Omagul nocturn

XVII

- Hei, Nyx... Ai vrea să ne întâlnim să discutăm? Știu că a trecut mult timp...

- Bună, Eric. Da. Treci pe la tine diseară?

- Da, e ok. Voi fi acolo.

„Într-un final s-a gândit și el să-mi scrie... Oare vrea să ne despărțim «oficial»? Probabil. Voi afla diseară."

„Mă bucur că a acceptat să ne vedem și că vrea să ne vedem acasă la ea... M-aș fi simțit foarte ciudat să fiu într-un local și să vorbim despre așa ceva, iar dacă i-aș fi propus să merg eu la ea, probabil ar fi interpretat greșit."

Minutele treceau, dar parcă seara ezita să se aștearnă deasupra orașului, momentul întâlnirii celor doi fiind amânat constant.

Vremea era destul de plăcută pentru perioada aceea a anului. Puteai vedea copii jucându-se prin parcuri, câinii zburdând pe pajiște, iar îndrăgostiții plimbându-se pe alei.

- Ce frumos e cerul, nu-i așa? spuse Nyx, apropiindu-se de ferestrele mari. Parcă l-ar fi pictat Van Gogh.

- La fel de boemă...

- Always. Lăsând asta la o parte, îmi poți explica de ce ai dispărut așa?
- Despre asta voiam să vorbim... Nu consider că a fost neapărat ce-a mai bună alegere să mă îndepărtez de tine, pentru că lipsa ta s-a resimțit, însă aveam nevoie de puțin timp să diger totul...

- Înțeleg asta.

- Îmi poți povesti, te rog, de unde știi că mama ta este omgaul nocturn și de ce?

- Când am fost în comă am avut un vis mult mai detaliat, am visat o întreagă conversație între „Di" și Eduard. Într-un final mi-am luat inima în dinți și i-am spus mamei despre toate aceste vise, iar ea a spus „Nenorocitul te-a blestemat!". Eram puțin confuză, dar apoi mi-a explicat că este moștenire de familie ceea ce face ea, dar pe mine m-a „ratat" această genă.

- Și de ce îi ucide?

- Aceasta este menirea lor, să elimine toți criminalii... Unchiul tău l-a ucis pe tata. Îl ura încă din liceu, după spusele mamei. A fost un șoc imens și pentru mine... La mijloc este familia mea.

- Nu înțeleg un lucru... De ce unchiul meu? De ce nu mi-a spus nimeni nimic?

- Mama mi-a spus că cu toții știau, însă păstrează secret și până acum. Probabil și bunicii tăi știau...

- Îngrozitor. Oameni de nimic! Îmi pare rău că m-am distanțat de tine...

- Nu vreau să par egosită, dar nu crezi că și pentru mine a fost un șoc total? Aveam nevoie de tine... Aveam nevoie să fii aici, dar ai ales să te îndepărtezi. Nu mi-a fost ușor deloc... Nyx a fost oprită de o greață bruscă care parcă îi sfâșia corpul

- Nyx?! întreabă Eric panicat.

Nyx nu putea scoate niciun cuvânt, gura îi era încleștată. Face semn din cap, scuzându-se la toaletă

„Ce se întâmplă cu mine, cu corpul meu? Ceva nu-i ok, am nevoie de un medic. Credeam că totul este din vina stresului și a oboselii, însă durerea asta este insuportabilă." gândea Nyx în timp ce își curăța fața.

Rușinată de ceea ce s-a întâmplat, se întoarse la masă și se comportă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

- Ești bine?

- Da, probabil nu mi-a picat bine micul dejun. Sunt bine...

- Te cunosc și știu când minți. Nu mă privești în ochi când o faci. Spune-mi despre ce este vorba.

- Urăsc că mă cunoști atât de bine, spuse Nyx cu un zâmbet trist pe față. De vreo trei săptămâni nu mă simt prea ok, am grețuri și amețeli...

- Ai fost la medic?

- Nu... Îmi e frică de răspuns. Cred că bănuiesc ce este, dar nu mă simt pregătită să accept încă.

- Nu înțeleg ce vrei să spui. Explică-mi, te rog.

Cu toate că mintea ei se opunea ferm, cuvintele au ieșit pătimașe: „Cred că sunt însărcinată."

Nyx nu voia să recunoască faptul că era însărcinată. Toate cele întâmplate nu puteau fi oprite pentru că ea era însărcinată. Avea de gând să facă un test de sarcină, apoi să ascundă indiferent de răspuns... Dar aparent nu acesta era și scenariul deja scris al vieții sale. Mereu a crezut că pentru tot ceea ce se întâmplă există un motiv. Poate că copilul era menit să își dovedească dacă Eric este sau nu bărbatul alături de care vrea să își petreacă restul vieții. Avea să îi demonstreze dacă cei din jurul ei sunt supuși să o ajute indiferent de situație.

Rodei nu-i venise să creadă că timida Nyx este însărcinată, fata care până la nouăsprezece ani nu avusese un iubit. Di izbucnise în lacrimi, precum ar face oricare mamă.

- Credeam că voi ajung să îmi pierd toate genele de mamă până vei avea copii, se confesă Di.

- Mamăăăă!

- Scuze, scuze, draga mea. Sunt doar foarte fericită și mândră de ceea ce ai reușit să clădești până acum. Tatăl tău ar fi mândru să vadă ce fată puternică are...

- Oh, mamă... Sunt sigură că tata niciodată nu a plecat cu adevărat de lângă tine. Sunt sigură că ne veghează în fiecare secundă a vieții noastre, pentru a se asigura că suntem bine.

- Te iubesc, spuse Di cu lacrimi în ochi. Privirea ei se îndreaptă către Eric: Știi că acest copil va fi unul special, nu? Asta dacă nu s-au pierdut toate genele...

- Da, știu, doamnă. Îmi asum întrutotul. Știu că va fi totul bine.

- Și eu te iubesc, mamă. Haideți să mâncăm ceva, trebuie să merg la ginecolog în două ore.

- Sigur, sigur! Ce ați vrea să mâncăm?