr cât a făcut armata.

Eu:-Maine dimineață serviții micul dejun la prima oră.

T:-Da domnule.

Am lăsat tavă și am plecat. Aveam nevoie de o distracție în seara asta și știam exact la cine să apelez.