Nu-mi răpi inocența

Capitolul 28

FATA DE LA ȚARĂ ȘI PRIMA ZI DE ȘCOALĂ

Aseară când am ajuns casă nu era nimeni. Mami și tati au plecat în vizită nu știu unde dracu'. Au venit de-abia pe la zece. M-am bucurat așa tare. Ca arătam ca naiba, și am avut o grămadă de chestii de făcut. Chiar nu voiam să stau să le explic lor ce și cum am făcut toată ziua. Mă rog, trebuia să inventez o poveste despre o prietenă de-a lui Simina pe care nici nu o cunosc și despre cum am ajuns la ea acasă și alte tâmpenii. Nu mă simțeam în stare. Deci bravo lor că au plecat. Așa, am intrat doar să-mi schimb papucii, apoi am urcat la Mădă. Am stat două ore întregi ca să răscolesc la ea prin dulap. Într-un final m-am hotărât să iau niște blugi negrii și pe o bluză tot neagră, dar minusculă în care sigur o să îngeț pe motor. M-am gândit de câteva ori să nu merg cu Dan, dar când Mădă mi-a spus sigur că nu vine m-am hotărât. Nu vreau să fiu singură acolo. Și nici nu știu exact să ajung la liceu. Am fost doar o dată, în vară, să mă înscriu.

Mami a vut să vină cu mine, dar i-am spus că mai bine mă pierd prin oraș, decât să mă fac în halu' ăla de râs. Simina nu poate că e la muncă, deci Dan chiar e sigura opțiune.

             Bine, adevaru' e că Mădă mi-a zis că pot merge cu ei, că ei merg la aeroport și nu îi deranjează să mă lase la școală. Dar n-am vrut. Încă sunt supărată pe ea. Plus că s-a comportat și super ciudat. Nu știu ce are, aseară nu a vorbit mai deloc. Ea care, să mă ierte Dumnezeu, nu se mai oprea din pălăvrăgeală, dintr-o dată: mută. Am întrebat-o dacă e pe moarte. Și ea, în loc să-mi dea ceva de măncare, a zis că nu se simte prea, că îi e rău de la alcool, și nu știu ce alte vrăjeli. De parcă eu o cunosc de ieri. Nu ar fi prima dată când bea de nu mai știe de ea. În schimb e prima dată când, după o noapte mișto, nu stam de vorbă ore întregi. Să nu-mi mai amintesc de faptul că nu a întrebat nimic despre mine și Dan.

             Asta e ceva imposibil, dacă vorbim despre Mădă. Mai ales că știe că am dormit cu el.

Nu că voiam eu să-i povestesc, dar tot așteptăm să mă întrebe.

         Parcă o văd cum stătea pe canapea și se uita pe pereți. Găsea un punct fix unde rămânea cu privirea, apoi ofta, și tot așa. Cred că e tristă că plecă italianu'. În locu' ei aș fii la fel, prea a trăit ea bine vara asta. Ghinion, nimic nu ține pentru totdeauna.

        Că vorbeam de lup. Mașina lui Ionuț intră pe aleea blocului exact acum.

        În secunda următoare aud cum cineva coboară din bloc. Eu stau chiar în fața ușii, rezemată. Nu am vrut să mă pun pe jos ca să nu mă murdăresc. Dar acum parcă aș face asta. Aștept deja de zece minute.

— N-ai plecat încă? 

         Vine Mădă lângă mine cu un zâmbet cât China.

Hai că se simte mai bine. Poate deja și-a găsit pe altul.

— Nu, mai am până ajunge Dan.

— O să întârzii, se uită la mână unde are un accesioru nou.

        Ah, îl mai și întinde spre mine. Foarte subtil...

      Nu te strâmba, Daiana!

Italianu' ia cumpărat un ceas nou. Cred ca e cadou' de adio la cât de scump arată.

       Super, alt lucru pe care mi-l flutură în față.

— Nu-ți face griji, îmi dau ochii peste cap și mă prefac că nu văd ceasul ei cel scump și nou.

— Băi, noi mergem la bar să luam o cafea. Dacă nu vine în zece minute, hai cu noi. Că și așa trecem pe lângă școală. Nu Mădă? se bagă și Ionuț în discuția noastră.