Iluzia Fericirii- VOL1

Capitolul 15

-Să vă zic eu cea mai tare fază! După, George în loc să stea potolit, se agita la fel ca un copil mic și țipa nonstop: O să murim! Rămânem suspendați! și dădea din mâini și din picioare în telecabină...Doamne! Se dădea când în față când în spate, ca în leagănul din parcul pentru copii.

Începem să râdem cu toții, fără să ne pese că probabil deranjăm pe cineva.

Stăm aici de cel puțin două ore, chicotind și ascultând despre tot felul de întâmplări haioase de care au avut parte George și Sofi în mica lor escapadă. Cea mai caraghioasă de până acum a fost când s-au blocat în telecabină, vrând să urce pe munte.

Chiar dacă am mâncat, nimeni nu dă semne că ar vrea să părăsească locul. Ne simțim mult prea bine ca să pierdem acest moment ideal de a împărtăși lucruri unii cu ceilalți.

-Dar de tine de ce nu zici? sare în apărarea sa fratele meu năzdrăvan. Fraților, i se ridicase părul din cap și se albise la față, parcă văzuse o fantomă! apoi își ridică părul și mimează o față speriată, vrând să o imite pe brunetă.

-Dumnezeule! Nu mai pot de râs! Mă doare burta!

-Eu am râs cu lacrimi!

-Ha ha! Ce amuzant! se bosumflă Sofi, încrucișându-și mâinile la piept asemenea unui copil mic, însă nu stă așa prea mult căci dă și ea drumul râsului său isteric.

- Nu am mai râs de foarte mult timp așa, îi anunț pe cei trei.

Râsul ne este potolit câte puțin câte puțin până nu mai spunem nimic.

-Eu trebuie să fac un anunț important...

Îmi văd prietena cum se fâstâcește și se face mică în scaunul restaurantului, deși în urmă cu câteva minute se prăpădea dea de râs alături de noi.

Cu toții așteptăm cu mare entuziasm vestea pe care ea vrea să ne-o împărtășească. Chiar dacă există posibilitatea ca eu să știu ce vrea să ne zică, asta nu mă împiedică să stau cu sufletul la gură până când deschide gura să vorbească.

- Sunt însărcinată în două luni! spune dintr-o suflare.

Expiră tot aerul pe care l-a ținut în plămâni, neștiind ce să mai zică când fratele meu a rămas cu gura căscată, la propriu.

-Aa.. adică...eu...sunt...ta...tată? întreabă George, neștiind cum să reacționeze.

Dacă mie mi se umple inima de fericire, George a rămas la fel statuie, iar Matei clipește continuu.

Sofia îi răspunde cu o mișcare a capului, confirmând ce a spus mai devreme. Nu îi ia mai mult de trei secunde să sară ca ars de pe scaun și să înceapă să țipe de fericire. Dansează și cântă, ducându-se să o ia în brațe pe proaspăta graviduță.

-Te iubesc! Te iubesc, femeie! Înțelegi? TE IU-BESC! O ia în brațe și o învârte, iar când o lasă pe sol, începe să îi sărute fiecare porțiune a feței. 'Tui America mă-sii de nu m-oi îmbăta în seara asta! Te îmbeți cu mine, cumnate?

Apelativul "cumnate" face ca sângele meu să înghețe în vene. Sunt sigură că a asistat la escapada din mare, văzând întreaga scenă și asta l-a făcut să creadă greșit că eu și Matei suntem împreună, mai ales că în ultima vreme ne-am petrecut puțin mai mult timp împreună decât ar fi indicat. Îmi este teamă de ce ar putea crede Matei la auzul acestui apelativ.

Nu știu cum să reacționez. Faptul că i s-a adresat cu acel apelativ lui Matei face ca o stare de agitație să îmi cuprindă întregul corp, iar reacția sa mă liniștesc, ba chiar să și chicotesc. Mă dor obrajii de la atâta râs, dar o altă serie de râsete nu cred că îmi va face foarte rău.