Omagul nocturn

XI

Timpul a trecut repede, mâine era starea civilă, iar astăzi, 8 aprilie, erau programați la preot. Eric nu era prea încântat, însă a acceptat.
- Of, mamă, nu plânge!
- Cum aș putea să nu plâng? Micuța mea se mărită... Ești superbă în rochia aceasta, îți scoate ochii în evidență. Oh, ce repede trece vremea. Mai ieri erai în pântecele mele și așteptam să te naști.
- Mi-aș fi dorit să fie și tata aici...
- Draga mea... Sunt sigură că este la fel de mândru de tine precum sunt și eu... Mi-aș fi dorit și eu să fie aici. Îmi lipsește enorm.
- Mamă, atâția ani m-ai crescut fără să te sprijine cineva, mi-ai oferit tot ceea ce era mai bun pentru mine, iar eu simt că nu sunt pe atât de sinceră cu tine precum ești și tu cu mine.
- Ce vrei să spui, draga mea?
- De când sunt mică, am visat-o.
- Pe cine?
- Pe ea. Nu știu cine e, nu știu ce vor să însemne toate aceste vise... Mă speriau groaznic când eram mică, cu timpul m-am adaptat și am înțeles că asta se întâmplă, chit că vreau sau nu. Sunt, practic, menită să o visez.
- Pe cine? Despre ce vorbești? Iubito... Mă sperii.
- Uite mamă... De aici începe totul. Timp de două ore Nyx i-a povestit mamei ei totul... Avea un deja-vu, se întâmplase același lucru și cu omul ce mâine urma să devină soțul ei. Ochii mamei sclipeau parcă mai puternic la fiecare cuvânt pe care Nyx îl spunea, mâinile îi tremurau, lacrimile încercau să evadeze din cușca ochilor, însă fără reușită. Nu putea să înțeleagă cum de se întâmplă toate acestea.
- Doamne, cât de oribil... Nemernicul ăla chiar te-a blestemat!
- Poftim? Blestemat? Mamă, ești bine?
- Uite, fata mea... Tatăl tău nu a murit într-un accident aviatic, ci a fost ucis. Cel pe care l-ai visat este criminalul. Eu sunt femeia din visul tău...
- Nu se poate! Mamă, nu-ți bate joc de mine.
- Te rog, ascultă-mă... Eu...
- Tu?! NU te apropia de mine. Ce tot vorbești acolo? (lacrimile îi inundau chipul) Răspunde-mi, ce tot îndrugi acolo?
- Dragă... Așează-te. Ascultă-mă.
- Nu. Răspunde-mi! Nu te apropia, am spus.
- Bine, voi rămâne aici, zise sprijinindu-se de calorifer. Nu știu cine din familia noastră a fost primul însemnat cu semnul-omagului, însă nu toți îl au... Eu, din păcate, sunt singura, după două generații, care l-a moștenit. De când eram doar o copilă de 5 ani stră-bunica ta mă învăța tot ce știa despre cum să îmi controlez puterea, cum ar trebui să o folosesc și asupra cui. Tatujul meu este de fapt un semn din naștere, așa părinții mei au știut că vor avea de lucru cu mine, știau ce va urma... Când am crescut am înțeles și eu ceea ce aveam de făcut. Atunci când mi-ai spus că visezi să devii o investigatoare pe cinste, eram mândră că la doar cincisprezece ani știi ce îți dorești, dar o parte din mine își dorea să nu reușești pentru că eram conștientă câtă lume mă caută și știam că această zi va veni... Într-un moment nepotrivit, dar a venit.

-Povestește-mi ce i s-a întâmplat tatei!
- Tatăl tău a fost ucis de unnemernic... Un criminal despre care cu toții știau, însă familia sa ține secretpână și în ziua de astăzi... Eduard Miller. Groaznic om... Îl ura pe tatăl tăuîncă din liceu. Într-un târziu, într-o noapte, a plecat cu mai mulți prieteniîntr-un bar, iar Eduard l-a ucis pe tatăl tău în cel mai silențios mod. Nimeninu știa absolut nimic. După șapte zile de chin și căutări continue, l-am găsit.Treaba mea este să elimin criminalii, chiar dacă știu că este imoral șineomenesc să cruți viața altor persoane, așadar nu mă consider o persoană bună,doar un mediator.
- Era unchiul lui Eric...
-Știu asta... Regret că nu ți-am spus nimic, dar nu aveam cum să îți spun...
-Trebuie să afle și Eric, realizezi asta, nu?
-Da... Și îmi asum tot.