Nu-mi răpi inocența

Capitolul 30

30. FATA DE LA ȚARĂ ȘI ,,SĂ NU-MI RĂNEȘTI SENTIMENTELE"

          

— DAIANA TU AI ÎNEBUNIT DE TOT?

Nu apuc nici să fac primul pas și tati deja urlă. Oare are impresia că doar pentru că suntem înăutru nu-l poate auzii nimeni? Perieții sunt subțiri, ușa e deschisă. La fel ca toate ușile de pe aici.

        — Dintre toți derbedeii tu l-ai găsit tocmai pe ăsta?

— Tati...

         Dau drumu' la tot aerul pe care l-am ținut în plâmâni. Nici nu știu ce vreau să-i zic. Dan nu e un derbedeu'. Poate arată ca unul, cu toate tatuajele alea, dar nu e. Și el nu are de unde să știe. Nu îl cunoaște.

— Să-naud nimic! țipă din nou.

Nu vorbesc. Nu prea am curaj. Și faptul că îmi vine să plâng face toată treaba mult mai grea. Aș vrea să îmi pot opri lacrimile.

         — Ce naiba ai văzut la el?

        Strigă așa tare că mă zgârie pe creier.

— Ce dracu' ți-o lipsit de ai ajuns să te înhăitezi cu ăla?

        Deja plâng.

— Vorbește o dată!

— E... ă.. E băiat bun, reușesc să vorbesc printre lacrimi.

— E pe dracu' să-l ia! Tu chiar mă iei de prost? Crezi că eu nu știu din ce familie vine? E băiat bun? Am văzut ce băiat bun, mai să te călărească acolo afară de față cu toată lumea. Tu știi ce rușine mi-ai făcut?

         — Nu e chiar așa...

       — Nu e? Vine spre mine.

        Mă fac mică într-un colț. Sunt pregătită sa-mi iau una. Tati nu m-a bătut niciodată. Dar cumva știu că niciodată nu l-am enervat așa tare.

— Pentru numele lui Dumnezeu, Diana! Frate-su e la pușcărie, pentru că la bătut pe tătică-su! Ce dracu' de băiat bun poate fi? Spune-mi tu mie? Ce educație are ăla, dacă în casa lor se întâmplă așa ceva?

         Rămân mută. Eu nu știam nici că Dan are un frate. Nu mi-a spus niciodată despre asta. Dar îl înțeleg. Dacă fratele lui chiar e în pușcărie, atunci situația e destul de nasoală. Suficient de nasoală încât să nu vorbească despre asta.

         Cu toate astea eu știu sigur un lucru: Dan nu e violent.

         — Să nu mai vorbim despre faptul că el deja are probleme. L-a bătut pe ăla mare a lui Virgil de l-a băgat în spital. Tu crezi că eu sunt prost? Că nu știu?

           Vorbește de frate-su lui Serj. Bogdan... parcă. E adevărat că nu știu exact care a fost motivul pentru care s-au bătut. Nici nu m-am chinuit să aflu. Am crezut că oamenii doar exagerează, mai ales când spun că s-au bătut pentru o fată. Acum, că o zice și tati, tind să cred.

— Zi-mi Daiana , ce dracu' ți-a lipsit? Banii? Cu asta te prostește?

           Nu știu dacă plâng din nou, sau dacă nu m-am oprit niciodată. Nu pot să cred că tati crede asta despre mine.

         — Nu, eu... nu! simt nevoia să mă apăr. Dar reușesc doar să mă bâlbâi și să plâng mai tare.

       — Vorbește, că să te întinzi cu toți derbedeii știi! Te-ai culcat deja cu el? Zi? Ce ți-o dat? Haine, telefoane, bani? VORBEȘTE CĂ TE CALC ÎN PICIOARE!