Omagul nocturn

I

Se trezea noaptea, într-o cameră întunecată, cu un bărbat legat de un scaun, în fața ei. 
Acesta avea părul brunet, scurt și nearanjat, culoare pielii era ușor gălbuie, ochii verzi, nasul micuț și buzele roșiatice.

Cu toate detaliile, ea nu-i putea vedea chipul în întregime. Totuși, atunci când îi privea întreaga față, unele părți din ea deveneau neclare. Era îmbrăcat într-o cămașă albastru deschis, asortată la costumul negru cu o cravată neagru-albastră. Ea, în schimb, era într-o rochie albă, ușor transparentă, genul de rochie pe care o porți noaptea în loc de pijamale. Un mic bec lumina slab încăperea. Tot ce putea vedea era fereasta, bărbatul, scaunul și petele de sânge care se aflau pretutindeni în cameră.

Bărbatul avea o privire profundă: parcă își dorea să moară pentru a scăpa de acest chin. Ea se apropia cu pași mărunți de el, ținând mâna dreaptă întinsă. Mergea legănat, de parcă ar fi fost beată, însă sclipirea din ochii ei îți dădea de înțeles că, de fapt, nu asta ar trebui să te îngrijoreze.
Ajunge în fața lui și își poziționează arătătorul spre frunte. Degetul este ultimul lucru pe care bărbatul l-a văzut înainte să-și dea ultima suflare.
– Sayōnara, E...
„Nu din nou!" se ridică brusc, țipând. „Nu din nou visul ăsta!"
Buimacă și cu ochii înlăcrimați, își deblochează telefonul pentru a nota, ca de fiecare dată, coșmarul abia încheiat.
Ceva s-a întâmplat, puteai observa asta pentru că zâmbetul și-a făcut apariția pe chipul ei. A uitat complet de notarea coșmarului. Deschide repede g-mailul și, da, era ce credea: primise răspuns de la firma unde aplicase pentru job.

„Domnișoară Wolfsbane,
Vă anunțăm că în urma analizării CV-ului dumneavoastră și a promovării interviului zilele precedente, faceți parte din echipa noastră acum.
Dorim să ne răspundeți la acest e-mail cu data în care puteți începe să lucrați. Vă rugăm, de asemenea, să vă prezentați la sediul nostru cu o zi înainte de data pe care o stabiliți, pentru a hotărî programul de lucru și pentru a semna contractul. Întâlnirea nu va dura mai mult de 2 ore.
Felicitări și vă mulțumim pentru dorința de a face parte din echipa noastră!

Semnat,
Flavia Incaș, directoare adjunctă Muramana"

