Alesia
Cred ca a venit timpul să mă prezint cum trebuie deci să începem.
Sunt o fată normală de 12 ani, am crescut la oraș, trecutul meu l-am povestit deja deci cred ca nu are rost să o mai fac o dată. În fine sunt o persoană calma și blândă, dacă vad pe cineva care are nevoie de ajutor imediat merg la el să îl ajut, așa sunt eu. Dar pot fi și rea, nesimțită și arogantă, dar o fac cu cine trebuie când trebuie. Încerc să nu ies în evidență dar o fac prin simplul fapt ca sunt prezentă. Sunt încăpățânată ,dacă imi propun ceva fac tot posibilul până ajung unde vreau, cred ca de asta am avut atâtea dezamăgiri. Sunt o visătoare, seara când stau în pat imi imeginez ziua de mâine cum va decurge în capul meu, și încă ceva sunt o dramatică, fac de foarte multe ori din țânțar armăsar, ce să fac asta e firea mea. La început dau impresia unei fete mici,copilăroasă, care e mereu fericită, care nu a simțit durere, par o copilă, dar nu e așa sunt rea, ambițioasă, sinceră, încăpățânată, inteligentă(atunci când nu fac pe proasta) sunt o fiere posesivă ce e al meu, al meu rămâne și mă enervează dacă cineva se atinge de ce al meu, dar mă calmeze ușor. Mă atașez repede de oameni, ceea ce e un defect sau o calitate, și tot din acelaș motiv am suferit mult. Sunt discretă și vicleană, știu să imi fac treaba fără să las mizerie în urma mea, pot să mă fac ușor neobservată și pot citi oameni, imi dau seama când sunt mințită, când cineva e nervos, trist sau supărat, pot "ghici" uneori la ce se gândește o persoană privind-o intens în ochi. Nu știu cum o fac dar o simt. Sunt precaută și pot păstra un secret, de bătut și aia știu, băieților de la mine din le este frică de mine ceea ce mă amuza și mă satisface. Pot să fiu cea mai blândă pisicuța și să fiu miloasa, dar pot fi și o scorpie. Sunt temperamentela si vulcanică, ma supăr ușor si fac urat dar imi trece. De frumoasă sau măcar drăguță, fizic nu pot spune că sunt deoarece nu cred asta, ce să fac, nu sunt în stare să îmi ascult propiile sfaturi. Am fost mereu aici pentru toți indiferent de cum se comportau cu mine pentru ca asta sunt eu, pot spune că sunt o corcitura din toate lucrurile posibile. La final pot spune că am un suflet bun dar există și întuneric în el dar niciodată nu am lăsat să mă domine...Următorul capitol va apărea în weekend, pwp:)
CITEȘTI
Alesia
RandomHey, în această poveste este vorba despre o fată pe nume Alesia de 12 ani și tot ce i s-a întâmplat și i se întâmplă Sper să vă placa, aceasta este prima mea poveste ~FINALIZATA~ -NE CORECTATĂ -