Inca nu imi venea sa cred ca dintre toate familiile la care as fi putut lucra Dumnezeu a ales sa lucrez fix la familia lui. Ma simt atat de stanjenita de faptul ca voi locui in aceeasi casa cu el si ca voi fi angajata lui intr-un fel. Dar in momentul de fata chiar nu am de ales deoarece nu imi pot permite riscul sa imi pierd apartamentul, nu dupa ce m-am acomodat atat de bine si dupa ce am invatat cat de cat drumul spre casa din toate locurile "mai importante" ale orasului.
Stau in pat, privind peretii goi cu mintea plina de ganduri care nu m-au putut lasa sa dorm. Soarele inca nu a rasarit iar strazile orasului printr-o minune sunt adormite. Este 4 spre 5. Undeva pe acolo. Nu imi pot da seama de notiunea timpului dar o pot intui. Imi numar orele pana va trebui sa intalnesc din nou acei ochi ciocolatii si acel zambet superb.
Sunt speriata... Nu stiu ce sa va intampla de astazi si vreau sa cred ca totul va fi ca inainte dar am mici indoieli care continua sa ia amploare in mintea si sufletul meu ajungand sa ma compleseasca. Nu am stare. Ma tot foiesc si imi doresc sa fie doar un vis urat. Sper sa ma trezesc si sa rasuflu usurata ca nu a fost nimic real. Insa secundele sunt reale, minutele sunt reale, orele sunt reale, iar ele trec repde, si uite asa imi scot capul din perna si observ ca soarele straluceste printre norii stersi ai unei dimineti de primavara. Ma dau jos din pat lipsita de energie si cu mici ezitari. Sunt un dezastru complet, se poate vedea de la o posta, dar imi croiesc drum spre baie printre toate gandurile mele care au ajuns sa imi acapereze intreg corpul. Ma spal pe dinti, pe fata iar dupa ma apuc de un machiaj full coverage pentru ca cearcanele astea imi vor da de gol noaptea alba si nu doresc asta. Dupa nu foarte mult timp ies din baie si ma indrept spre dulap de unde iau o pereche de blugi negri si o bluza cu maneca trei sfert de un rosu burgund superb; vecii adidasi, geanta, imi pieptan de doua ori parul si plec. Intru in lift inca ingandurata de toate cele petrecute cand la un moment-dat liftul se opreste iar o fata blonda, slabuta cu parul prins intr-un coc paseste inauntru cu ochii in telefon. Probabil stiti deja cine este. Yup, era chiar Carter. Nu ne-am mai petrecut de mult timpul impreuna, chiar ii simteam lipsa.
"De cine esti asa absorbita de nu realizezi ca esti in acelasi lift cu mine?" o intreb eu din spatele umarului ei de unde priveam foarte atenta ecranul telefonului.
"Aaa..." se cutremura putin blocand telefonul si dezmeticindu-se din trasa in care persoana de la capatul firului o tine prinsa.
"Roseee!! Nu te-am mai vazut de o vesnicie!" Exclama ea si sare la gatul meu cuprinzandu-ma intr-o imbratisare puternica. Ii raspund la imbratisare iar dupa cateva secunde ne dezlipim pentru a putea povesti mai multe in timp ce liftul continua sa coboare.
"Deci?" continui eu discutia "cu cine erai atat de ocupata?" o intreb dandu-i un ghiont cu cotul si facandu-i cu ochiul. Fata a inceput sa ii se lumineze iar obrajii sa i se inroseasca in timp ce ochii ii coborau spre podea rusinati. "
"Oh, nu e cine stie ce, doar cineva pe care l-am cunoscut mai de mult." imi raspunde, insa nu o cred cand spune ca nu e cine stie ce. Observ cum a devenit putin agitata cand mi-a raspuns si cum i-a crescut pulsul. Ma intreb oare cine o fi.
"Si.....cine e norocosul?" O intreb fara vreo reținere în timp ce liftul se opreste iar usile se deschid. Ezita putin, isi freacă mâinile, isi da o suvita dupa ureche apoi mormăie un nume pe care nu l-am putut intelege.
"Poftim? Mai spune o data doar ca pe limba noastră." Ii spun eu dupa care au urmat niște râsete. Își ia inima in dinti, se uita in ochii mei si ii spune numele "Jason"
Jason...hmm, care Jason?! Nu cunosc vreunul, mai ales cineva care sa aiba legatura cu Carter. În timp ce imi storceam creierii sa gasesc un chip pentru numele Jason taxiul ma claxoneaza șoferul fiind agitat ca nu ma urc odata in masina. Imi iau la revedere de la Carter si ii promit ca vom sta la povesti si vom discuta totul pe indelete. Ma urc ca un vârtej in taxi si ii rostesc adresa care va rămâne întipărita in mintea mea pentru mai multe motive nu doar pentru ca e locul meu de munca.
Străzile sunt pline de oameni însă niciunul nu imi poate explica ce se întâmplă cu mine, nici macar eu. Radioul merge pe un post de muzică enervant dar aleg sa nu il bag in seama si sa imi continui călătoria prin gândurile și problemele mele nesemnificative pentru altii însă uriașe pentru mine. După ceva timp taxiul opreste in fata portii. Ii înmânez șoferului banii si cobor din masina. Ma opresc in fata celor doua usi din metal impunătoare ezitand si reglandu-mi bătăile inimii. Ma îndrept spre poarta mai mică care era poziționată cativa pasi la dreapta. Sun. După câteva secunde poarta se deschide încet iar eu imi iau inima in dinti si pășesc în timp ce privirea imi este acaparată cu minunata clădire. Urc treptele, bat la ușă și aștept.
Aceeasi femeie imi deschide usa si este ușurată sa ma vadă.
"Mă bucur sa te vad!" Imi zice ea cu un glas cald. As putea spune la fel daca am fi in alte împrejurări dar nu suntem si asta e realitatea in care va trebui să trăiesc până ma pun pe picioare.
"Asemenea." Ii raspund si schițez un zâmbet stângaci. Doamna face cativa pasi spre un dulapior si scoate o uniformă pe care mi-o inamaneaza.
"Esti pregatita?" Ma intreaba privindu-ma in ochi.
"Sunt pregătită." Răsuflu usor închizând usa casei.
🔜🔜🔜🔜🔜🔜🔜🔜🔜🔜🔜🔜🔜🔜🔜
Stiu ca am întârziat cam...multe luni, dar uitati-l, capitolul 12. Sper din suflet sa va placa si sa va pregatiti pentru urmatoarele. Pe bune de data asta:))
CITEȘTI
Menajera ( F.F. Justin Bieber)
FanfictionRose Forbes. Povestea unei fete care are mare nevoie de bani din cauza unor probleme si îşi caută un loc de muncă. Ea îşi găseşte ceva, dar nu este sigur. Trece printr-o perioadă de probă pentru a fi menajeră la o familie destul de bogată. Oare va r...