Nu știa cum să reacționeze. Ceea ce simțea nu era fericire... Era un fel de mândrie de sine dovedită. La doar douăzeci și patru de ani să lucrezi la Muramana era mai mult decât perfect. Le răspunde că poate începe să lucreze în două zile, iar mâine în jur de zece dimineața se va prezenta la sediu pentru a pune totul la punct.
Ceasul bătea 11:20, iar la ora 14:00 trebuia să se întâlnească cu Roda, cea mai bună prietenă a ei. După ce își face toaleta, merge în bucătărie să-și pregătească micul dejun târziu.
Timpul trecuse repede și, deja, era 12:40. Mai avea jumătate de oră la dispoziție să fie gata. Nu era atât de greu să aleagă hainele pe care le va purta, deoarece e o fire simplă. O pereche de pantaloni scurți negri, un maiou și teniși. Nu uitase de hanorac: vara aceasta se arăta destul de ploioasă. Părul îl lăsase liber, ca de fiecare dată. Contrastul dintre pielea albă, fină și portocaliul părului o definea. Buzele le avea măricele și rozatice. Ochii erau căprui, blânzi și ofereau chipului plăpând un aer copilăresc.
În drum spre localul unde trebuia să se întâlnească cu Roda, un băiat de vreo douăzeci și nouă de ani îi atrase atenția. Era chipeș, înalt, cu păr lunguieț, castaniu și ochi albaștri. Părea că și Nyx îi atrase lui atenția. Se apropia de ea repede, cu o privire fixă, de parcă ar fi fost ghidat.
– B-bună, spuse el.
– Bună, răspunse Nyx, parcă ușor intimidată.
Tânărul încercă să spună ceva, ezită câteva momente și, dregându-și vocea, șopti: Ești frumoasă...
– Nyx. Numele meu este Nyx, spuse ea puțin stânjenită, dar totuși flatată.
– Nyx, continuă el zâmbind. Eu sunt Eric. Îmi pare rău dacă te-am deranjat în vreun fel. Trebuie să plec, sunt în drum spre muncă. Ăăă... Numărul meu, spuse el întinzându-i o bucățică de hârtie, cu un număr de telefon pe ea. Mi-ar face plăcere să ieșim la un suc,
– Hm, curios, spuse ea chicotind, apoi luând hârtia, se uită la ea și o puse în buzunar.
– Trebuie să plec, sper să ne mai întâlnim...
– Pa-pa!
„Eric... De ce tocmai la mine? Cu ce sunt eu mai specială față de celelalte fete? Cum de a venit fix înspre mine? Dar... Nu cred că asta contează, tipul este simpatic și frumușel. Vrea să fie punctual, deci nu cred că e un prostov...", Hei! auzii în depărtare vocea Rodei, care-i întrerupse gândurile.
– Ce e cu tine de ești atât de roșie? Ai alergat până aici? întreabă Roda, vizibil amuzată de situație.
– Poftim? Nu, nici gând. Am fost oprită de un tip, acum zece minute, care m-a complimentat și mi-a lăsat numărul de telefon.
– Serios?! Așa, în plină stradă? Nu prea vezi pe la noi... Ești o norocoasă!
– Posibil... O să mă gândesc dacă îi scriu în această seară.
– Nu riști, nu câștigi!
– Corect. Trecând peste asta... Am avut din nou un coșmar.
– Iar?
–De data asta am apucat să aud prima literă din numele bărbatului: E.
– Hm... Ai notat coșmarul?
– Nu, a fost distrasă de mailul de la Muramana: M-au angajat! Mâine merg să semnez contractul și să-mi planific programul.
– Roda tresare. Felicitări!
– Mulțumesc, mulțumesc. Acum, revenind la ce-ți povesteam... Camera era puțin diferită. De data asta era „pictată" cu sânge.

Roda părea să nu fie afectată de toate detaliile pe care Nyx i le oferea.
– Hm, atât?
– Da, atât. Ciudat, nu?
– Nu neapărat, nu e primul vis de genul, știi prea bine... Totuși, sper să găsim o logică, cândva. Eu zic să-l notezi și să te bucuri de această zi.
„Are dreptate!" gândi Nyx. „Voi nota visul îmediat cum ajung acasă și, nu, nu-i voi scrie lui... Eric? Da, parcă Eric era numele lui. Nu vreau să par vreo ușuratică, chiar dacă e doar un mesaj. Având în vedere că trec destul de des pe aici, probabil îl voi mai întâlni."
Ziua a trecut cu râsete, cafea, iar la 16:00 au mers la o prăjitură, apoi la 20:00 au plecat fiecare spre casă.
Ajunsă acasă, Nyx își făcu un duș, iar după ce și-a ales hainele pentru ziua următoare, zăbovi puțin pe Instagram și Facebook. Gândurile o cuprind.
„Dacă o dau mâine în bară?... Dacă pierd șansa de a lucra cu unii dintre cei mai buni agenți și criminaliști din țară? E, haide!, strigă lăuntric către sine. Știi prea bine că totul va fi bine, trebuie doar să semnezi un contract și să stabilești programul, nimic mai mult! Da... Ai dreptate. Ar trebui să dorm, la șapte mă trezesc" își spuse, apoi trase pătura peste cap și adormi aproape instantaneu.