Nu-mi răpi inocența

Capitolul 26

FATA DE LA ȚARĂ ȘI SOMNUL CU BĂIEȚII

         Băi, să facem o matematică simplă. Ce dracu' se poate întâmpla când stai în brațele băiatului pe care îl detești, dar nu chiar. Și îți vine să-l pocnești, dar nu chiar, și l-ai ierta, dar nu chiar?

În mod normal, nimic. Totul ar trebui să fie o liniște și o pace în jur pentru ca tu să-ți poți pune gândurile în ordine. Și să te hotărăști cu care mână să lovești. Dar, când ai norocul meu, ei bine, asta e absolut imposibil. Pentru că de ce dracu' să fie bine când poate foarte simplu să fie rău? Trebuie neaparat să se întâmple ceva. Mai exact doi idioți să hoatărască că acum este cel mai bun moment în care să-și regleze conturile. CU PUMNI. Și unul dintre ei să fie un anume Andrei, care aparent înseamnă mult pentru băiatul pe care îl detești dar nu prea, și din acest motiv ajungi lăsată singură pe trotuar, puțin pierdută în spațiu, și mult mai mult curioasă.

             — Băi, opriți-vă! Urlă o voce, de pe undeva. Eu îmi fac loc printre oameni, urmâmd întocmi exemplul lui Dan. Adică împing și lovesc cu cotul tot ce stă în calea mea, și asta funcționează. Mă rog, aproape funcționează, pentru că spectacolul e gata. Primul lucru pe care îl zăresc când mă strecor prin mulțime e Dan, care ține în brațe, cu forță, un băiat cu un cap mai mic decât el.

          Zâmbesc, băiatul ăla e mai mult amuzant decât înfricoșător. Înălțimea lui și forța cu care dă din mâini și din picioare îl fac să semene mai mult cu un chihuahua nervos,, decât cu un om care tocmai a împărțit câțiva pumni. Cu toate astea, o singură persoană nu e de-ajuns să-l țină. Aproape scapă din mâinile lui Dan, și dă să sară din nou pe... pe.... Adi. Aoleu! Debia acum văd. Fir-ar mă-sa! Și mai vine și poliția. Ce dracu' are omul ăsta în cap?

            Mașina de poliție parchează la o distanță aproape inexistenta de cei doi ,,luptători" .

          – Ce'aveți  mă? Umbla hormonii prin voi?

         Domnul Ragalie, șef de post în general, buricul pământului în timpul liber, ia cuvântul. Nu-mi place de el, e un papagal, are impresia că uniforma aia urâtă îi dă dreptul să facă orice vrea.

            — Ia hai, la secție, să vă mai liniștiți puțin. Bem o cafea scriem o declartie, dă din mână în timp ce trece atât prin fața lui Adi cât și prin fața lui Andrei. Amândoi s-au potolit acum, nu mai e nevoi să îi țină cineva, dar tot prinși în mica lor lupta sunt. Îmi dau seama de asta după cum îl ingnora efectiv pe polițist, ocupați fiind să se uite urât unul la celălalt. Dan și Sergentu' s-au îndepărtat, dar nu mult, maxim doi pași, și sunt parcă mai încordați decât ceilalți doi. Par pregătiți să sară imediat în cazul în care lucrurile se încing din nou.

           — Aoleu, Alexandrule, dacă aude taică-tu că te ocupi cu de-astea, e jale, vorbește polițistul din nou și rade mândru în fața lui Dan.

             Alexandru? Îl Cheamă și Alexandru? Sau?

          —Eu n-am făcut nimic, își ridică mâinile pe lângă corp ca și cum s-ar apăra, și se dă un pas mai în spate.

          — Lasă că va știu eu care și ce ați făcut. Crezi că eu sunt prost, sau ce...

          — Are dreptate, intervine Andrei cu un zâmbet mândru în colțul gurii. Eu, personal, și cu acel dobitoc, arată spre Adi, ne-am împărțit câțiva pumni. Dacă ma întrebi pe mine mai mult eu lui, dar nu pot spune asta cu voce tare, că băiețelul plin de bani a lui tati o să se supere.