FATA DE LA ȚARĂ ȘI SUSPANSULDAN: Scuze, doar acum am ajuns acasă. Dormi?
E doi jumate și inima mi s-a făcut cât un purice când am citit mesajul. Deabea am intrat în casă, nu dorm, dar sunt supărată pe el și nu știu dacă să îi răspund sau nu. M-am făcut rău de râs în fața lui Mădă când a trecut chiar și de doișpe' noaptea și eu nu am primit nici un mesaj de la el. Nici că vine, nici că nu. Deja proasta se umfla în pene și zicea că a câștigat și rahaturi, dar eu am inventat o minciună cum că m-a sunat și mi-a spus că nu mai ajunge ca să tacă o dată, ca nu-i mai sufeream râsul pițigăiat. Mai era și Adi, care s-a îmbătat groaznic, dar nici așa nu se oprea din bătut apropouri enervante despre Dan și ,,calul lui albastru" și cum îmi va plăcea de el și câcat! Am avut noroc cu Serj că se mai băga și îl făcea să tacă. E un prieten așa bun...
Îmi sună telefonul, dar îl las să cadă înapoi pe pat când văd numele lui Dan pe ecran. M-am hotărât să nu-i răspund. Să fiarbă și el cum am fiert eu orele astea în care am așteptat un semn.
Mă schimb într-un tricou larg și mă așez în pat lângă Simina care vorbește nervoasă la telefon. Se cerată cu Vlad, habar nu am de ce. Bine, știu sigur că e din cauză la ,,curva" care nu știu ce i-a spus lui... sau ei.. sau mă rog, ceva pe acolo. Lasă, închide ea și îmi spune tot, dacă nu adorm până atunci. Oricum e destul de gravă problema lor, dacă mă gândesc că ei au plecat la discoteca și o oră mai târziu au venit înapoi și s-au certat chiar în fața blocului. Se vedeau perfect de la lemne. Bine, chiar și dacă nu se vedeau nu aveam cum să-i ratez la cum striga descreierata asta. Dar nu asta m-a minunat pe mine, că Simina urlă continuu, nimic nou. În schimb pe Vlad nu l-am auzit nici o dată să ridice tonul măcar, până în seara asta. Deci tare cred că a fost vina ei.
Și când mă gândesc că lui proasta de Mădă îi trebuia să mergem cu ei. Păi nu mă pregăteam eu degeaba? Mă îmbrăcăm și aranjam pentru o oră? Doamne, bine că nu m-am dus! Chiar mă gâdeam serios să o fac la un moment dat, mai ales după ce Mădă la convins pe Italianu' să plătească pentru amândouă, dar m-am răzgândit repede. Duminica nu merge multă lume, deci ne e așa fain. Bine, și am tot sperat că o să vină Dan. Plus că trebuia să mă lămuresc și în privința lui Alice și a lui Adi.
Am stat toată noaptea cu ochii pe ei ca să-mi dau seama dacă Adi e serios sau nu. Nimic nu îl dădea de gol. Era atent cu ea, o lua în brațe, o pupa, exact ca doi iubiți adevărați. La doișpe' a dus-o acasă ca de obicei, dar de data asta nu s-a mai așezat lângă mine la întoarcere. De fapt, nici nu m-a mai băgat în seamă în afară de momentele în care făcea glumele lui enervante și chiar și alea au venit doar cănd Alice nu era de față...
DAN: Somn ușor.
*
Am și uitat când m-am trezit la șase dimineața ultima dată. Cred că de când am dat vacanța nu am mai văzut cum arată soarele înainte de ora unșpe'. Bine, am văzut răsăritul de câteva ori, deci tot e ceva. Lasă, că în mai puțin de o lună încep liceul și nu mai dorm eu așa mult. La șase o să trebuiască să fiu în picioare, mi-e și groază deja.
Oricum, azi m-am trezit de dimineața pentru că merg cu Serj în oraș. Am vorbit aseară, are nu știu ce treaba și a zis să merg cu el să-i țin de urât că trebuie să stea la nu știu câte cozi pe la poliție. Își înmatriculează mașina, sau ceva de genul.
Nu a vrut tati să mă lase prima dată, dar când a auzit că e vorba de Serj nu a mai comentat nimic. Mami mi-a dat bani și o lista că dacă tot merg cu mașina să mai cumpăr și câte una-alta prin casă. E mai ușor așa decât să meargă ea cu autobuzul. Și treaba asta îmi convine și mie că am făcut un calcul rapid și îmi rămân vreo 5 lei de acolo, exact de cinci țigări, așa că până îl aștept pe Serj intru în bar să le cumpăr.
![](https://img.wattpad.com/cover/106271494-288-k624245.jpg)
CITEȘTI
Nu-mi răpi inocența
General Fiction,,Coboară cu săruturile și în același timp degetul lui părăsește partea aia din mine. Mâna i se mută pe marginea blugilor mei pe care îi trage în jos fără să să se chinuie prea mult. Acum chiar mă încordez. Știu ce vrea, dar eu nu știu dacă vreau. N...