FATA DE LA ȚARĂ ȘI CEA MAI LUNGĂ ZIVântul care a început îmi face pielea de găină. Asta, ori faptul că nu-mi pot scoate din minte vorbele lui Dan.
Îmi repet continuu că alcoolul a vorbit pentru el m-ai devreme. Și totuși cuvintele alea enervante nu-mi dau pace. Sentimente. Auzi la el! Sentimentele sunt ceva mult prea mare, la care eu nu m-am prea gândit. Știu când îmi place un băiat, dar nu cred că lucrul ăla e iubirea. Dar sentimentele sunt totuși, iubire. Sau or fi alte sentimente de care vorbește el? Se poate. Când bea se comportă ciudat. Am văzut asta cu ochii mei ultima oară. Tocmai ăsta e motivul pentru care cu cât mă apropii mai mult de casa lui cu atâta mă gândesc că s-ar putea repeta experiența de data trecută. E băut, și când e băut... . Ah, nici nu vreau să-mi amintesc. Singurul lucru pe care pot să-l fac—în contextul în care știu că dacă nu aș fi venit, ar fi venit el—e să conunic mai mult, și să ating cât m-ai puțin. Așa el nu o să se aprindă. Și eu nu o să fiu în situații aiurea. Nu aș putea suporta asta încă o dată. Acum știu sigur că nu vreau. Probabil trebuia să rămân la decizia mea și să o fac doar la șaișpe' ani. Cred că cu cât înaintezi în vâstă doare mai puțin. Altfel nu-mi explic cum o fac ceilalți. Pe net. nu are sens să mă uit, sunt doar tute și chestii despre cum să-ți începi viața sexuală ,,când simți" și că o să fie minunat orice ai alege și rahaturi. Eu am făcut-o când am simțit și uite unde m-a adus asta.
Mașina virează la dreapta. Mie îmi transpiră palmele. Sunt emoționată rău atunci când apăs mânerul să cobor. Așa emoționată că nici nu mă obosesc să spun ceva către Simina și Vlad.
— Hei!
Dan nu mă lasă nici măcar să mă pun bine pe picioare—sau să-i răspund la salut—că își și încolăcește mânile în jurul meu de parcă au trecut doișpe' ani de când nu m-a văzut, nu câteva ore. Mă strânge așa tare că o să rămân fără aer. E plăcut.
— Am crezut că râzi de mine, îmi i-a fața în mâini și mă sărută.
Lung. Pare foarte fericit. Asta, într-un mod dubios mă face și pe mine fericită.
— Mă suni, urlă Simina ca să-mi atragă atenția.
Dau din cap. Dan se dezlipește de mine și merge să-i salute. Am căzut de acord cu Simina că nu stam mai mult de trei ore, și că, în caz de orice să o sun. M-a pus să-i las numărul lui Dan și m-a pus să-i jur că nu plec de pe strada asta nici moartă. La început am crezut că exagerează. Dar cred că în locul ei și eu aș face la fel. Nu am prea fost departe de casă singură.
Dan îi promite lui Vlad că e fratele lui pe viață, sau ceva pe acolo, și că îi e dator, tot pe viață, ceea mă amuză. E prea lipicios când e băut. Dau mâna, apoi iubitul Siminei închide geamul, și accelerează tare. Pietrele de pe stradă zboară în toate părțile. Altu' care se dă în spectacol!
Băiatul, mult prea beat de lângă mine, doar râde și mă trage în brațele lui.
— Abia aștept să fac și eu permisul, oftează în părul meu.
— Când mai e?
Mă uit la el curioasă. Stâlpul care luminează strada e chiar lângă noi, iar lumina cade exact pe fața lui. Are ochii un pic roșii, dar zâmbetul pe care buzele lui îl formează mă face să îmi dau seama că se simte chiar bine. Asta înseamnă că nu e nici nervos, nici supărat.
— Până iau permisul? O lună, asta dacă iau din prima.
O să ia, la cât de îngâmfat zâmbește. Totuși asta înseamnă că face optâșpe' curând. Știu și eu că doar atunci poate da sala, apoi urmează două-trei săptămâni până la traseu, ceea ce mă face să cred că ziua lui e zilele astea. Încă un lucru pe care nu-l știu despre el. Să nu mai spun că nu știam că merge la lecții de condus, ori cum s-or numi. Asta explică multe dăți în care a fost ,,ocupat".
![](https://img.wattpad.com/cover/106271494-288-k624245.jpg)
CITEȘTI
Nu-mi răpi inocența
Fiksi Umum,,Coboară cu săruturile și în același timp degetul lui părăsește partea aia din mine. Mâna i se mută pe marginea blugilor mei pe care îi trage în jos fără să să se chinuie prea mult. Acum chiar mă încordez. Știu ce vrea, dar eu nu știu dacă vreau. N...